#popular

• abaldă — Termen arhaic și regional extrem de rar, atestat în unele glosare din nordul Transilvaniei, utilizat istoric pentru a descrie o unealtă rudimentară din lemn (pisălog gros sau zdrobitor) folosită în gospodăriile țărănești sau de către vracii locali pentru mărunțirea și zdrobirea scoarței de copac, a rădăcinilor fibroase sau a grăsimilor animale utilizate la prepararea remediilor și unguentelor empirice.
• Abanul — Termen arhaic extrem de rar, atestat în vechi scrieri apocrife balcanice sau manuscrise de leacuri, desemnând personificarea simbolică sau demonică a unei afecțiuni febrile acute ori a unui spasm muscular sever. În medicina populară medievală, bolile erau deseori numite cu nume proprii stranii (cum e Abanul) pentru a facilita ritualurile de exorcizare medicală și descântecele destinate alungării durerii.
• abărlău — Termen din medicina populară românească sau fitoterapia arhaică utilizat regional pentru a denumi extracte, infuzii concentrate sau soluții empirice preparate din plante cu efecte purgative puternice, vomitive sau ușor toxice. În vechile practici empirice din sate, aceste amestecuri curative erau folosite pentru 'curățarea sângelui' sau eliminarea paraziților intestinali, intoxicațiile accidentale cu abărlău fiind frecvent documentate în rapoartele medicilor de plasă din secolele trecute.
• Abason — Termen mitologic și arhaic rar, întâlnit în superstițiile medievale și în manuscrisele magico-medicale din spațiul sud-european, reprezentând personificarea demonică a unei afecțiuni psihice acute sau a unui delir furios. În medicina empirică veche, crizele epileptice severe sau episoadele psihotice erau adesea atribuite posesiei de către Abason, vindecarea fiind încercată prin descântece, exorcisme și afumări cu plante cu efect sedativ.
• abătătură — Termen arhaic sau regional utilizat în medicina populară românească pentru a descrie o leziune traumatică superficială, o vânătaie (ecchimoză), o bătătura inflamată sau o excoriație produsă prin frecare, lovire sau compresiune prelungită asupra țesuturilor moi. În rapoartele medicale vechi sau în expertizele medico-legale rurale, cuvântul servea drept descriptor empiric pentru traumatismele minore ale tegumentului sau pentru edemele localizate apărute în urma purtării unui echipament de lucru necorespunzător.
• abeș — Termen arhaic din medicina populară românească, utilizat regional în trecut pentru a denumi viermii intestinali, limbricii (Ascaris lumbricoides) sau, în sens larg, paraziții interni ai organismului uman și veterinar. În vechile credințe empirice din sate, prezența unui abeș era asociată cu simptome precum spasmele abdominale nocturne, scrâșnitul din dinți la copii, lipsa poftei de mâncare sau stările de slăbiciune extremă, fiind combătut cu remedii fitoterapeutice agresive din plante amare.
• abie — Variantă regională arhaică folosită în trecut în anumite zone ale Carpaților pentru a denumi bradul (Abies alba) sau rășina pură extrasă din scoarța coniferelor. În medicina populară românească, unguentele preparate pe bază de 'abie' (grăsime amestecată cu rășină și ceară de albine) erau folosite empiric de vindecătorii din sate ca cicatrizante puternice pentru rănile deschise ale bunicilor sau ca balsamuri pectorale împotriva lingoarei și aprinderii de plămâni.
• abieluța — Denumire populară arhaică și diminutivală utilizată regional în comunitățile montane pentru a desemna o specie mică sau un lăstar tineresc de brad (Abies alba), ori o infuzie medicinală slabă preparată din ace acești lăstari. În medicina empirică din sate, extractul de abieluța era administrat sub formă de sirop sau ceai tonic pentru calmarea tusei convulsive la copii, ameliorarea bronșitelor acute și stimularea poftei de mâncare în stările de convalescență.
• abițidar — Formă de deformare fonetică populară sau regionalism (întâlnit cu precădere în graiul din anumite zone rurale), utilizat ca variantă alternativă pentru „abecedar”. Definește aceeași carte de căpătâi din clasa întâi folosită pentru deslușirea literelor alfabetului.
