#asser

• afirma — 1. A susține în mod hotărât, a declara ca fiind adevărat, cert sau real un fapt, o idee ori o opinie; a asigura pe cineva de adevărul celor spuse. 2. În logică, a atribui un predicat unui subiect, stabilind o relație de conformitate. 3. Sub formă reflexivă, a se impune în atenția publicului, a-și pune în valoare talentul, capacitățile sau competențele, dobândind recunoaștere, succes ori prestigiu într-un anumit domeniu de activitate.
• afirmare — Acțiunea de a afirma și rezultatul ei; susținere categorică a unui adevăr sau a unei opinii; declarație fermă. În sens psihologic și sociologic, reprezintă procesul de impunere a propriei personalități, a talentului sau a autorității într-un grup social ori profesional, conducând la dobândirea unui statut recunoscut și a succesului.
• afirmație — Enunț, declarație sau propoziție prin care se susține cu certitudine că un fapt este adevărat, real ori existent; asertare formală a unei stări de lucruri. În logica formală, o afirmație reprezintă atribuirea conștientă și demonstrabilă a unui predicat logic unui anumit subiect, fiind evaluată sistematic prin valori de adevăr și constituind opusul negării.
• alcippe — Denumire științifică a unui gen de păsări paseriforme (Alcippe) din Asia; în mitologia greacă, Alcippe (Alkippe) reprezintă mai multe figuri, cea mai celebră fiind fiica zeului Ares și a Aglaurei, care a fost atacată de Halirrhothius (fiul lui Poseidon), determinându-l pe Ares să îl ucidă și ducând la primul proces istoric legendar judecat pe colina Areopag din Atena.
• alegație — Afirmație, de cele mai multe ori cu caracter formal sau juridic, făcută de o persoană în sprijinul unei cauze, dar care nu este încă însoțită de dovezi clare ori de o demonstrație peremptorie; aserțiune nesusținută. În sens larg, termenul se folosește în limbajul livresc pentru a desemna o declarație sau o susținere a cărei valoare de adevăr rămâne să fie verificată prin cercetări ulterioare.
• Arafat — O câmpie și un munte de granit (Muntele Arafat) situate la aproximativ 20 de kilometri sud-est de Mecca, în Arabia Saudită, reprezentând locul sacru central unde pelerinii musulmani petrec după-amiaza în a noua zi a lunii Dhu al-Hijjah (ziua Arafat) pentru rugăciune și căință, acesta fiind un ritual obligatoriu (Waqf) fără de care pelerinajul Hajj nu este valid. În istoria politică modernă, numele este indisolubil legat de Yasser Arafat (1929–2004), liderul istoric al Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) și laureat al Premiului Nobel pentru Pace.
• asert — O afirmație logică considerată adevărată într-un anumit punct al unui algoritm sau raționament; macrocomandă ori funcție software utilizată în programare pentru a verifica dacă o condiție structurală obligatorie este îndeplinită în timpul execuției codului. Dacă verificarea eșuează, programul își oprește execuția pentru a semnala o eroare de logică.
• aserta — A afirma cu tărie, a susține o opinie sau o teză ca fiind certă și incontestabilă; a formula o aserțiune. Este un împrumut neologic utilizat frecvent în limbajul academic, filozofic sau juridic pentru a indica actul prin care un vorbitor își asumă valoarea de adevăr a unei propoziții, prezentând-o public ca pe un fapt demonstrat sau evident.
• asertare — Acțiunea de a aserta și rezultatul ei; formularea fermă a unei opinii, enunțarea unei afirmații luate ca adevărate sau actul de susținere argumentată a unei teze. În logică și semantică, reprezintă operația mentală sau lingvistică prin care un predicat este atribuit unui subiect cu valoare de certitudine, devenind fundamentul unui raționament ulterior.
