#arteri

• acapnie — Condiție patologică sau fiziologică ce constă în scăderea anormală a concentrației ori a presiunii parțiale a dioxidului de carbon (CO2) din sângele arterial și din țesuturi. Acest fenomen este provocat de cele mai multe ori de hiperventilație pulmonară alveolară, determinând o perturbare profundă a echilibrului acido-bazic din organism (alcaloză respiratorie) și fiind însoțit clinic de amețeli, parestezii sau spasme musculare.
• aldosteron — Hormon steroid mineralocorticoid secretat de zona glomerulată a cortexului glandei suprarenale, având un rol esențial în reglarea echilibrului hidroelectrolitic și a tensiunii arteriale. Acesta acționează la nivelul tubilor distali ai rinichilor, stimulând reabsorbția sodiului și a apei și favorizând excreția potasiului și a hidrogenului.
• aldosteronism — Afecțiune clinică de natură endocrină determinată de secreția excesivă, patologică, a hormonului mineralocorticoid numit aldosteron de către cortexul suprarenalian. Această perturbare metabolică provoacă o retenție masivă de sodiu și apă în organism, însoțită de eliminarea exagerată a potasiului, având ca principale manifestări hipertensiunea arterială severă, oboseala musculară cronică și spasmele musculare.
• amețeală — Senzație neplăcută de dezechilibru, de instabilitate corporală sau de învârtire a spațiului înconjurător, asociată frecvent cu vertijul, stările lipotimice sau sincopa. Acest simptom structural poate fi declanșat de afecțiuni ale urechii interne, dereglări ale tensiunii arteriale, stări febrile, deshidratare severă, anemie, oboseală cronică, fluctuații hormonale (cum sunt cele din timpul sarcinii sau menopauzei) sau de factori psihologici precum atacurile de panică și anxietatea severă.
• anacrotic — Referitor la anacrotism; care prezintă o indentare, o undă secundară sau o anomalie structurală pe panta ascendentă (anacrotă) a traseului sfigmografic al pulsului arterial. Acest termen clinic descrie caracteristicile grafice ale undei pulsului întâlnite în anumite patologii cardiovasculare obstructive, unde fluxul de sânge este ejectat cu dificultate din ventriculul stâng.
• anevrism — Dilatație patologică, localizată și permanentă a peretelui unei artere sau, mai rar, al unei vene ori al inimii, cauzată de slăbirea structurală a tunicii medii musculare. Această anomalie anatomică predispune vasul afectat la o subțiere progresivă sub presiunea sângelui, existând riscul major de fisurare ori ruptură cu hemoragii masive consecutive ce pun viața în pericol.
• anevrismatic — Care prezintă caracteristicile unui anevrism, se referă la o dilatație arterială patologică sau este provocat de aceasta; care descrie starea structurală a unui perete vascular deformat și subțiat sub acțiunea presiunii sanguine hemodinamice. În terminologia clinică, termenul este utilizat pentru a descrie un suflu cardiac specific, o leziune sau o transformare degenerativă la nivelul tunicii medii a arterelor.
• anevrismoplastie — Intervenție chirurgicală de înaltă precizie care constă în reconstrucția structurală, repararea plastică sau remodelarea peretelui unui vas de sânge afectat de un anevrism. Această procedură operatorie avansată implică utilizarea unor grefe sintetice ori biologice (stent-grefă sau petic sintetic) pentru a reface calibrul anatomic normal al arterei și a elimina riscul de ruptură transmurală.
• anevrizm — Variantă ortografică sau grafică mai puțin utilizată, dar întâlnită uneori în limbajul cotidian ori în traduceri medicale mai vechi, pentru substantivul standard 'anevrism'. Reprezintă o dilatație patologică, localizată și permanentă a peretelui unui vas sanguin, determinată de pierderea elasticității structurale a tunicii arteriale medii.
• anevrizmatic — Variantă grafică alternativă a adjectivului standard 'anevrismatic', întâlnită în nomenclatoare medicale mai vechi sau în uzul clinic regional. Descrie o anomalie structurală, o transformare tisulară ori o patologie care prezintă caracteristicile unui anevrism sau care evoluează spre formarea unei ectazii arteriale.
• angiologie — Ramură a medicinei interne și a anatomiei de specialitate care se ocupă cu studiul structural, diagnosticarea, tratamentul și prevenirea afecțiunilor sistemului circulator binedefinit, cuprinzând rețelele arteriale, venoase și căile limfatice. Această disciplină clinică joacă un rol fundamental în gestionarea patologiilor vasculare periferice, cum ar fi ateroscleroza obliterantă, trombozele venoase profunde, insuficiența limfatică cronică și vasculitele sistemice.
