#asemanare

• analogie — Asemănare totală sau parțială, corespondență structurală ori raport de proporție stabilit între două sau mai multe obiecte, fenomene, cuvinte sau concepte care sunt altfel diferite în esența lor. În logică, reprezintă o formă de raționament inductiv prin care se deduce că dacă două elemente se aseamănă în anumite privințe, ele se vor asemăna probabil și în altele. În lingvistică, desemnează procesul de creare sau modificare a unor forme gramaticale sub influența unui tipar lingvistic dominant.
• asămăluire — Formă arhaică și regională pentru cuvântul 'asemănare'; acțiunea de a asămălui (a compara, a pune alături sau a stabili o analogie structurală între două elemente) și rezultatul ei; pildă, parabolă sau metaforă folosită în vorbirea populară ori în textele bisericești vechi pentru a ilustra un adevăr moral.
• asămănăciune — Formă arhaică sau regională pentru asemănare; potrivire, similitudine, identitate de trăsături sau proprietăți între două ori mai multe ființe, obiecte ori fenomene. În textele religioase vechi sau cronicile medievale, termenul definea structural reflectarea unei imagini sau a unui arhetip ideal în lumea materială (ex. după chipul și asămănăciunea cuiva).
• asămănare — Formă arhaică și regională pentru asemănare; existența unor trăsături comune sau a unei identități parțiale între două ori mai multe entități. În context teologic vechi, face referire la crearea omului după chipul și asămănarea divinității, reprezentând potențialul spiritual de perfecționare morală.
• asămănătură — Formă rară, arhaică sau regională construită pe modelul numelor de acțiune și rezultat; trăsătură comună sau element prin care două lucruri ori persoane se aseamănă; asemănare fizică sau morală evidentă.
• asemăluire — Formă învechită sau regională care desemnează acțiunea de a asemăna sau rezultatul ei; asemănare, comparare, analogie sau potrivire structurală între două obiecte, stări ori concepte. În textele vechi bisericești sau cronicărești, cuvântul se folosea pentru a exprima pilda sau ilustrarea unei pilde.
• asemănare — Fapta de a se asemăna; proprietate, trăsătură sau caracteristică structurală comună prin care două ori mai multe persoane, noțiuni ori obiecte se apropie ca aspect, formă ori conținut, creând o relație de analogie. În sens literar sau retoric, definește figura de stil numită comparație, iar în sens teologic, reprezintă starea de perfecțiune morală pe care omul o poate atinge prin raportare la Divinitate.
• asemănătură — Termen popular, arhaic sau regional care desemnează starea sau calitatea a două sau mai multor entități de a fi asemenea; asemănare, similitudine, analogie structurală. De asemenea, poate defini o imagine, o ilustrare, o copie fidelă sau o pildă folosită pentru a explica o realitate conceptuală.
• asemeluire — Variantă fonetică arhaică sau regională pentru termenul 'asemăluire' ori 'asemuire'; acțiunea de a asemăna, de a compara sau de a pune în paralel două entități, stări ori concepte pentru a le evidenția similitudinile structurale. În textele vechi, se folosea pentru a indica o analogie, o pildă morală sau o potrivire simbolică în cadrul discursului religios.
• asemenință — Proprietatea de a fi asemenea; stare de similitudine, potrivire structurală, conformitate sau analogie profundă între două sau mai multe elemente. Acest termen vechi, întâlnit în textele juridice, cronici sau scrieri religioase timpurii, desemna legătura de rudenie spirituală, fizică sau conceptuală care unea entitățile într-o categorie comună.
• asemie — Formă substantivală abstractă, extrem de rară sau arhaică, ce desemnează starea, calitatea sau însușirea de a fi asemenea; lipsă de diferențiere, similitudine absolută sau potrivire perfectă între două elemente. În anumite contexte istorice, termenul descrie o analogie profundă sau o reflectare fidelă a unei entități în structura alteia, funcționând ca un antonim conceptual pentru 'disimilaritate'.
• asemnațiune — Termen arhaic și livresc, rar întâlnit în textele vechi de secol XIX, ce desemnează acțiunea de a asimila, a compara sau a pune în paralel două fapte, concepte ori entități; actul de stabilire a unei analogii sau asemănări formale. Reprezintă o variantă lexicală derivată sub influență etimologică sau cultă, utilizată în trecut pentru a descrie un raport de conformitate ori o corelație structurală.
• asemuire — Acțiunea de a asemui și rezultatul ei; proces cognitiv, lingvistic sau literar prin care se stabilesc analogii, apropieri ori paralele între două sau mai multe entități, obiecte ori fenomene pe baza unor trăsături comune. În literatură și retorică, reprezintă un procedeu artistic delicat prin care se creează o comparație plastică, menită să reliefeze însușirile unui element prin raportare la un etalon cunoscut.
• asenie — Formă regională sau arhaică, variantă derivată secundar pentru termenul 'asemie' sau 'asemănare'; indică proprietatea, starea sau calitatea a două ori mai multe entități de a fi identice, potrivite structural ori similare în manifestare. Este adesea atestată în documente administrative vechi din spațiul balcanic pentru a descrie conformitatea unei copii cu documentul original.