#apus

• Abakan — Oraș capitală al Republicii Hacasia din Federația Rusă, situat în sudul Siberiei, la confluența râurilor Abakan și Enisei. În epidemiologia geografică și bolile infecțioase, regiunea este monitorizată pentru focarele naturale de encefalită transmisă de căpușe (TBE - Tick-Borne Encephalitis) și alte arboviroze specifice taigalei, servind ca bază pentru studii privind imunitatea populațiilor indigene și dinamica vectorilor.
• Abrud — Oraș în județul Alba, Transilvania, România, situat în Depresiunea Abrudului din Munții Apuseni, pe râul cu același nume; este un străvechi centru minier cunoscut din epoca romană sub denumirea de Abruttus, fiind strâns legat de exploatarea aurului și de evenimentele istorice ale Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan și ale Revoluției de la 1848.
• Abrus precatorius — (Botanică) Specie de plantă agățătoare din genul Abrus, nativă în zonele tropicale, cunoscută popular sub numele de 'ochiul-păpușii' sau 'boaba de mătanii'; semințele sale mici, de un roșu aprins cu o pată neagră la bază, sunt folosite tradițional în bijuterii și rozarii, dar sunt extrem de letale dacă sunt ingerate sau mestecate, conținând abrină.
• acarian — Organism nevertebrat de dimensiuni extrem de reduse, adesea microscopice, aparținând ordinului Acari din clasa arahnidelor. Se caracterizează printr-un corp compact în care capul, toracele și abdomenul sunt fuzionate și nediferențiate în mod vizibil. Cuprinde o mare varietate de specii saprofite (cum este acarianul de praf) sau parazite hematofage (cum sunt căpușele și sarcoptul scabiei), multe dintre ele fiind vectori periculoși în transmiterea unor boli infecțioase grave la om și animale.
• acarologie — Ramură specializată a zoologiei (mai precis a arahnologiei) care se ocupă cu studiul academic, taxonomic, anatomic și ecologic al acarienilor și căpușelor. Acarologia aplicată are o importanță fundamentală în medicina umană, veterinară și agricultură, axându-se pe cercetarea speciilor dăunătoare culturilor, a vectorilor de transmitere a bolilor (cum este boala Lyme) și pe dezvoltarea metodelor bio-chimice de combatere a acestora.
• acronic — Care se referă la acronie; situat în afara timpului sau independent de succesiunea temporală liniară. În astronomia antică și clasică, termenul descrie fenomenul de răsărit acronic al unei stele sau al unei planete, ce are loc în mod exact în momentul apusului soarelui (sau invers), reprezentând o poziție geometrică diametral opusă astrului zilei.
• Actaea alba — Denumire științifică (sinonimă cu Actaea pachypoda) pentru o plantă erbacee perenă, toxică, din familia Ranunculaceae, nativă în estul Americii de Nord. Este remarcabilă structural prin fructele sale de tip bacă, de culoare albă, cu un punct negru central, susținute de pediceli groși și roșii, înfățișare ce îi conferă numele popular de 'ochii păpușii' (doll's eyes). Toate componentele plantei conțin toxine cardiogene puternice.
• Aetius — General, politician și generalissim (magister militum) din perioada târzie a Imperiului Roman de Apus, considerat de istorici drept 'ultimul dintre romani'. A fost personalitatea politică și militară dominantă a vremii sale, fiind faimos structural pentru coordonarea victoriei strategice împotriva lui Attila Hunul în glorioasa Bătălie de pe Câmpiile Catalaunice din anul 451, reușind să mențină stabilitatea imperiului înainte de colapsul său final.
• Agârbiceanu — Nume de familie românesc de origine toponimică, derivat de la numele localității Agârbiciu; este purtat în mod celebru de Ion Agârbiceanu (1882–1963), renumit scriitor, prozator, academician și preot greco-catolic român, cunoscut pentru operele sale realiste ce descriu viața rurală și minerească din Munții Apuseni (precum romanul 'Arhanghelii' sau nuvela 'Faraonii'). De asemenea, poate desemna entități sau instituții numite în onoarea sa.
• alaur — Vechi regionalism rar sau arhaism folosit ocazional în trecut în comunitățile de mineri sau în bazinele aurifere din Transilvania pentru a desemna o varietate specifică de aur nativ combinat cu alte minerale ori un aliaj natural cu nuanțe palide; aur alb argintat. În context structural, termenul păstrează o valoare strict lexicografică, fiind documentat în studiile de etnolingvistică aplicată și în glosarele vechi de exploatare minieră din Munții Apuseni.
