#ritual

• Abaeus — Epitet mitologic grecesc atribuit zeului Apollo, derivat de la numele orașului Abae din Phocis, unde zeul avea un templu și un oratoriu faimos. În istoria medicinei și antropologia culturală, Abaeus este studiat în legătură cu cultele catartice (de purificare) și ritualurile de vindecare prin incubație (somn sacru în templu pentru primirea diagnosticului în vis), specifice medicinei teurgice pre-hipocratice.
• abjurație — Formă neologică sau variantă rar folosită pentru 'abjurare'; actul propriu-zis prin care o persoană își renegă credința sau principiile printr-o declarație solemnă. În anumite texte teologice sau juridice mai vechi, termenul desemna formula scrisă sau textul ritualic pe care cel acuzat trebuia să îl citească cu voce tare.
• abluție — Formă secundară sau variantă grafică a substantivului „abluțiune”. Desemnează spălarea parțială sau totală a corpului, având caracter ritual sau simbolic în scopul purificării spirituale în cadrul unor religii (cum ar fi Islamul sau Hinduismul). În sens medical sau cotidian, reprezintă simpla spălare sau îmbăiere, iar în geomorfologie definește eroziunea rocilor de pe fundul bazinelor oceanice provocată de curenții de adâncime.
• abluțiune — Forma standard și principală a substantivului care desemnează spălarea parțială sau totală a corpului, având un caracter ritual sau simbolic, destinată purificării spirituale în cadrul diferitelor religii ale lumii. În sens medical sau cotidian, reprezintă curățarea corpului prin îmbăiere, iar în geomorfologie definește procesul de eroziune submarină provocat de curenții oceanici de adâncime.
• acsion — Formă arhaică, regională sau coruptă fonetic a termenului liturgic 'axion' (provenit din grecescul 'axion', care înseamnă 'vrednic este'). Reprezintă un imn religios de laudă dedicat Maicii Domnului, cântat în timpul Sfintei Liturghii ortodoxe în cadrul ritualului euharistic. În vorbirea populară veche, termenul desemna și momentul solemn din slujbă în care întreaga comunitate aducea prinosul de mulțumire.
• adezmă — Formă regională sau arhaică rară, întâlnită în vechi dialecte sau texte bisericești, ce reprezintă o alterare fonetică locală a cuvântului 'agheazmă' (apă sfințită). În context structural și etnografic, termenul desemnează apa rituală binecuvântată de preot în cadrul unor ceremonii religioase, utilizată de credincioși pentru purificare spirituală, sfințirea gospodăriilor sau alungarea simbolică a spiritelor malefice.
• adiazmă — Variantă fonetică regională întâlnită în graiurile transilvănene și bănățene pentru substantivul 'agheasmă' (sau agheazmă); reprezintă apa sfințită de către preot în cadrul unei slujbe religioase ortodoxe sau catolice, utilizată structural în ritualurile de purificare, binecuvântare a caselor și alungare a spiritelor necurate. Termenul păstrează o puternică valoare cutumiară în viața spirituală a comunităților rurale.
• adjura — A ruga stăruitor, a implora sau a cere cu insistență cuiva să facă ceva, invocând un nume sacru, o autoritate divină sau un jurământ solemn; de asemenea, în practicile ritualice, a soma sau a conjura spiritele ori forțele demonice să se supună ori să părăsească un loc. A nu se confunda cu verbul 'abjura' (a renega o credință).
• adjurare — Acțiunea de a adjura și rezultatul ei; somarea solemnă, conjurarea sau implorarea cuiva prin invocarea unei autorități supreme sau a unui jurământ sacru. În vechile tratate liturgice, reprezenta formula verbală sau ritualul prin care un exorcist poruncea entităților spirituale negative să se supună ordinii divine.
• adjurație — Formulă solemnă de invocare, rugăminte stăruitoare sau poruncă imperativă prin care se cere cuiva să facă ori să spună ceva pe baza unui jurământ sau în numele unei entități sacre; de asemenea, actul de conjurare ori alungare a spiritelor rele. Reprezintă echivalentul neologistic livresc al termenului 'adjurare'.
