#vârf

• acrotropie — Fenomen de orientare, curbare sau mișcare tropistică a organelor vegetale (lăstari, rădăcini, tije) orientată strict către un punct de proeminență, o extremitate superioară ori un vârf anatomic determinat de un stimul extern (lumină, contact mecanic). Această reacție structurală ghidează direcția de alungire periostală a țesuturilor meristematice, asigurând adaptarea spațială optimă a aparatului foliar sau radicular în raport cu resursele de mediu înconjurătoare.
• aglomerație — Îngrămădire, acumulare sau concentrare mare de oameni, vehicule ori obiecte într-un spațiu limitat; lipsă de spațiu cauzată de o densitate excesivă a elementelor prezente. În limbajul cotidian, termenul descrie starea de agitație, trafic intens sau îmbulzeală specifică marilor centre urbane în orele de vârf.
• Albaiu — Denumirea unui vârf montan important (Vârful Albaiu) și a unei culmi muntoase majore situate în masivul Munții Baiului (Gârbova) din Carpații Meridionali, România. Zona reprezintă o destinație turistică căutată pentru drumeții montane, oferind panorame structurale deosebite asupra Văii Prahovei și a masivului Bucegi.
• Aletschhorn — Al doilea cel mai înalt vârf din Alpii Bernezi, situat în cantonul Valais din Elveția, având o altitudine de 4193 de metri. Acest munte masiv este înconjurat de ghețari importanți, inclusiv Marele Ghețar Aletsch, fiind recunoscut pentru traseele sale alpine de dificultate ridicată și frumusețea sa peisagistică protejată.
• alpenștoc — Baston lung de lemn, rezistent, prevăzut la capătul inferior cu un vârf metalic ascuțit (virolă), utilizat în trecut de către alpiniști și excursioniști ca sprijin esențial structural în timpul escaladărilor pe pante abrupte, ghețari sau terenuri accidentate. În echipamentul montan modern, acest instrument tradițional a fost înlocuit treptat de pioleți și bețe de trekking telescopice.
• apex — Vârf, extremitate superioară sau punct culminant al unei structuri anatomice ori organice (cum ar fi vârful inimii, al plămânului sau al rădăcinii unui dinte); în botanică, reprezintă vârful tulpinii sau al rădăcinii unde se află țesutul meristematic de creștere. În astronomie, desemnează punctul de pe sfera cerească spre care se îndreaptă sistemul solar în mișcarea sa prin galaxie.
• apexian — Care se referă la apex, aparține acestuia sau este situat în zona de vârf a unei structuri; derivat sau poziționat apical. Termenul este utilizat în mod restrictiv în anumite traduceri științifice sau lucrări academice ca echivalent mai rar pentru adjectivul standard „apical”.
• apic — Formă rară, arhaică sau variantă simplificată (întâlnită sporadic în traduceri literare ori tratate tehnice izolate) pentru adjectivul standard „apical”; care se referă la vârful unei structuri, aparține acestuia sau este articulat cu ajutorul vârfului limbii în procesul vorbirii.
• apical — Care aparține apexului (vârfului), care se referă la acesta ori este situat în zona terminală a unei structuri. În fonetică, descrie sunete (consoane) articulate prin atingerea sau apropierea vârfului limbii de dinți ori de alveole; în botanică, se referă la elemente poziționate la vârful tulpinii sau al rădăcinii (ex: mugur apical, meristem apical), iar în medicină indică localizarea la extremitatea unui organ.
• apicare — Acțiunea de a (se) apica și rezultatul ei; proces tehnic, biologic sau geometric prin care o structură este adusă la un vârf sau suferă o modificare orientată spre extremitatea sa superioară (apex). În anumite Jargoane industriale, descrie finisarea conică a unui element.
• apici — Forma de plural pentru substantivul masculin 'apex' (folosită alternativ cu apexuri în jargonul științific sau medical) ori forma de plural a arhaismului anatomic 'apendic'; desemnează vârfurile, extremitățile superioare sau punctele terminale ale unor structuri organice, biologice sau dinți.
• apiciform — Care are forma unui apex, a unui vârf sau a unei extremități ascuțite; care prezintă o structură conică sau piramidală convergentă spre un punct terminal superior.
• apicoalveolar — Care se referă la vârful limbii și la alveolele dinților superiori; consoană sau sunet articulat prin plasarea ori apropierea vârfului limbii de creasta alveolară superioară (de exemplu, unele variante ale consoanelor t, d ori s în diferite limbi).
• apicodental — Care se referă la vârful limbii și la dinții superiori (în fonetică, descriind sunete articulate prin sprijinirea vârfului limbii pe fața internă a incisivilor superiori); în stomatologie și endodonție, termenul descrie o zonă, o relație structurală sau o patologie care implică simultan apexul radicular și elementele dentare.
• atacant — Jucător din linia ofensivă a unei echipe, în special la fotbal, handbal sau hochei, a cărui principală sarcină tactică este să pătrundă în defensiva adversă și să înscrie goluri sau puncte. Ca adjectiv, descrie o acțiune, o tactică sau o persoană orientată spre ofensivă, manifestând un comportament dinamic și agresiv în vederea obținerii succesului.
• Băeșeșcul — Nume propriu regional ce desemnează o formă de relief (vârf, deal, munte) sau o moșie montană istorică din arealul carpatic; derivat onomastic format de la numele de familie Băeșu sau direct din rădăcina colectivă a lucrătorilor minieri (băeși). În documentele vechi de hotărnicie, termenul individualiza o culme muntoasă ce servea ca hotar natural între proprietăți.
• Baiului — Formă articulată la genitiv-dativ a numelui propriu geografic 'Baiu', utilizată cu precădere pentru a desemna Munții Baiului (cunoscuți și sub numele de Munții Gârbova). Această grupă montană din Carpații Meridionali, delimitată de Valea Prahovei la vest și Valea Doftanei la est, este recunoscută pentru culmile sale line, pajiștile alpine întinse și potențialul pastoral și turistic remarcabil.