#urina

• acromaturie — Condiție clinică patologică manifestată prin emisia de urină complet incoloră sau palidă, lipsită de pigmenții urinari normali (precum urocromul și urobilina). Acest fenomen poate indica o diluție extremă în diabetul insipid, o incapacitate severă de concentrare a rinichilor în stadiile avansate de insuficiență renală sau un aport masiv și brusc de lichide.
• adipozurie — Prezența patologică sau eliminarea de picături de grăsime ori substanțe lipidice în urină, apărută ca urmare a unor tulburări metabolice severe, leziuni renale degenerative sau embolii grase. Acest fenomen structural urinar modifică aspectul macroscopic al fluidului, necesitând analize microscopice și biochimice de laborator pentru identificarea cauzei subiacente a filtrării deficitare din glomerulii renali.
• aerobacter — Gen de bacterii gram-negative, în formă de bastonaș, mobile sau immobile, aerobe sau facultativ anaerobe, care se găsesc frecvent în sol, apă, produse lactate și în tubul digestiv al omului și animalelor. Aceste microorganisme au capacitatea de a fermenta glucoza și lactoza cu producerea unei cantități mari de gaze și acizi, fiind implicate uneori în infecții oportuniste ale tractului urinar sau respirator în medii clinice.
• aerocistografie — Metodă radiologică de investigare a vezicii urinare ce constă în efectuarea unor radiografii după ce cavitatea vezicală a fost destinsă prin insuflarea unei cantități controlate de aer sau de alt gaz steril. Acest examen imagistic permite evidențierea conturului pereților vezicali, detectarea tumorilor radiotransparente, a calculilor sau a diverticulilor, funcționând ca mediu de contrast negativ.
• aerocistoscop — Instrument medical endoscoic conceput special pentru examinarea vizuală directă a interiorului vezicii urinare, după ce aceasta a fost destinsă mecanic prin insuflarea de aer steril sau alt gaz, în loc de lichid. Acest dispozitiv permite chirurgului urolog să inspecteze mucoasa vezicală fără distorsiunile optice provocate uneori de fluide.
• aerocistoscopie — Metodă de explorare endoscopică vizuală directă a interiorului vezicii urinare prin intermediul unui aerocistoscop, după ce cavitatea a fost destinsă mecanic prin insuflarea de aer steril sau alt gaz. Această procedură diagnostică sau terapeutică permite examinarea minuțioasă a mucoasei vezicale și efectuarea de mici intervenții chirurgicale fără utilizarea unui mediu lichid.
• albuminometrie — Metodă sau tehnică de laborator utilizată pentru determinarea cantitativă a concentrației de albumină dintr-un lichid biologic, în special din urină sau din serul sanguin, fiind un parametru esențial în diagnosticarea afecțiunilor renale ori hepatice.
• albuminometru — Aparat de laborator, de regulă sub forma unui tub de sticlă gradat (cum este cel de tip Esbach), utilizat pentru măsurarea cantitativă a albuminei dizolvate într-un lichid organic prin evaluarea volumului de precipitat format.
• albuminuric — Care se referă la albuminurie sau este caracterizat prin prezența albuminei în urină; persoană care suferă de o eliminare patologică de proteine prin tractul urinar. Ca adjectiv, descrie manifestările clinice, mostrele biologice sau tratamentele asociate cu această disfuncție renală.
• albuminurie — Condiție patologică manifestată prin prezența sau excreția anormală de albumină în urină, fiind un indicator clinic major al afectării sau creșterii permeabilității membranei filtrante a rinichilor (sindrom nefrotic, nefropatie diabetică ori hipertensivă).
• albumozurie — Condiție patologică manifestată prin prezența sau excreția de albumoze (proteoze) în urină; termen utilizat în vechea nomenclatură clinică pentru a descrie o formă particulară de proteinurie, asociată istoric cu afecțiuni precum mielomul multiplu (cunoscută ca albumozuria Bence-Jones) sau cu infecții severe.
• alcaptonurie — Boală ereditară rară a metabolismului aminoacizilor aromatici (fenilalanină și tirozină), transmisă autozomal recesiv, cauzată de deficitul enzimei homogentisat 1,2-dioxigenază. Această anomalie structurală congenitală conduce la acumularea de acid homogentizic (alcaptonă) în organism, care se elimină prin urină (colorând-o în negru la contactul cu aerul) și se depune în țesuturile conjunctive și cartilaje, provocând ocronoză și artropatii severe la vârsta adultă.
• alcoolurie — Prezența și concentrația de alcool pur (etanol) în urina unei persoane. Reprezintă un indicator biologic și toxicologic important utilizat în medicina legală pentru a evalua fazele de eliminare a alcoolului din organism, valoarea alcooluriei fiind adesea corelată cu alcoolemia pentru a determina momentul istoric al ingestiei substanței.
• aldosteronurie — Eliminarea prin urină a hormonului aldosteron sau a metaboliților săi; în sens medical și de laborator, termenul desemnează analiza cantitativă a concentrației acestui hormon excretat pe parcursul a 24 de ore, un test crucial utilizat pentru evaluarea activității cortexului suprarenalian.
• amilazurie — Prezența și eliminarea enzimei amilază prin urină; investigație medicală de laborator care măsoară clearance-ul renal și activitatea amilazei excretate. Deoarece amilaza este o macromoleculă cu greutate redusă filtrată glomerular, monitorizarea acestui parametru structural este esențială în diagnosticul afecțiunilor pancreatice acute, nivelul său rămânând crescut în urină (hiperamilazurie) pentru câteva zile chiar și după normalizarea valorilor din sânge.
• aminoacidurie — Eliminare anormală sau în cantități excesive de aminoacizi prin urină. Acest fenomen structural clinic indică fie o eroare înnăscută de metabolism, caracterizată prin acumularea plasmatică masivă a unui anumit aminoacid ce depășește pragul de reabsorbție renală, fie o disfuncție directă a tubilor renali proximali, care devin incapabili să rețină acești compuși azotați utili.
• amoniurie — Eliminarea prin urină a amoniacului sau a ionilor de amoniu, reprezentând un indicator clinic esențial al modului în care rinichii reglează echilibrul acido-bazic sistemic. În stările de acidoză metabolică, valorile acesteia cresc semnificativ ca urmare a amplificării amoniogenezei renale compensatorii, transformând excreția de amoniu într-o barieră fiziologică împotriva scăderii pH-ului sangvin.
• anazoturie — Stare patologică sau anomalie biochimică structurală manifestată prin absența totală sau diminuarea extremă a ureei și a altor compuși azotați din urina eliminată de pacient. Acest fenomen clinic indică o afectare funcțională gravă a ficatului (incapacitatea de a sintetiza ureea) sau o insuficiență renală acută terminală (imposibilitatea de a filtra și excreta deșeurile azotate).
• anchilurie — Afecțiune patologică extrem de rară caracterizată prin îngustarea severă, ocluzia sau colabarea uretrei ori a orificiului urinar, fapt care determină eliminarea cu mare dificultate, sub formă de picătură sau blocarea completă a fluxului de urină.
• androsteron — Hormon steroidic natural cu activitate androgenică slabă, produs structural în timpul metabolizării testosteronului în ficat sau secretat direct de cortexul suprarenal și testicule. Acest compus biochimic, izolat istoric pentru prima dată de biochimistul Adolf Butenandt, funcționează ca un mesager chimic și ca un precursor metabolic esențial, fiind excretat prin urină și utilizat adesea în testele de laborator ca indicator al sintezei globale de hormoni masculini în organism.