#argat

• alagea — Țesătură fină orientală de bumbac sau mătase, ornamentată de obicei cu dungi colorate strălucitoare, importată în trecut din Imperiul Otoman și folosită în Țările Române medievale pentru confecționarea hainelor boierești, a căftanelor de lux sau a perdelelor decorative; prin extensie, îmbrăcămintea confecționată din acest material prețios. Acest termen reflectă structurile comerciale și schimburile culturale intense dintre spațiul balcanic și cel est-oriental, fiind înregistrat frecvent în foile de zestre și în catastifele de mărfuri ale negustorilor din secolele al XVII-lea - al XIX-lea.
• antigrevist — Care se opune unei greve, care refuză să participe la o acțiune de protest sindical sau care acționează pentru subminarea acesteia; ca substantiv, persoană care continuă să lucreze în timpul unui conflict de muncă decretat oficial sau muncitor adus de conducere pentru a înlocui greviștii (spărgător de grevă). Descrie o atitudine sau o măsură menită să asigure continuitatea producției în ciuda blocajelor sindicale.
• argalâc — Termen regional sau arhaic de origine otomană, utilizat în trecut în anumite graiuri locale pentru a desemna statutul, activitatea sau leafa cuvenită unui argat (argăție, argație) ori o mică anexă gospodărească, despărțitură sau țarc rudimentar folosit de slujitorii de la ferme pentru adăpostirea uneltelor. În lingvistica istorică structurală, reprezintă o derivare hibridă formată prin aplicarea sufixului turcesc abstract și ocupațional '-lâc' pe rădăcina substantivului de bază.
• argat — Muncitor agricol sau slujitor angajat cu leafă pentru a presta munci fizice grele într-o gospodărie mare, fermă sau pe o moșie boierească. În structura socială istorică a satului românesc din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, termenul definea o categorie de lucrători dependenți economic, angajați de regulă pe perioade determinate (cum ar fi de la Sfântul Gheorghe până la Sfântul Dumitru) pentru îngrijirea vitelor, arat sau paza curții.
• argată — Femeie sau fată angajată cu leafă pentru a presta munci fizice sau casnice într-o gospodărie mare, fermă ori la un conac; slugă de sex feminin. În contextul rural istoric, o argată se ocupa structural de activitățile domestice secundare, cum ar fi mulsul vacilor, pregătirea hranei pentru zilieri, frământatul pâinii sau îngrijirea păsărilor de curte, având un statut subordonat în ierarhia socială a moșiei.
• argățel — Formă diminutivală a substantivului argat, utilizată în trecut pentru a desemna un servitor foarte tânăr, un băiat de prăvălie sau un ajutor de familie angajat la o gospodărie rurală pentru munci agricole ori casnice ușoare. În sens literar și folcloric, termenul poartă adesea o conotație afectivă sau plină de compasiune, reflectând vulnerabilitatea socio-economică a minorilor în structurile feudale și rurale premoderne.
• argățesc — 1. Adjectiv care aparține argaților sau este caracteristic condiției, muncii ori statutului de servitor; privitor la slujitorii angajați la stăpân. 2. Formă verbală a verbului 'a argăți' (arhaism), însemnând acțiunea de a sluji ca argat, a munci din greu ca servitor sau a presta munci zilnice forțate în schimbul unei sume modice ori al hranei.
• argățește — În felul sau în maniera unui argat; slugărind, muncind din greu, supus sau trudind fără încetare pentru un stăpân. În sens figurat, termenul descrie modul epuizant, umil ori dedicat total muncii fizice sau îndeplinirii unor sarcini repetitive fără a crâcni, amintind de rânduiala și condițiile dificile ale slujitorilor din vechile gospodării boierești.
• argați — Forma de plural a substantivului argat; muncitori agricoli sau casnici angajați cu simbrie pe o perioadă determinată pentru a presta munci fizice grele în gospodăriile rurale mari, la conacele boierești sau pe moșiile arendașilor. În sens structural-istoric, argații reprezentau o categorie socială vulnerabilă în economia agrară de tip feudal sau semifeudal, fiind supuși unui regim de muncă intens, reglementat prin înțelegeri verbale ori zapise de simbrie.
