#baga

• aerogară — Clădire principală sau complex de clădiri situat în incinta unui aeroport, special amenajat și dotat cu infrastructura logistică necesară pentru deservirea pasagerilor și a echipajelor, formalitățile de îmbarcare și debarcare, controlul de securitate, sortarea bagajelor și gestionarea fluxurilor de transport aerian.
• autocar — Autovehicul rutier de mari dimensiuni, cu propulsie proprie, special proiectat, construit și echipat pentru transportul confortabil de pasageri pe distanțe lungi, în curse interurbane, internaționale sau în circuite turistice. Spre deosebire de un autobuz urban obișnuit, acesta dispune de amenajări superioare destinate confortului sporit, cum ar fi scaune rabatabile, aer condiționat individual, compartiment spatios pentru bagaje, instalații multimedia și toaletă integrată.
• baga — Substanță cornoasă, dură, translucidă și frumos colorată în nuanțe de galben și maro, obținută din carapacea unor specii de broaște țestoase marine (în special Eretmochelys imbricata). Datorită plasticității sale la cald și a aspectului estetic deosebit, a fost utilizată din antichitate în artele decorative pentru confecționarea pieptenilor, ramelor de ochelari, cutiilor de lux sau pentru incrustarea pieselor de mobilier rafinat.
• bagabei — Variantă arhaică și regională rară (înrudită etimologic sau fonetic cu termeni din sfera hoinărelii sau a vagabondajului) folosită în trecut în anumite graiuri comunitare pentru a-i numi pe oamenii de nimic, șarlatanii, haitele de leneși ori persoanele lipsite de adăpost care rătăceau prin sate. Poartă o puternică nuanță colectivă peiorativă, indicând grupuri care tulburau liniștea publică.
• bagaboandă — Termen peiorativ, injurios sau de argou folosit pentru a desemna o femeie cu o conduită morală considerată ușuratică, o vagabondă, o hoinară sau o prostituată. Reprezintă o alterare fonetică populară a cuvântului 'vagabondă', utilizată în limbajul colocvial dur pentru a exprima disprețul profund sau pentru a insulta demnitatea unei persoane de sex feminin.
• bagaboantă — Variantă fonetică populară, depreciativă și argotică a cuvântului 'vagabondă'; termen injurios folosit în limbajul colocvial dur pentru a desemna o femeie cu un stil de viață dezordonat, o hoinară lipsită de adăpost sau o persoană de sex feminin cu o conduită morală considerată ușuratică. Reprezintă o expresie suburbană utilizată pentru a manifesta un dispreț profund sau o jignire directă.
• bagabond — Formă coruptă fonetic sau variantă argotică urbană pentru vagabond; persoană fără un domiciliu stabil și fără o ocupație permanentă, care hoinărește pe străzi trăind adesea din cerșit sau mici expediente. Folosit ca adjectiv, descrie un comportament neserios, șmecheresc, nesupus regulilor sociale ori o viață caracterizată prin aventuri nocturne și petreceri în medii suburbane.
• bagabont — Variantă fonetică populară și familiară a cuvântului 'vagabond'; individ șmecher, derbedeu, neserios sau escros de proporții reduse care hoinărește pe străzi ori evită munca stabilă. Folosit ca adjectiv, termenul descrie un stil de viață aventuros, rebel, orientat spre petreceri nocturne și expediente bănești, adesea purtând o nuanță de admirație implicită pentru abilitățile de descurcăreț ale individului.
• băgăcios — Persoană care are tendința sâcâitoare de a se amesteca nepoftită în treburile, discuțiile sau secretele altora; indiscret, curios, vârâcios. Termenul aparține registrului familiar-peiorativ și descrie un individ lipsit de tact sau bune maniere, care forțează implicarea sa în situații ce nu îl privesc direct.
• Băgaciu — Numele unei comune și al satului de reședință din județul Mureș, Transilvania, România, localitate cu o istorie veche și o importantă moștenire arhitecturală (cum ar fi biserica evanghelică fortificată săsească). De asemenea, termenul funcționează în onomastica națională ca nume de familie românesc, derivat istoric din rădăcini lexicale legate de vechile migrații sau proprietăți rurale din interiorul arcului carpatic.