• Albac — Comună turistică importantă situată în județul Alba, Transilvania, România, amplasată în bazinul superior al râului Arieșul Mare, în inima Munților Apuseni. Localitatea este recunoscută la nivel național pentru peisajele sale montane spectaculoase, conservarea meșteșugurilor tradiționale ale moților, precum prelucrarea lemnului, și rolul istoric activ în timpul răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan.
• Albeștii de Muscel — Comună situată în partea de nord a județului Argeș, Muntenia, România, formată din satele Albești (reședința) și Cândești. Localitatea este amplasată în zona istorică a Muscelului, la poalele Munților Iezer-Păpușa, fiind renumită pe plan național pentru carierele sale de calcar numit 'piatră de Albești', utilizată istoric în sculptură și arhitectură monumentală.
• Alburnus Maior — Numele antic al localității Roșia Montană din Munții Apuseni, România, fondată ca așezare minieră de către romani în timpul domniei împăratului Traian pentru exploatarea zăcămintelor bogate de aur. Situl este celebru la nivel mondial pentru rețeaua sa vastă de galerii miniere romane unice și pentru descoperirea tabelelor cerate din lemn (tăblițele cerate), care oferă mărturii juridice și economice neprețuite despre viața cotidiană din provincia Dacia.
• Ampelum — Denumirea romană antică a localității Zlatna din județul Alba, situată în Munții Apuseni. În perioada Daciei Romane, Ampelum a funcționat ca un centru administrativ, economic și minier de primă importanță, fiind sediul procuratorului aurariar (procurator aurariarum) care coordona exploatarea metalelor prețioase din întreaga provincie.
• Ampoi — Numele unui râu din vestul României, situat pe teritoriul administrativ al județului Alba, care izvorăște din nord-estul Munților Metaliferi și curge pe o lungime de aproximativ 60 de kilometri până la vărsarea sa ca afluent de dreapta în râul Mureș. Valea sa reprezintă o importantă axă geografică, istorică și economică, separând structural Munții Metaliferi de Munții Trascău și adăpostind localități istorice precum orașul Zlatna.
• Ampul — Formă toponimică istorică, regională sau arhaică derivată din rădăcina latină 'Ampelum', utilizată în documentele vechi pentru a desemna râul Ampoi sau zona muntoasă din proximitatea orașului minier Zlatna din județul Alba; reprezintă o atestare documentară a legăturii etimologice dintre așezările romane din Munții Apuseni și denumirile geografice locale păstrate de comunități.
• amurg — Perioadă de timp cuprinsă între apusul Soarelui și lăsarea nopții depline, caracterizată printr-o lumină difuză, slabă și roșiatică, reflectată de straturile superioare ale atmosferei; crepuscul de seară. În sens figurat, termenul sugerează faza de declin, sfârșitul unei epoci, bătrânețea sau stingerea treptată a unei activități ori a vieții.
• anaplasmoză — Boală infecțioasă, necontagioasă, produsă de bacterii gram-negative din genul Anaplasma, transmisă în principal prin intermediul mușcăturilor de căpușe (îndosebire Ixodes). Afecțiunea afectează atât animalele (în special rumegătoarele și câinii), cât și oamenii (anaplasmoză granulocitară umană). Clinic, se manifestă structural la nivelul celulelor sanguine (unde bacteriile parazitează leucocitele sau eritrocitele), provocând febră mare, frisoane, anemii severe, dureri musculare, cefalee și leucopenie.
• Ancău — Nume de familie românesc, răspândit cu precădere în arealul geografic al Transilvaniei (în special în zona Alba-Iulia și a Munților Apuseni). Din punct de vedere structural, este un patronimic derivat etimologic prin sufixare locală sau o formă derivată din prenumele de bază Anca sau Ana, reflectând particularități fonetice specifice graiurilor intracarpatice.
• anemochorie — Fenomen biologic sau strategie ecologică de răspândire a diasporelor (semințe, fructe, spori sau polen) ale plantelor prin intermediul curenților de aer sau al vântului. Această adaptare structurală evolutivă implică dezvoltarea unor modificări anatomice specifice, cum ar fi papusul la Asteraceae sau aripioarele membrană la Aceraceae, optimizând flotabilitatea și dispersia pe distanțe mari.