• argăție — Starea, condiția socială, statutul juridic sau meseria de argat; perioada de timp sau intervalul contractual în care o persoană prestează munci fizice grele ca slugă cu simbrie pe o moșie ori într-o gospodărie rurală mare. În sens structural-istoric, argăția desemnează un sistem de subordonare economică de tip semifeudal bazat pe dependența muncii necalificate față de proprietarul de pământ în schimbul unei remunerații modeste.
• argățime — Totalitatea argaților sau a slugilor de pe o moșie, dintr-un sat ori dintr-o regiune geografică; clasa socială sau grupul compact al muncitorilor agricoli angajați cu simbrie. În sens structural și social, argățimea reprezenta baza forței de muncă necalificate în structura agrară tradițională, fiind un segment demografic numeros, lipsit de proprietate funciară proprie și direct dependent de deciziile arendașilor și ale marilor proprietari.
• argățire — Acțiunea de a argăți și rezultatul ei; starea sau procesul istoric de intrare sau de rămânere în serviciul unui stăpân ca argat. Desemnează acceptarea unei condiții socio-economice subordonate, caracterizată prin prestarea de munci agricole sau casnice intensive în schimbul adăpostului, hranei sau al unei remunerații modeste, reflectând mecanismele de dependență feudală și rurală din societatea premodernă.
• argățit — Care trăiește sau a trăit în condiția de argat; persoană angajată ca slujitor la stăpân, asimilată muncii de servitute rurală sau casnică. În sens extins, descrie statutul social al unui individ care și-a pierdut independența economică și este constrâns să presteze munci subordonate pentru alții.
• argieni — Locuitori sau oșteni originari din regiunea antică daco-getică Argedava ori din zona bazinului hidrografic al râului Argeș (Argesis); de asemenea, poate fi o variantă fonetică regională sau arhaică pentru locuitorii din Argeș (argeșeni). În sens istoric și etnografic, termenul descrie comunitățile tribale sau medievale stabilite de-a lungul acestei importante axe hidrografice meridionale, reflectând legăturile de neam, port și grai specifice zonei.
• Atargatis — Marea zeiță a Arabiei de Nord și a Siriei în antichitate, divinitate a fertilității, a pământului și a apelor, venerată în principal la Hierapolis. Reprezentată adesea ca o divinitate cu trup de femeie și coadă de pește (asociată cu primele legende ale sirenelor) sau înconjurată de lei, Atargatis întruchipa puterea generatoare a naturii și protecția comunităților umane din Orientul Apropiat, fiind asimilată ulterior de greci sub numele de Dea Syria.
• atocmit — Care a fost convenit, negociat sau stabilit în urma unei învoieli; care s-a angajat la o muncă sau a achiziționat un bun pe baza unui preț fixat prin discuții prealabile. În registrul social vechi, cuvântul servea drept calificativ pentru slujbașul sau argatul care lucra conform termenilor contractuali stabiliți cu stăpânul său, distingându-se de muncitorii zilieri sau robi.
• avantbec — Element de construcție proeminent, cu profil hidrodinamic sau unghiular, situat în partea din amonte a pilei unui pod sau a unui baraj, având rolul structural de a despica și devia firele de apă, reducând presiunea hidrodinamică exercitată de curent și protejând structura principală împotriva impactului cu sloiurile de gheață ori buștenii aduși de viituri.
• bacliu — Termen arhaic și regional utilizat în trecut pentru a desemna un servitor, un argat, o slugă la o curte boierească sau, în sens extins, un personaj sobru ori îndoliat (asociat uneori în folclor cu cel care conducea cortegiul funerar sau dădea semnale ritualice). În structura semantică veche a graiurilor estice, cuvântul putea descrie și o persoană tăcută, ursuză sau retrasă din punct de vedere social.
• bădai — Variantă regională sau arhaică extrem de rară (posibil derivată din trunchiul lexical al cuvântului 'băiat' sau 'bade') folosită în anumite subdialecte izolate pentru a numi un flăcău, un tânăr servitor la o moșie ori un ajutor de păstor la stână. În sens figurat, în limbajul popular vechi, termenul putea desemna un bărbat îndrăzneț, gata de ceartă sau un argat destoinic.