• bagadel — Formă neologistică rară sau variantă parțial adaptată (din francezul 'bagatelle') ce desemnează o bagatelă; o piesă muzicală instrumentală de proporții reduse, cu caracter ușor, dinamic, adesea compusă pentru pian și lipsită de o structură pretențioasă. În sens general livrescă, termenul poate descrie un lucru de mică importanță, un fleac sau o chestiune minoră abordată într-o conversație.
• bagadie — Termen istoric și regional extrem de rar, utilizat în vechi graiuri comunitare sau documente de graniță, care desemnează o ceată de străjeri, o escortă rudimentară sau un corp militar auxiliar însărcinat cu paza convoaielor ori a drumurilor comerciale. În sens peiorativ colectiv, în anumite subdialecte izolate, cuvântul putea descrie o adunare zgomotoasă, o gloată dezorganizată de oameni de rând ori o harababură socială.
• bagagiu — Variantă ortografică veche sau formă regională fonetică a cuvântului bagaj; totalitatea geamantanelor, cuferelor, pachetelor sau sacilor pe care un călător îi ia cu sine în timpul unei călătorii. În textele juridice, administrative sau literare din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, termenul descria bunurile mobile transportate în vagoanele de tren ori pe vapoare.
• bagaj — Totalitatea geamantanelor, cuferelor, gentilor, sacilor sau pachetelor pe care un călător le ia cu sine în timpul unei deplasări pentru a-și transporta efectele personale. În sens figurat și cultural, termenul desemnează ansamblul de cunoștințe, deprinderi, experiențe sau trăiri acumulate de o persoană de-a lungul vieții ori moștenirea intelectuală și emoțională a unui individ.
• bagajist — Muncitor sau angajat însărcinat cu manipularea, sortarea, încărcarea, descărcarea și transportul bagajelor călătorilor în gări, aeroporturi, porturi sau hoteluri; hamal. În structurile logistice moderne ale aeroporturilor, acești lucrători operează echipamente speciale de bandă rulantă și vehicule de transport utilitar pentru a asigura transferul rapid al calabalâcului.
• bagalie — Variantă fonetică rară, arhaică sau regională (înrudită parțial cu 'bagadie') ce desemnează o adunare zgomotoasă de oameni, o gloată dezorganizată, o mulțime gălăgioasă sau o harababură socială în comunitățile vechi. În anumite contexte istorice izolate, termenul putea face referire și la o ceată de lucrători ambulanți sau hoinari care se deplasau împreună dintr-un ținut în altul.
• bagalii — Forma de plural a substantivului arhaic și regional 'bagalie'; desemnează mai multe gloate, adunări haotice, cete zgomotoase sau grupuri dezorganizate de oameni care perturbă liniștea ori se deplasează fără o țintă clară. În manuscrisele vechi cu caracter administrativ, forma de plural individualizează focarele de agitație populară sau adunările neautorizate de la marginea târgurilor.
• Băgan — Nume propriu de familie românesc sau rar toponim istoric rural, provenind etimologic dintr-o variantă derivată a apelativului 'bădan' sau prin sufixare augmentativă direct pe tema nominală autohtonă 'bade/baga'. Ca nume de familie, este documentat în registrele administrative și parohiale, individualizând linii de descendență stabile în cadrul comunităților rurale și urbane.
• băgăos — Variantă regională rară sau alterare fonetică izolată (înrudită etimologic cu 'băgăcios' sau 'băgăreț') ce desemnează o persoană intruzivă, vârâcioasă sau indiscretă, care manifestă tendința constantă de a se amesteca nepoftită în treburile, secretele sau discuțiile altora. Circulă sporadic în anumite graiuri rurale, purtând o nuanță familiară depreciativă.
• băgare — Acțiunea de a băga (a introduce, a vâra, a pune în interior) și rezultatul ei. Termenul se utilizează de regulă însoțit de determinări prepoziționale sau în cadrul unor locuțiuni și expresii bine fixate în limba română (cum ar fi băgarea în seamă sau băgarea de seamă), definind introducerea fizică ori implicarea abstractă într-o anumită situație.