#sole

• abiziană — Termen de argou vechi, ieșit din uz, utilizat în trecut în mediile interlope sau în limbajul suburban cu o conotație peiorativă directă pentru a desemna o femeie considerată depravată, vulgară sau imorală.
• abjurație — Formă neologică sau variantă rar folosită pentru 'abjurare'; actul propriu-zis prin care o persoană își renegă credința sau principiile printr-o declarație solemnă. În anumite texte teologice sau juridice mai vechi, termenul desemna formula scrisă sau textul ritualic pe care cel acuzat trebuia să îl citească cu voce tare.
• absoluțiune — Variantă ortografică și fonetică livrescă, învechită sau rară a substantivului „absoluție”, întâlnită în textele juridice, teologice și eseistice românești din secolul al XIX-lea, modelată direct după terminologia franceză veche. Păstrează în totalitate sensul filozofic de dezlegare formală de o vină, act de clemență supremă sau acordare a iertării de către o instanță superioară, subliniind caracterul solemn și protocolar al procedurii de reabilitare etică.
• absorbțiune — Variantă ortografică și fonetică livrescă, învechită sau rară a substantivului „absorbție”, întâlnită în textele juridice, teologice și eseistice românești din secolul al XIX-lea, modelată direct după terminologia franceză veche. În plan filozofic, păstrează în totalitate sensul de asimilare completă, fuziune sau încorporare a unei individualități ori a unui principiu secundar în interiorul unui sistem doctrinar dominant, subliniind caracterul solemn, formal și structural al acestui proces de dizolvare etică.
• acromatizm — Variantă grafică și ortografică secundară sau istorică a termenului 'acromatism'; definește proprietatea structurală a unui sistem optic de a transmite fasciculele de lumină albă fără a le descompune în componente cromatice parazitare. În textele tehnice vechi sau în manuscrisele de secol XIX, reprezenta standardul de transcriere din limba franceză înainte de uniformizarea terminologică modernă.
• acrum — Variantă grafică învechită, rară sau transcriere defectuoasă pentru osul sacru (os sacrum); piesa osoasă triunghiulară voluminoasă situată la baza coloanei vertebrale, formată prin sudarea structurală a celor cinci vertebre sacrale, articulându-se lateral cu oasele iliace pentru a închide centura pelviană.
• acțiu — Formă lingvistică arhaică sau regională folosită în trecut pentru a desemna o acțiune juridică, o jalbă sau o plângere oficială înaintată unei instanțe sau autorități; de asemenea, poate reprezenta o variantă trunchiată ori populară a termenului modern 'acțiune'. Acest cuvânt documentează evoluția lexicală a termenilor administrativ-juridici în spațiul românesc, fiind întâlnit rar, exclusiv în texte vechi sau documente de arhivă.
• adagace — Denumire regională rară folosită în anumite graiuri populare din spațiul balcanic pentru a desemna o specie de pasăre răpitoare de noapte sau un tip de pasăre migratoare mică; cuvânt structural conservat în lexiconul arhaic rural. Acest termen păstrează nuanțe din onomastica aviară tradițională, fiind utilizat foarte rar în afara textelor etnografice ori a glosarelor de dialectologie locală.
• adalâu — Termen regional, popular sau arhaic folosit în anumite graiuri pentru a descrie o persoană înceată în mișcări, blegă, leneșă, lipsită de energie sau netrebnică; cuvânt structural utilizat peiorativ în mediul rural tradițional. Acest calificativ conservă nuanțe arhaice din vorbirea populară veche, fiind întâlnit extrem de rar, exclusiv în culegeri de folclor sau glosare de dialectologie.
• Adam-Babadam — Formulă toponimică regională, arhaică sau legendară folosită în anumite micro-regiuni din sud-estul României pentru a desemna un loc îndepărtat, izolat ori o așezare străveche cu origini obscure; de asemenea, utilizat în basmele populare ca nume propriu compus atribuit unui personaj mitologic sau unui uriaș de la începutul timpurilor. Acest termen structural păstrează nuanțe din onomastica tradițională influențată de lexiconul turc și balcanic.
