#orchestra

• adagietto — Termen muzical care indică un tempo destul de rarișor, fiind puțin mai rapid și mai vioi decât adagio, dar mai lent decât andante; de asemenea, desemnează o piesă sau o parte dintr-o compoziție simfonică scrisă în acest ritm. Această indicație structurală oferă piesei o nuanță melancolică și fluidă, celebră fiind mișcarea a patra din Simfonia a V-a de Gustav Mahler.
• almglocke — Instrument muzical de percuție idiofon, derivat din talăngile tradiționale purtate de vitele din regiunea alpină; set de clopote acordate cromatic sau diatonic, realizate din metal forjat, utilizate în muzica orchestrală modernă și de avangardă pentru a produce sunete clare, rezonante și cu o tentă pastorală unică.
• altist — Cântăreț cu voce de alto (mai ales un copil sau un bărbat cu voce de falset) ori muzician care interpretează la un instrument alto, cum ar fi violistul sau cel care cântă la saxofonul alto. Ca adjectiv, descrie un timbru, o compoziție sau un registru instrumental specific gamei de alto.
• alto — Voce feminină gravă sau voce de copil situată ca registru între soprană și tenor (numită și contralto); partitură muzicală scrisă pentru acest registru. De asemenea, desemnează instrumente muzicale cu un timbru corespunzător acestei game (de exemplu, saxofon alto, flaut alto) sau, ca adjectiv, descrie un astfel de registru acustic.
• archi — Termen muzical colectiv utilizat pentru a desemna totalitatea instrumentelor cu coarde și arcuș (vioară, violă, violoncel, contrabas) dintr-o orchestră simfonică sau dintr-un ansamblu de cameră. În sens structural, secțiunea de 'archi' reprezintă nucleul sonor fundamental al orchestrei clasice, fiind responsabilă pentru asigurarea texturii armonice continue și a bogăției timbrale în compozițiile orchestrale.
• Ashkenazy — Nume de familie de origine evreiască, faimos la nivel mondial datorită lui Vladimir Ashkenazy, un pianist și dirijor de excepție născut în Rusia și stabilit ulterior în Islanda. Interpretările sale structurale ale operelor lui Rahmaninov, Chopin și Beethoven au stabilit standarde absolute în muzica clasică a secolului XX.
• attacca — Indicație sau termen muzical (de origine italiană) plasat de compozitor la sfârșitul unei părți dintr-o compoziție complexă, ordonând interpreților să înceapă imediat partea următoare fără nicio pauză sau întrerupere structurală. Acest procedeu tehnic asigură o continuitate dramatică și o tensiune fluidă pe întregul parcurs al operei simfonice ori camerale.