#unchi

• abducens — Termen anatomic și clinic utilizat pentru a desemna al șaselea ochi cranial (nervul abducens sau nervul motor ocular extern), care inervează exclusiv mușchiul drept lateral al ochiului. În semiologia neurologică și psihiatria clinică, paralizia sau afectarea nervului abducens produce strabism convergent și diplopie (vedere dublă), fiind un indicator crucial pentru diagnosticarea hipertensiunii intracraniene, a tumorilor de trunchi cerebral sau a fracturilor de bază de craniu, fenomene adesea însoțite de stări de confuzie mintală acută sau delir organic.
• abducție — Mișcarea prin care un membru, un segment de membru sau globul ocular este îndepărtat de axul median al corpului sau de o linie de referință. În semiologia neurologică, testarea abducției (cum ar fi cea oculară, realizată de nervul cranial VI) este esențială pentru localizarea leziunilor de trunchi cerebral. În psihiatria clinică, rezistența la abducția pasivă a membrelor este analizată ca marker pentru flexibilitatea ceroasă sau catalepsia din sindroamele catatonice.
• albatură — Stratul exterior, mai tânăr și mai puțin dens al lemnului din trunchiul arborilor, situat imediat sub scoarță și cambiu, caracterizat printr-o culoare mai deschisă și o rezistență mecanică mai scăzută; alburn. În industria prelucrării lemnului, acest segment structural este adesea eliminat deoarece conține mai multă umiditate și este susceptibil la atacul ciupercilor și al insectelor.
• alegătură — Termen regional rar ce desemnează acțiunea de a alege sau rezultatul unei selecții ori sortări riguroase; o legătură sau un mănunchi de obiecte ori plante selectate și sortate manual pe baza unor caracteristici comune. În unele graiuri vechi meșteșugărești, cuvântul putea face referire și la o fază tehnologică din pregătirea firelor textile, unde acestea erau grupate structural după calitate.
• amieza — A lua masa de prânz sau a se odihni în timpul orelor amiezii, după finalizarea primelor munci agricole ale zilei; a petrece perioada de maximă intensitate solară la umbră. Acest termen popular face parte din lexicul rural tradițional și descrie structural un obicei biologic și social ritualic, specific comunităților pastorale din spațiul carpato-danubiano-pontic.
• apocopare — Acțiunea de a apocopa și rezultatul ei; procesul fonetic prin care un sunet, un grup de sunete sau o silabă întreagă cade de la sfârșitul unui cuvânt. Reprezintă un fenomen important în evoluția istorică a limbilor romanice, explicând modul în care cuvintele din latina populară s-au scurtat în trecerea lor spre formele moderne.
• apocopat — Care a suferit un proces de apocopă; prescurtat sau scurtat prin eliminarea voluntară ori accidentală a ultimului sunet sau a ultimei silabe. În analiza textelor vechi sau a graiurilor regionale, termenul desemnează forme lexicale modificate structural, specifice unui ritm accelerat al vorbirii sau unor rigori poetice precise.
• articulație — Formațiune anatomică structurală care unește două sau mai multe oase, permițând mobilitatea segmentelor scheletice (diartroză) sau fixarea lor rigidă (sinartroză); legătură mecanică mobilă realizată prin pivoți, balamale sau rulmenți ce unește piesele unui utilaj; (în fonetică) totalitatea mișcărilor executate de organele vocale pentru producerea unui sunet; (în muzică) mod de legare structurală și interpretare a notelor muzicale.
• artrofit — Fragment liber de țesut osos, cartilaginos sau sinovial desprins în cavitatea unei articulații mobile, acționând ca un corp străin intraarticular. Cunoscut popular și sub denumirea de 'șoarece articular', acesta provine de obicei dintr-un traumatism, dintr-un proces degenerativ avansat sau din osteocondrită disecantă, provocând dureri ascuțite, inflamații și blocaje bruște ale mișcării.
• artroplastie — Intervenție chirurgicală reconstructivă realizată cu scopul de a restabili mobilitatea și funcția unei articulații deteriorate, precum și de a elimina durerea asociată. Această procedură poate implica fie remodelarea suprafețelor osoase bolnave, fie înlocuirea parțială sau totală a elementelor articulare uzate cu componente artificiale biocompatibile, numite proteze.