• aserțiune — Afirmație fermă, enunț sau propoziție care este susținută ca fiind adevărată, certă și incontestabilă, fără a fi neapărat însoțită de o demonstrație imediată. În logică și epistemologie, reprezintă un act de judecată prin care se atribuie o valoare de adevăr pozitivă unui enunț, devenind un element fundamental în construirea unui sistem de argumentare rațională.
• asertiv — Care își exprimă cu claritate, fermitate și onestitate opiniile, drepturile sau sentimentele, fără a manifesta agresivitate față de ceilalți și fără a adopta o atitudine pasivă sau defensivă. Acest comportament structural reflectă un echilibru interior delicat, permițând individului să își susțină punctele de vedere în mod constructiv, respectând în același timp demnitatea și opiniile interlocutorilor săi.
• asertivitate — Trăsătură de personalitate sau abilitate socială complexă care constă în capacitatea de a exprima opinii, nevoi și sentimente într-un mod direct, deschis și onest, menținând în același timp un respect profund față de interlocutor. Acest fenomen structural constituie o alternativă sănătoasă la stilurile de comunicare pasive, agresive sau pasiv-agresive, fiind considerat un pilon esențial al inteligenței emoționale.
• asertoric — Care afirmă sau neagă ceva ca pe un fapt real, cert și axiomatic; referitor la o judecată de valoare sau o propoziție care constată pur și simplu o stare de fapt existentă, fără a o prezenta ca fiind necesară sau pur axiomatică (spre deosebire de apodictic sau problematic). În sens structural, descrie modalitatea logică prin care adevărul unui enunț este legat strict de realitatea empirică observabilă.
• asertoriu — Variantă semantică perfect echivalentă cu termenul 'asertoric'; care afirmă sau neagă o stare de fapt ca fiind reală și incontestabilă din punct de vedere empiric. Folosit în mod deosebit în traducerile clasice ale tratatelor de logică formală pentru a defini valoarea de adevăr contingentă a unei propoziții declarative.
• Asser — Nume propriu istoric și academic reprezentat cu precădere de două figuri majore: călugărul galez Assan (sau Ioan Asser, decedat în 909), faimos cronicar și biograf al regelui Alfred cel Mare al Wessexului, și Tobias Asser (1838–1913), eminent jurist olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1911 datorită contribuției sale fundamentale la fondarea Curții Permanente de Arbitraj de la Haga și la unificarea dreptului internațional privat. Termenul funcționează ca un indicator onomastic fix în bazele de date istorice.
• autoafirma — A-și pune în valoare propriile capacități, calități, talente sau personalitatea în mod conștient și independent în cadrul unui grup social, profesional ori cultural; a obține recunoașterea propriului statut, valoare sau identitate prin forțe proprii și acțiuni afirmative.
• autoafirmare — Acțiunea de a se autoafirma sau rezultatul ei; procesul conștient prin care un individ își impune personalitatea, își valorifică potențialul creator și își consolidează poziția socială ori profesională, obținând confirmarea valorii sale din partea celorlalți.
• autoafirmat — Care s-a pus în valoare sau a obținut recunoașterea propriilor calități, statut ori personalitate prin forțe proprii, în mod conștient și independent; persoană care s-a impus de la sine într-un colectiv social sau profesional datorită talentului ori muncii depuse.
• autoevidențiere — Acțiunea de a se autoevidenția și rezultatul ei; proces voluntar și conștient prin care o persoană sau un element de discurs își scoate în relief calitățile, importanța ori meritele structurale în fața unui grup sau context social cu scopul de a obține afirmare sau validare.
• autoritativ — Care denotă, exprimă sau impune autoritate; ferm, categoric și plin de demnitate, inspirând respect și supunere firească prin competență, fără a recurge la tiranie. În psihologia parentală, stilul autoritativ (spre deosebire de cel autoritar) combină cerințele ferme cu afecțiunea, comunicarea deschisă și susținerea autonomiei individului, fiind considerat cel mai echilibrat model educațional.