#aroc

• Aegoceras — Gen extinct de cefalopode amonoide din ordinul Ammonitida și familia Liparoceratidae, care a trăit în perioada Jurasicului timpuriu (în special pe teritoriul mării epicontinentale ce acoperea actuala Europă de Vest). Cochiliile acestor amoniți sunt de tip evolut, caracterizate prin spire larg deschise, secțiuni rotunjite și coaste transversale proeminente, bine distanțate, având o valoare stratigrafică deosebită ca fosile de ghidaj pentru datarea straturilor geologice.
• Agadir — Oraș portuar major și stațiune turistică de renume în sud-vestul Marocului, situat pe coasta Oceanului Atlantic, la poalele Munților Atlas. Din punct de vedere etimologic, numele provine din limba berberă (tamazight) și înseamnă 'depozit fortificat' sau 'cetate', localitatea fiind renumită istoric pentru reconstrucția sa structurală completă după seismul devastator din anul 1960.
• Albinoni — Numele de familie al celebrului compozitor și violonist italian Tomaso Albinoni (1671–1751), reprezentant de seamă al muzicii baroce, recunoscut la nivel mondial pentru operele sale, concertele pentru oboi și celebrul Adagio în sol minor.
• Aleijadinho — Porecla și numele artistic consacrat al lui Antônio Francisco Lisboa, faimos sculptor și arhitect brazilian din perioada colonială, recunoscut ca cel mai mare reprezentant al stilului baroc și rococo în America Latină. În ciuda unei boli degenerative grave care i-a deformat mâinile și picioarele, el a sculptat capodopere monumentale în lemn și piatră de săpun (steatit), numele său însemnând literal 'Mutilatul' în limba portugheză.
• alemandă — Un dans tradițional de origine germană, în tempo moderat și măsură binară (de obicei 2/4 sau 4/4), apărut în secolul al XVI-lea și devenit ulterior, în perioada barocă, prima mișcare structurală constitutivă obligatorie dintr-o suită instrumentală clasică (alături de curentă, sarabandă și gigă). Ca formă muzicală, se caracterizează printr-o curgere melodică fluidă, contrapunctică și un caracter solemn, elegant.
• Allegri — Nume de familie italian de rezonanță europeană, celebru în istoria culturii în special prin Gregorio Allegri (1582–1652), compozitor baroc și preot catolic, autorul faimoasei compoziții sacre 'Miserere mei, Deus'. De asemenea, numele este larg cunoscut în epoca contemporană în lumea sportului datorită antrenorului italian de fotbal Massimiliano Allegri.
• allemandă — Dans popular tradițional în ritm binar sau cuaternar, de origine germană, apărut în secolul al XVI-lea, caracterizat printr-o mișcare moderată, așezată și curgătoare. În perioada barocă, termenul desemnează piesa instrumentală cu caracter grav și polifonic care deschide în mod obligatoriu suita clasică de dansuri, fiind urmată de curantă, sarabandă și gigă.
• almandă — Variantă fonetică simplificată sau grafie rară folosită uneori în textele românești vechi pentru 'allemandă'; dans tradițional german cu mișcare moderată, în ritm binar sau cuaternar, apărut în secolul al XVI-lea, devenit piesă instrumentală fixă care deschide suita clasică barocă.
• Almoravizi — Membri ai unei dinastii berbere musulmane care a guvernat un imperiu vast în nord-vestul Africii (Magreb) și în Peninsula Iberică (Al-Andalus) în secolele XI și XII. Aceștia au pus bazele unui stat teocratic islamic riguros, remarcându-se prin campaniile militare împotriva regatelor creștine în perioada Reconquistei și prin unificarea teritorială a culturii maure sub o doctrină religioasă strictă.
• alvigiu — Persoană care prepară sau vinde alviță (halviță) ori alte dulciuri tradiționale de inspirație orientală; meșter cofetar specializat în producția de dulciuri de iarmaroc. Termenul, specific secolelor trecute, descria negustorii ambulanți care vindeau dulciuri bătute cu nuci la bâlciuri, sărbători religioase sau pe străzile marilor târguri.