• artropneumografie — Metodă specială de examinare radiologică a unei articulații care utilizează un contrast negativ, realizată prin injectarea controlată de aer, oxigen sau dioxid de carbon direct în cavitatea articulară. Acest procedeu tehnic clasic opacifiază și destinde capsula sinovială, permițând vizualizarea contururilor moi interne, a ligamentelor și a cartilajelor pe filmul radiografic datorită diferenței de densitate dintre gazul introdus și structurile osoase înconjurătoare.
• artroscopie — Procedură chirurgicală modernă și minim invazivă utilizată pentru examinarea vizuală directă, diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor din interiorul unei articulații, realizată prin introducerea unui artroscop prin incizii de dimensiuni milimetrice. Această tehnică avansată reduce considerabil traumatizarea țesuturilor moi periarticulare, limitează riscul de sângerare și scurtează semnificativ perioada de recuperare funcțională postoperatorie a pacientului în comparație cu intervențiile clasice deschise.
• artrosifilis — Localizare articulară specifică a infecției cu Treponema pallidum, caracterizată prin manifestări inflamatorii, degenerative sau distructive la nivelul structurilor osoase și sinoviale, survenite ca o complicație în stadiile secundare sau terțiare ale sifilisului. Această patologie infecțioasă rară poate îmbrăca forma unei artrite acute, a unei hidartroze cronice bilaterale (genunchii Clutton în formele congenitale) sau a unei degradări neurologice distructive severe (articulația Charcot din tabesul dorsal).
• artrosinovită — Proces inflamator acut sau cronic care afectează simultan o articulație și membrana sinovială care o căptușește în interior. Această afecțiune se manifestă prin tumefacție locală, durere accentuată la mobilizare, creșterea temperaturii cutanate și acumularea excesivă de lichid seros sau serofibrinos în cavitatea articulară, fiind declanșată de traumatisme repetitive, solicitări mecanice intense ori afecțiuni reumatismale sistemice.
• artrotomie — Intervenție chirurgicală ce constă în secționarea sau incizarea capsulei unei articulații pentru a permite accesul direct în cavitatea acesteia. Această procedură deschisă clasică este efectuată în scop explorator, pentru extragerea corpilor străini (artrofiți), repararea structurilor ligamentare interne sau ca etapă preliminară în realizarea unei artroplastii sau artrodeze.
• artroză — Afecțiune cronică degenerativă a articulațiilor, caracterizată prin degradarea progresivă și distrugerea treptată a cartilajului protector care acoperă extremitățile osoase, însoțită de modificări ale osului subcondral și apariția de excrescențe osoase marginale numite osteofite. Această patologie, strâns legată de procesul natural de îmbătrânire, de traumatismele repetate sau de solicitările mecanice excesive, determină dureri persistente, rigiditate articulară nocturnă și reducerea severă a mobilității funcționale.
• avunculat — Instituție socială și cutumiară, specifică în special societăților matrilineale, prin care fratele mamei (unchiul matern) exercită o autoritate recunoscută, drepturi juridice și îndatoriri de tutore, educator și protector asupra nepoților săi de soră. În acest sistem structural de rudenie, unchiul matern deține rolul de șef de familie și transmite moștenirea sau titlurile către acești nepoți, prevalând adesea în fața tatălui biologic.
• bădica — Forma articulată a substantivului regional bădic; apelativ popular de politițe și mare afecțiune utilizat în special în zonele rurale din Moldova și Muntenia pentru a numi un unchi, un frate mai mare sau un cumnat. Termenul întărește legătura de rudenie prin adăugarea unei nuanțe reverențioase.
• bădilucă — Forma articulată a substantivului regional bădiluc; apelativ popular de politițe și mare afecțiune utilizat în comunitățile rurale pentru a se adresa unui unchi, unui frate mai mare sau iubitului. Termenul întărește legătura de rudenie sau atașamentul prin adăugarea unei nuanțe reverențioase.
• bădiucă — Forma articulată a substantivului regional bădiuc; apelativ popular de politețe și mare afecțiune utilizat în comunitățile rurale pentru a se adresa unui unchi, unui frate mai mare sau iubitului.