#pigment

• acantoză — Modificare histopatologică constând în îngroșarea stratului spinos al epidermului, determinată de proliferarea celulelor malpighiene. În sens clinic macroscopic, termenul este asociat frecvent cu afecțiunea 'Acanthosis nigricans', caracterizată prin apariția unor plăci cutanate hiperpigmentate, gri-cenușii sau negricioase, cu textură catifelată și rugoasă, localizate predilect în zonele de pliere ale corpului (gât, axile, regiune inghinală), fiind un marker cutanat important pentru rezistența la insulină, obezitate sau diverse disfuncții endocrine.
• acrocroic — Despre spori sau structuri celulare micologice; care prezintă o colorare intensă localizată exclusiv la nivelul apexului, vârfului sau extremității terminale, restul membranei rămânând translucid sau palid. Acest termen tehnic de nișă ajută la descrierea microscopică precisă și la diferențierea taxonomică a anumitor ciuperci din clasa Basidiomycota.
• acromatism — Proprietate a unui sistem optic de a transmite sau de a reflecta lumina fără a produce aberații cromatice, permițând formarea unei imagini clare, ale cărei margini nu sunt colorate parazitar. În sens medical și biologic, termenul desemnează absența totală a pigmenților colorați dintr-un țesut sau dintr-o structură anatomică, ori anomalia vederii în care subiectul percepe lumea în nuanțe exclusiv de alb, negru și gri.
• acromatoză — Condiție patologică generalizată caracterizată prin absența totală sau diminuarea severă a pigmentației normale dintr-un țesut, organ ori de la nivelul întregului organism. În dermatologie, termenul descrie stări severe de depigmentare cutanată (cum ar fi formele extreme de albinism sau vitiligo universal), în care celulele nu mai produc melanină.
• acromaturie — Condiție clinică patologică manifestată prin emisia de urină complet incoloră sau palidă, lipsită de pigmenții urinari normali (precum urocromul și urobilina). Acest fenomen poate indica o diluție extremă în diabetul insipid, o incapacitate severă de concentrare a rinichilor în stadiile avansate de insuficiență renală sau un aport masiv și brusc de lichide.
• acromazie — Termen general care desemnează absența totală a culorii sau a pigmenților dintr-un mediu structural. În medicină, este sinonim cu acromatopsia (cecitate cromatică totală) sau descrie depigmentarea celulară și cutanată (lipsa melaninei); în optică, definește corectarea perfectă a aberațiilor cromatice ale unui sistem de lentile.
• acromic — Care este lipsit de culoare, decolorat sau complet lipsit de pigmenți naturali; care descrie o structură celulară, un țesut vegetal ori un organism microscopic ce prezintă o transparență sau o neutralitate cromatică nativă.
• acromie — Absență totală și congenitală sau dobândită a pigmentației normale a pielii, părului ori a altor țesuturi, cauzată de lipsa sau distrugerea melanocitelor și a producției de melanină. Acest termen medical general acoperă manifestări precum albinismul generalizat sau zonele complet albe apărute în evoluția avansată a vitiligo.
• acromodermie — Condiție patologică cutonată congenitală sau dobândită caracterizată prin absența totală ori diminuarea severă și extinsă a pigmentației normale a pielii, manifestată prin pete albe întinse sau depigmentare generalizată a epidermei. Această afecțiune structurală este provocată de absența, distrugerea sau disfuncția metabolică cronică a melanocitelor, ducând la sistarea completă a producției de melanină și determinând o sensibilitate extremă a tegumentului la radiațiile ultraviolete.
• acvarelă — Tehnică de pictură bazată pe utilizarea unor vopsele speciale ale căror pigmenți sunt diluați exclusiv în apă, fiind aplicate pe suporturi poroase, de regulă hârtie groasă sau carton; de asemenea, desemnează opera de artă realizată prin acest procedeu ori tableta solidă de pigment colorat. Acest stil structural se remarcă prin transparență, fluiditate, suprapuneri delicate de nuanțe și o luminozitate specifică datorată albului hârtiei care rămâne parțial vizibil.
• adipocrom — Pigment natural de natură lipidică sau carotenoidă, solubil în grăsimi, izolat istoric din țesutul adipos al unor animale sau insecte, responsabil pentru colorarea galbenă sau portocalie a rezervelor adipoase. Această structură biochimică servește ca indicator metabolic și reflectă acumularea anumitor metaboliți sau compuși exogeni în vacuolele celulelor grase.
• albin — Persoană, animal sau plantă afectată de albinism; caracterizat prin absența congenitală totală sau parțială a pigmentului melanic din piele, păr și ochi, ceea ce determină o colorație albă sau foarte deschisă și iris de culoare roz sau azuriu pal.
• albinism — Anomalie congenitală caracterizată prin absența totală sau parțială a pigmentului melanic din piele, păr și ochi, determinând un aspect albicios al corpului și sensibilitate extremă la radiațiile solare.
• albino — Formă invariabilă sau adjectivală neoficială, utilizată ca variantă modernă sau împrumut direct pentru albinos; individ, animal sau organism afectat de albinism, caracterizat prin absența congenitală a pigmentului melanic, având pielea, părul sau blana complet albe și ochii cu reflexe rozalii ori azurii.
• albinoidism — Formă atenuată sau parțială de albinism, caracterizată printr-o reducere discretă, congenitală și generalizată a pigmentului melanic, fără a atinge depigmentarea totală specifică albinismului clasic; afecțiune structurală ce determină o nuanță neobișnuit de deschisă a pielii, părului și irisului.
• albinozitate — Starea, calitatea sau însușirea de a fi albinos; prezența evidentă a manifestărilor albinismului la un organism viu; termen abstract utilizat uneori ca sinonim rar în literatura științifică veche pentru a descrie anomalia depigmentării.
• alclorofilă — Formă izomeră a clorofilei, obținută artificial sau apărută prin alterarea chimică și structurală minoră a pigmentului verde natural din celulele plantelor ori algelor. Acest compus organic își păstrează proprietățile de bază în captarea spectrului luminos, însă prezintă modificări în structura moleculară a inelului porfirinic, fiind studiat în laboratoarele de fiziologie vegetală pentru a înțelege stabilitatea procesului de fotosinteză.
• alizari — Termen tehnic sau comercial rar folosit pentru a desemna rădăcina plantei Rubia tinctorum (roibă), din care se extrage un pigment natural roșu, sau denumirea istorică dată substanței colorante obținute direct din această plantă înainte de apariția variantelor sintetice.
• alizarină — Substanță organică solidă, cristalizată în ace roșii-portocalii, insolubilă în apă, extrasă inițial din rădăcina de roibă (Rubia tinctorum) și obținută ulterior pe cale sintetică din antracen. Este utilizată pe scară largă în industria textilă ca un colorant foarte stabil pentru vopsirea în nuanțe intense de roșu, violet sau negru, precum și în medicină sau microscopie ca indicator chimic.
• alunele — Forma articulată hotărât a substantivului la plural 'alune' (fructele alunului). În vorbirea curentă și medicală populară, reprezintă forma de plural pentru 'aluniță' (nevi melanocitari), desemnând micile pete pigmentare sau excrescențe benigne de pe piele.