• abitir — Termen adverbial popular utilizat regional (mai ales în Muntenia și Moldova) pentru a exprima ideea de superioritate, intensitate crescută sau emfază. Se folosește aproape exclusiv în structura comparativă „mai abitir”, având sensul de „mai tare”, „mai mult”, „mai strașnic” sau „cu atât mai vârtos”.
• abiuța — Formă adverbială regională și diminutivală, utilizată în anumite graiuri (cum ar fi cel bănățean) ca variantă pentru „abia” sau „abieluța”. Exprima ideea de cantitate sau intensitate extrem de mică, având sensul de „foarte puțin”, „cu mare greutate” sau indicând o stare de abia perceptibilă (de exemplu, o temperatură ușor călduță).
• abligeană — Denumire populară arhaică sau regionalism folosit în unele comunități rurale din România (în special în zonele intracarpatice) pentru a desemna planta erbacee medicinală cunoscută sub numele de obligeană (Acorus calamus). În practicile empirice transmise prin viu grai, rizomii uscați ai acestei plante erau folosiți sub formă de decocturi pentru ameliorarea tulburărilor digestive, stimularea poftei de mâncare sau calmarea stărilor de neliniște psihică, fiind un remediu omniprezent în farmacia populară a secolelor trecute.
• aboală — Termen medical vechi sau regionalism utilizat în trecut în satele românești (în special în anumite graiuri meridionale sau transilvănene) ca o formă derivată ori alterată fonetic pentru a descrie o stare de suferință ușoară, o indispoziție fizică trecătoare, o boală de mică gravitate sau o slăbiciune corporală.
• abrăca — (Regional, rar) A îmbrăca (mai ales despre haine sau acoperitoare); a pune haine pe cineva; (prin extensie, în unele graiuri) a adăposti sau a proteja de intemperii.
• abrăcat — (Regional) Care este îmbrăcat, înveșmântat sau acoperit cu haine; (prin extensie, despre paturi sau încăperi) gătit ori protejat cu țoluri, scoarțe sau cergi tradiționale.
• abua — Un termen regional rar sau formă onomatopeică arhaică utilizată în comunitățile tradiționale rurale, având sensul primar de a adăposti, a legăna sau a liniști un copil mic prin sunete repetitive, adesea asociat cu ritualul somnului sau al ocrotirii. În anumite contexte micro-dialectale, verbul sugerează și acțiunea de a adia ușor, fiind o reflectare a fondului expresiv popular menit să descrie mișcări blânde, hipnotice și protectoare din spațiul domestic.
• abud — Un termen regional sau arhaic rar folosit pentru a descrie un obiect, un recipient sau un spațiu domestic care este adâncit, scobit, masiv sau bombat în mod disproporționat. În anumite graiuri vernaculare izolate, adjectivul poate face referire și la o formă primitivă de relief sau la un adăpost natural rudimentar, păstrând o conotație legată de arhaicitate, soliditate și utilitate brută în gospodăria țărănească de odinioară.
• abule — O formă verbală regională rară sau o variantă fonetică arhaică întâlnită sporadic în graiurile din nordul arealului lingvistic românesc, utilizată cu sensul de a ademeni, a momi, a păcăli cu blândețe sau a atrage pe cineva prin vorbe mieroase sau promisiuni amăgitoare. Termenul reflectă psihologia rurală veche, fiind adesea asociat cu strigătele ritualice folosite pentru chemarea și domesticirea animalelor rătăcite ori cu o formă inofensivă de manipulare interpersonală în comunitățile tradiționale.
• aburca — Un termen regional sau arhaic întâlnit cu precădere în graiurile din Transilvania și Maramureș, având sensul de a (se) urca cu greu, a (se) cățăra sau a ridica o greutate ori o persoană la o anumită înălțime (pe un cal, într-un copac, pe o căruță). Folosit reflexiv, verbul descrie efortul fizic laborios de ascensiune, fiind o reflectare pitorească a lexicului pastoral și rural legat de depășirea obstacolelor geografice sau de muncile câmpului.
• aburcare — Acțiunea de a aburca și rezultatul ei; procesul laborios și dificil de a (se) urca, a (se) cățăra sau a ridica o greutate masivă la o anumită înălțime. Acest substantiv de acțiune aparține fondului arhaic și regional din ariile transilvănene și maramureșene, păstrând o puternică legătură semantică cu activitățile fizice gospodărești, pastorale sau agricole care implicau depășirea unor obstacole topografice.