• angioscleroză — Proces patologic structural caracterizat prin indurarea, rigidizarea și pierderea elasticității pereților vaselor de sânge, în special ai arterelor mici și arteriolelor, ca urmare a depunerilor de țesut fibros, lipide sau calciu. Această afecțiune binedefinită, strâns legată de procesul general de îmbătrânire, hipertensiune arterială și tulburări metabolice, îngustează lumenul vascular și reduce semnificativ capacitatea de adaptare a fluxului circulator la nevoile țesuturilor periferice.
• angiospasm — Constricție bruscă, temporară și involuntară a fibrelor musculare netede din peretele unui vas de sânge, determinând îngustarea accentuată a lumenului vascular și reducerea tranzitorie a fluxului circulator. Acest fenomen structural patologic binedefinit poate afecta arterele coronare (provocând angina Prinzmetal), arterele cerebrale sau vasele periferice ale extremităților, manifestându-se clinic prin episoade acute de durere ischemică, paloare localizată și parestezii.
• angiospastic — Care se referă la angiospasm, care aparține acestuia sau care este caracterizat prin tendința accentuată de contractare bruscă, involuntară și dureroasă a musculaturii netede din pereții arteriali. În context clinic și structural, acest descriptor definește crize, episoade ischemice ori sindroame vasculare binedefinite (cum este boala Raynaud) dominate de o îngustare spastică tranzitorie a lumenului circulator sub acțiunea unor stimuli neurovegetativi sau termici.
• angiotensină — Hormon peptidic cu acțiune vasoconstrictoare puternică, derivat dintr-un precursor plasmatic (angiotensinogen) printr-o cascadă enzimatică ce implică renina și enzima de conversie (ECA). Acest element structural binedefinit joacă un rol fundamental în reglarea tensiunii arteriale, stimularea secreției de aldosteron de către glandele suprarenale și menținerea echilibrului hidroelectrolitic din organism, constituind totodată ținta principală a tratamentelor antihipertensive moderne.
• anizoscilometrie — Metodă clinică de investigație medicală constând în măsurarea și compararea comparativă a indicelui oscilometric sau a amplitudinii pulsațiilor arteriale între două regiuni simetrice ale corpului (de regulă între membrul stâng și cel drept). Această tehnică diagnostică este utilizată pentru a detecta asimetrii circulatorii, obstrucții vasculare segmentare sau arteriopatii obliterante prin evidențierea discrepanțelor de volum pulsatil.
• anizosfigmie — Condiție patologică sau fenomen clinic caracterizat prin inegalitatea de volum, forță, amplitudine ori formă a undei de puls arterial înregistrată simultan în puncte simetrice ale corpului (de exemplu, între artera radială stângă și cea dreaptă). Acest deficit structural de propagare sangvină indică prezența unor obstrucții vasculare localizate, anevrisme de aortă, stenoze arteriale segmentare sau comprimări mecanice extrinseci la nivelul marilor vase.
• Anoca — Acronim medical internațional utilizat pentru a descrie starea de ischemie miocardică non-obstrutivă, tradus literal prin 'Ischemie cu artere coronare non-obstructive' (Ischemia with Non-Obstructive Coronary Arteries). Acest sindrom clinic se manifestă prin dureri toracice (angină pectorală) și semne obiective de ischemie, însă investigațiile angiografice nu evidențiază stenoze sau blocaje mecanice majore la nivelul arterelor coronare mari, fiind cauzat de disfuncții microvasculare sau spasme arteriale.
• anoxemie — Stare patologică extremă caracterizată prin scăderea drastică sau absența totală a oxigenului din sângele arterial. În fiziopatologia clinică, acest fenomen structural reprezintă o formă severă de hipoxemie, survenind în urma unor asfixii mecanice, insuficiențe respiratorii acute, intoxicații cu gaze toxice sau disfuncții circulatorii majore, punând în pericol iminent metabolismul celular și viabilitatea organelor vitale, în special a creierului.
• antihipertensiv — Care scade tensiunea arterială crescută și previne riscurile cardiovasculare asociate; medicament utilizat în tratamentul hipertensiunii arteriale. În sens farmacologic, acționează structural prin diverse mecanisme, cum ar fi blocarea receptorilor adrenergici, inhibarea enzimei de conversie a angiotensiniei, blocarea canalelor de calciu sau stimularea diurezei, restabilind echilibrul hemodinamic.