• alviță — Produs de cofetărie tradițional, compact și elastic, preparat prin fierberea siropului de zahăr sau a mierii, amestecat cu o spumă vegetală (obținută de obicei din săpunariță ori ciuin) pentru albire și înglobat structural cu miez de nucă, alune sau semințe prăjite; halviță. Reprezintă un desert popular specific târgurilor tradiționale balcanice și românești.
• alvițar — Persoană care prepară sau vinde alviță (halviță) și alte produse zaharoase tradiționale; meșter zaharisean sau cofetar ambulant specific bâlciurilor și iarmarocelor de altădată. În secolele trecute, acești comercianți erau recunoscuți pentru abilitatea de a bate spuma fierbinte de zahăr și a o amesteca rapid cu miez de nucă direct pe tarabele din piețele publice.
• alvițărie — Loc, atelier, secție sau mică fabrică meșteșugărească în care se prepară și se comercializează alvița (halvița) și alte produse zaharoase tradiționale de inspirație orientală; meseria sau îndeletnicirea de alvițar. În secolele al XIX-lea și al XX-lea, aceste ateliere din zonele urbane sau de mahala foloseau cazane mari de aramă pentru fierberea siropului concentrat de zahăr și baterea spumei vegetale.
• amoraș — Diminutiv hipocoristic al substantivului 'amor'; reprezentare figurativă a zeului iubirii (Cupidon sau Eros) sub chipul unui copilaș înaripat, dolofan și drăgălaș, înarmat cu un arc și săgeți. În istoria artei și în decorațiunile interioare, termenul descrie motivele plastice antropomorfe de tip putto, utilizate frecvent în stilurile baroc și rococo pentru a simboliza dragostea inocentă sau jocul erotic.
• anfiladă — Dispunere structurală a mai multor încăperi, uși, curți sau elemente arhitecturale aliniate în linie dreaptă, astfel încât deschiderea lor succesivă oferă o perspectivă lungă și continuă asupra întregului ansamblu. În tactica militară istorică, termenul desemnează o poziție sau o direcție de tragere paralelă cu linia de fortificație ori cu șirul de trupe al inamicului, permițând măturarea întregului front cu un singur foc.
• apogiatură — Notă muzicală secundară de ornamentație, fără valoare temporală proprie în măsură, care precedă o notă principală lungă și se execută rapid, luând o parte din valoarea de timp a acesteia; ornament melodic cu rol expresiv. Această structură armonică creează o disonanță pasageră urmată imediat de o rezolvare consonantă pe sunetul de bază, fiind specifică stilului baroc și clasic.
• archetto — Termen muzical preluat din limba italiană care desemnează un arcuș mic sau subțire, utilizat în special pentru instrumentele de epocă din familia violei sau pentru execuția unor detalii tehnice miniaturale în muzica barocă. În sens structural-constructiv, archetto reprezintă și puntea elastică ori elementul curbat de tensiune ce susține firele de păr de cal, având un rol crucial în controlul nuanțelor dinamice și al articulației sunetului.
• archiviola — Instrument muzical experimental de epocă sau variantă hibridă din familia violei, echipat structural cu claviatură și un mecanism rotativ cu coardă continuă (asemănător unei ghitare cu roată sau viola organista), conceput pentru a produce sunete susținute de tip orchestră. În sens organologic, archiviola reprezintă o încercare renascentistă și barocă de a combina polifonia instrumentelor cu taste cu bogăția timbrală și expresivitatea dinamică a instrumentelor cu arcuș.
• archlute — Instrument muzical istoric cu coarde ciupite, apărut în perioada barocă ca o variantă extinsă a lăutei renascentiste. Acest dispozitiv structural se caracterizează printr-un gât prelungit și o a doua cutie de acordaj, concepute special pentru a găzdui coarde de bas suplimentare (bourdoni) care nu erau apăsate pe taste, fiind utilizat frecvent în muzica de cameră și orchestrele baroce pentru realizarea acompaniamentului de tip basso continuo.
• arciliuto — Denumirea în limba italiană și varianta neologică internațională pentru arhilăută, instrument cu coarde ciupite dezvoltat în epoca barocă. Acest dispozitiv structural îmbină corpul tradițional al lăutei cu un gât extins ce susține două cutii de acordaj separate, permițând tensionarea unor coarde suplimentare grave, neapăsate pe taste, utilizate pentru susținerea basului continuu în ansamblurile muzicale de cameră din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.