• adăpostitoriu — Variantă grafică și fonetică învechită a cuvântului 'adăpostitor', utilizată în textele administrative, juridice sau literare din secolul al XIX-lea. Ca adjectiv, descrie un element, un zid, un paravan ori un acoperiș care are proprietatea structurală de a oferi protecție, siguranță și ocrotire împotriva intemperiilor; ca substantiv, desemna o persoană sau o instituție care acționa ca protector ori gazdă solemnă.
• adaptațiune — Formă substantivală învechită, utilizată în textele juridice, filosofice sau științifice din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea ca variantă pentru procesul de adaptare sau potrivire a unui lucru la noi circumstanțe. Termenul a fost înlocuit treptat în limba română modernă de formele standardizate 'adaptare' și 'adaptație', rămânând în prezent un indicator istoric al evoluției lexicului neologistic.
• adăugătoriu — Variantă grafică și fonetică învechită a cuvântului 'adăugător', utilizată în textele administrative, juridice sau teologice din secolul al XIX-lea. Ca adjectiv, descrie un element, un factor numeric, o clauză ori o componentă care are proprietatea de a aduce un plus, o mărire, o completare sau o extindere structurală față de o bază existentă.
• aeroplanie — Termen istoric rar utilizat în perioada de început a aviației pentru a desemna arta, tehnica sau acțiunea de a naviga și de a pilota un aeroplan. Acest concept structural evoca ansamblul de cunoștințe practice legate de controlul aparatelor de zbor cu aripi fixe, fiind ulterior înlocuit în totalitate de termenul modern 'pilotaj' sau inclus în sfera mai largă a aviației.
• aerostațiune — Variantă lingvistică arhaică sau învechită a termenului 'aerostație'; arta sau tehnica de a naviga în atmosferă cu aparate mai ușoare decât aerul. Termenul se întâlnește exclusiv în documentele juridice vechi, revistele literare de la începutul secolului XX sau în traducerile timpurii ale manuscriselor științifice din limba franceză.
• afabulațiune — Variantă lingvistică arhaică sau învechită a termenului 'afabulație'; modul structural, canavaua ori urzeala pe care este construit subiectul și intriga unei opere literare sau dramatice. Se întâlnește izolat în revistele culturale de la începutul secolului XX sau în studiile timpurii de critică, fiind înlocuită ulterior în totalitate de varianta modernă.
• agraulos — Termen de origine elenă utilizat istoric ca epitet sau nume propriu legat de viața în aer liber, pe câmp sau în sălbăticie. În mitologia greacă, face referire directă la Agraulos (sau Aglaurus), una dintre fiicele primului rege mitic al Atenei, Cecrops, fiind o figură centrală în ritualurile de inițiere militară ale tinerilor efebi, care depuneau un jurământ solemn de loialitate în sanctuarul dedicat acesteia.
• ahtynum — Formă grafică sau transliterare arhaică utilizată în vechile manuale de științe din secolul al XIX-lea pentru elementul chimic actiniu; denumire livrescă latinizată ce desemna substanțe sau compuși cu proprietăți structurale specifice radiante. În terminologia modernă, termenul a fost complet înlocuit de formele standardizate internațional.
• alămîie — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru regionalismul alămâie; termen popular folosit în anumite dialecte pentru lămâie ori pentru planta aromatică medicinală roiniță (Melissa officinalis). Frunzele acesteia emană un parfum citric revigorant și sunt apreciate în fitoterapia tradițională pentru proprietățile lor sedative și antispastice.
• alămîioară — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru alămâioară; diminutiv popular și afectiv utilizat în mediul rural pentru a desemna o lămâie mică sau planta aromatică medicinală numită roiniță ori melisă (Melissa officinalis). În creațiile lirice ale folclorului tradițional, termenul era întrebuințat ca o metaforă cromatică sau olfactivă pentru a sugera prospețimea, tinerețea senină ori paloarea delicată a chipului.