#alitera

• alitera — A utiliza sau a repeta aceeași consoană ori același grup de consoane la începutul sau în interiorul mai multor cuvinte succesive dintr-un vers, dintr-o frază ori dintr-o structură ritmică, cu scopul de a obține un efect muzical, sonor, imitativ ori simbolic (efect numit aliterație); a construi structuri textuale bazate pe armonie consonantică.
• aliterar — Care aparține aliterației, privitor la aliterație sau bazat pe repetarea simetrică a unor consoane ori grupuri de sunete; caracterizat prin armonie consonantică menită să sporească muzicalitatea unui enunț. În analiza structurală a textelor, termenul descrie un element, un procedeu sau un tip de text construit în mod deliberat în jurul acestui tip de corelație fonetică suprasegmentală.
• aliterare — Acțiunea de a alitera și rezultatul ei; figura de stil sau procedeul fonetic și retoric ce constă în repetarea intenționată a aceleiași consoane sau a aceluiași grup consonantic la începutul ori în interiorul mai multor cuvinte succesive, având rolul de a spori muzicalitatea, de a sugera auditiv un fenomen al naturii sau de a întări o anumită stare emoțională în poezie sau proză.
• aliterație — Figură de stil de nivel fonetic care constă în repetarea intenționată a aceleiași consoane sau a aceluiași grup de consoane la începutul ori în interiorul mai multor cuvinte succesive dintr-un vers, o frază sau o strofă. Acest procedeu este utilizat de autori pentru a spori muzicalitatea textului, pentru a crea efecte onomatopeice de imitare a zgomotelor naturii ori pentru a accentua o anumită stare emoțională sau un ritm interior.
• aliterațiune — Variantă arhaică, livrescă sau lexicografică de tip etimologic a substantivului 'aliterație'; denumește figura de stil bazată pe repetiția aceleiași consoane în cuvinte învecinate. Termenul se întâlnește în studiile literare, gramaticile și dicționarele românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, fiind ulterior înlocuit complet în limba standard de forma modernă.
• aliterativ — Care conține o aliterație, care se bazează pe aliterație sau care produce efecte sonore prin repetarea aceleiași consoane ori a aceluiași grup de consoane în cuvinte succesive; privitor la armonia consonantică a unui text. În metrica veche germanică sau anglo-saxonă, termenul descrie un tip structural de vers în care ritmul și legătura dintre emistihuri sunt determinate exclusiv de potrivirea sunetelor inițiale, și nu de rimă.
• aliteratură — Concept estetic și critic, propus inițial de scriitorul și filosoful Claude Mauriac, care desemnează o formă avangardistă de scriere eliberată de convențiile, clișeele, retorica și artificiile literare tradiționale; o 'anti-literatură' care tinde spre autenticitatea pură a limbajului, adesea prin consemnarea directă, brută sau fragmentară a gândurilor și a realității imediate, refuzând structurile narative clasice.
• asonanță — Figură de stil sonoră și procedeu prozodic care constă în repetarea aceleiași vocale accentuate în două sau mai multe cuvinte dintr-un vers ori dintr-o frază; rimă imperfectă caracteristică poeziei populare și celei moderne, în care cuvintele finale au aceleași vocale începând cu ultima silabă accentuată, dar consoanele diferă, generând o armonie auditivă subtilă.
• autorecenzie — Acțiunea de a se autorecenza și rezultatul ei; recenzie, eseu critic sau analiză structurală redactată de un autor despre propria sa operă. Acest tip de text autoreferențial, utilizat frecvent în curentele literare experimentale sau de tip avangardă, funcționează ca un instrument metaliterar prin care creatorul își explică intențiile estetice, decodifică simbolurile ascunse și își ghidează în mod direct publicul cititor în procesul de interpretare.