#breasla

• actorime — Substantiv colectiv care desemnează totalitatea sau masa actorilor care activează într-un teatru, într-o regiune, într-o țară sau într-o epocă istorică determinată. Acest termen structural adună simbolic breasla actoricească, subliniind aspectul comun al comunității profesionale de interpreți.
• advocăție — Formă arhaică și regională pentru substantivul 'avocăție', desemnând profesia, titlul, demnitatea sau activitatea specifică unui avocat; practica asistenței și apărării juridice. În comunitățile din secolul al XIX-lea, termenul acoperea atât dimensiunea instituțională a meseriei, cât și statutul social asociat celor care cunoșteau legile și cutumele administrative înainte de standardizarea modernă a lexemelor din ramura dreptului.
• albinărime — Mulțime mare de albine, roi dens sau populație masivă de insecte melifere privită ca o colectivitate unică; totalitatea apicultorilor sau a persoanelor care se ocupă cu stupăritul într-o anumită comunitate ori breaslă.
• anticări — Formă de plural învechită și arhaică pentru substantivul anticar (persoane specializate în colecționarea, evaluarea sau comercializarea cărților vechi și a obiectelor istorice rare); anticari. În documentele administrative și literare din secolul al XIX-lea, termenul desemna comunitatea erudiților sau a negustorilor de cultură care se ocupau cu salvarea și revânzarea hrisoavelor, monedelor străvechi și hărților istorice.
• archit — Termen arhaic sau livresc utilizat pentru a desemna un constructor șef, un meșter zidar de elită sau un arhitect din perioadele istorice timpurii. Provine structural din rădăcina grecească 'architekton', fiind o formă simplificată sau trunchiată întâlnită în manuscrisele vechi care descriau organizarea breslelor de constructori și coordonatorii marilor șantiere de temple sau fortificații medievale.
• argăsar — Muncitor specializat sau meșter tradițional care se ocupă cu argăsirea, tăbăcirea și prelucrarea chimico-mecanică a pieilor brute de animale pentru a le transforma în piele finită, flexibilă și durabilă; termen istoric ce desemnează o ocupație de bază în breslele medievale și în comunitățile preindustriale din spațiul românesc.
• argintar — Meșter specializat sau bijutier tradițional ocupat cu modelarea, prelucrarea artistică, baterea și gravarea argintului pentru realizarea de podoabe, vase fine de menaj, obiecte de cult religios sau monede; termen cu adânci rezonanțe istorice asociat structurilor de breaslă medievale și meșteșugurilor de lux de altădată.
• argintăreasă — Femeie meșter specializată în prelucrarea artistică și modelarea argintului sau, mai frecvent, soția unui meșter argintar. În contextul breslelor medievale și tradiționale din spațiul românesc, termenul definea fie un agent economic feminin activ în comerțul cu podoabe din metale prețioase, fie statutul social dobândit în cadrul corporațiilor meșteșugărești urbane.
• argintariță — Femeie sau fată care se ocupă cu meșteșugul argintăriei, tăbăcirii cu argint sau fabricării podoabelor din argint; soția ori fiica unui meșter argintar implicată structural în treburile atelierului familial. În contextul breslelor și al economiei casnice premoderne, termenul denumea artizana care supraveghea gravarea fină, curățarea metalelor prețioase ori gestionarea inventarului de bijuterii și obiecte liturgice ornamentate.
• argintariu — Termen arhaic sau regional utilizat în trecut în spațiul românesc pentru a desemna un meșter argintar, un orfevru sau un giuvaergiu specializat în topirea, baterea, fasonarea și cizelarea obiectelor din argint. În sens structural-instituțional, argintariul deținea un rol important în cadrul breslelor medievale urbane, fiind responsabil cu realizarea tacâmurilor fine, a sfeșnicelor bisericești, a podoabelor boierești și a monedelor sau medaliilor comemorative.
• artel — Formă istorică de asociere cooperatistă sau asociație de producție autonomă, specifică Imperiului Rus și ulterior perioadei sovietice timpurii, în care membrii (meșteșugari, pescari, țărani sau muncitori) se uneau de bunăvoie pentru a desfășura o activitate economică comună. În cadrul unui artel, munca era colectivă, veniturile se împărțeau conform contribuției sau înțelegerii, iar membrii răspundeau solidar pentru obligațiile asumate, modelul fiind importat sporadic și în zonele limitrofe sau în literatura economică de epocă.
• artistime — Totalitatea artiștilor dintr-o epocă, dintr-o țară sau dintr-un mediu cultural; breasla sau comunitatea creatorilor de artă. În textele literare și cronicile sociale de la sfârșitul secolului al XIX-lea, termenul desemna în sens colectiv lumea boemă a scriitorilor, pictorilor și actorilor, priviți ca un grup social distinct cu norme și idealuri estetice comune.
• avocățime — Substantiv colectiv care desemnează totalitatea avocaților dintr-o regiune, dintr-un barou sau dintr-o epocă istorică specifică; corpul profesional al avocaților privit în ansamblu, adesea utilizat în limbajul cotidian, publicistic sau familiar pentru a descrie comunitatea, interesele și conduita juriștilor.
• bacalâm — Dregătorie mică, breaslă sau taxă istorică plătită de băcani (bacali) în Țările Române în timpul epocii otomane și fanariote; de asemenea, termenul desemna și monopolul sau dreptul exclusiv de comerț cu amănuntul asupra produselor alimentare și coloniale într-un anumit târg sau sector urban administrat de o autoritate locală.
• bacalbașa — Denumire istorică atribuită starostelui sau șefului breslei băcanilor și negustorilor de coloniale în Țările Române în timpul epocii otomane și fanariote. Această funcție administrativă și juridică presupunea supravegherea calității mărfurilor alimentare, controlul cântarelor, colectarea dărilor către visteria domnească și arbitrarea disputelor comerciale din interiorul târgului.