• adjurațiune — Variantă arhaică și livrescă a substantivului 'adjurare' sau 'adjurație', reprezentând o formulă solemnă de invocare, rugăminte stăruitoare ori poruncă imperativă bazată pe un jurământ sacru. În vechile texte ecleziastice sau juridice, se folosea pentru a exprima constrângerea morală ori spirituală supremă exercitată asupra unui martor sau a unui spirit.
• adorantă — Reprezentare feminină în sculptură, pictură sau relief, surprinsă într-o atitudine ritualică de venerație, rugăciune sau închinare în fața unui altar ori a unei divinități. Ca adjectiv, termenul descrie o siluetă, o manifestare sau o postură proprie unei femei care aduce un cult mistic sau un omagiu sacru.
• adormire — Acțiunea de a adormi și rezultatul ei; trecerea treptată din starea de veghe în cea de somn. În context teologic și ecleziastic, termenul reprezintă o metaforă solemnă pentru moartea fizică a unui credincios, privită nu ca un sfârșit definitiv, ci ca un repaus temporar al trupului în așteptarea învierii. În sens medical, poate descrie instalarea anesteziei sau starea de amorțeală a unui membru.
• Aflatu — Formă articulată populară sau regională pentru substantivul 'aflatul', utilizată în satele românești pentru a desemna un rit de divinație, o datină magică sau o practică tradițională de prevestire a viitorului. Obiceiul se desfășura în nopți considerate sacre sau de tranziție calendaristică (cum ar fi Sânzienele, Sfântul Andrei sau Boboteaza), fiind practicat de tinerele fete pentru a-și afla ursitul sau de comunitate pentru a prognoza starea recoltelor.
• Aga Khan — Titlu dinastic ereditar purtat de imamul (conducătorul spiritual) al comunității musulmane șiite Ismaili Nizari. Titlul combină rangul militar de 'agă' cu cel princiar de 'khan', fiind recunoscut internațional pentru implicarea deținătorilor săi în proiecte globale de filantropie, cultură, arhitectură și dezvoltare structurală durabilă prin intermediul fundațiilor dedicate.
• agheasmă — Apă sfințită de către preot în cadrul unei slujbe religioase speciale (sfințirea mică sau sfințirea mare a apei), prin invocarea Duhului Sfânt, utilizată în Biserica Ortodoxă și Catolică pentru binecuvântare, purificare structurală, stropirea caselor, a obiectelor de cult și vindecare spirituală; slujba religioasă în cadrul căreia se sfințește această apă.
• agheasmatar — Vas mare de metal, piatră ori marmură utilizat în bisericile ortodoxe pentru păstrarea aghesmei (apei sfințite); mic pavilion, foișor deschis sau construcție ușoară situată în curtea unei mănăstiri ori biserici, unde se săvârșește slujba sfințirii apei la marile sărbători; carte de cult (numită și Molitfelnic) care conține rânduiala sfințirii apei și alte slujbe bisericești mici.
• agheazmă — Variantă ortografică pentru agheasmă sau aghiazmă; apa care a fost sfințită de preot prin ritualul liturgic al epiclezei (invocarea Duhului Sfânt). Este utilizată pe scară largă în cultul creștin răsăritean pentru stropirea penitenților, curățirea locurilor profane, alungarea duhurilor necurate și sfințirea obiectelor domestice sau bisericești.
• agheazmatar — Variantă ortografică și lexicală recunoscută pentru agheasmatar; vas metalic de dimensiuni mari, potir monumental sau fântână ritualică utilizată în lăcașurile de cult de tradiție bizantină pentru stocarea apei sfințite. Desemnează, de asemenea, pavilionul exterior acoperit în care comunitățile ecleziastice celebrează sfințirea apei, precum și manualul liturgic ce conține aceste rânduieli.
• aghesmui — A stropi cu agheasmă (apă sfințită) o persoană, o casă, o recoltă sau un obiect de cult, în cadrul unui ritual ecleziastic ori tradițional de purificare structurală și binecuvântare; în limbajul familiar sau argotic, înseamnă a consuma băuturi alcoolice în exces ori a (se) îmbăta.