#orbire

• ablepsie — Concept abstract utilizat în filozofie și psihologia socială pentru a desemna orbirea mentală, lipsa de discernământ, incapacitatea totală de a percepe sau înțelege un adevăr evident ori o realitate factuală; stare de obtuzitate intelectuală profundă provocată de dogmatism sau prejudecăți. Spre deosebire de neștiință, termenul subliniază un blocaj cognitiv autoindus sau sistemic care împiedică reflecția critică.
• abracadabra — Cuvânt cabalistic, formulă magică, incantație sau descântec străvechi folosit în trecut de magicieni, alchimiști și șamani ca amuletă protectoare împotriva bolilor ori spiritelor rele, fiind scris sub formă de triunghi descrescător; (în sens modern, figurat) vorbire lipsită de sens, discurs total de neînțeles, text confuz, jargon obscur sau amestec haotic de cuvinte fără nicio logică internă.
• absorbire — Acțiunea de a absorbi și rezultatul ei; procesul de înglobare, asimilare sau încorporare completă a unui corp, a unei energii ori a unei influențe. În filozofia morală și ontologie, termenul descrie dinamica activă prin care un sistem ideologic major, o comunitate sau o datorie socială cronică asimilează deplin un individ, dizolvându-i autonomia etică pentru a-l integra într-o structură colectivă.
• absorpțiune — Fenomenul fizic sau chimic prin care o substanță (gaz, lichid sau energie) pătrunde în masa altui corp și este reținută de acesta; procesul de asimilare a nutrienților de către un organism viu. În sens economic sau social, reprezintă integrarea completă a unor elemente, fonduri sau entități mai mici într-o structură mai mare.
• act de vorbire — Concept fundamental în pragmatica lingvistică (dezvoltat de J.L. Austin și J. Searle) care definește enunțul nu doar ca o succesiune de cuvinte, ci ca o acțiune intenționată prin care vorbitorul modifică starea de lucruri din realitate (ex: a promite, a porunci, a afirma). Structura unui act de vorbire include trei dimensiuni corelate: actul locuționar (producerea enunțului), actul ilocuționar (forța intenționată a mesajului) și actul perlocuționar (efectul produs asupra receptorului).
• adânca — Formă de infinitiv lung sau variantă verbală populară și regională pentru verbul 'a adânci'; acțiunea de a face o groapă, un canal sau o apă mai adâncă prin îndepărtarea straturilor de pământ ori de material. În sens figurat, se folosește în anumite graiuri pentru a exprima extinderea, intensificarea sau analizarea mai profundă a unei probleme, a unei neînțelegeri ori a unui sentiment.
• adăogi — Formă de conjunctiv prezent sau indicativ prezent (persoana a II-a singular) a verbului tranzitiv 'a adăuga' ori a variantei sale vechi 'a adăoga'; utilizată în graiurile populare și în texte administrative vechi cu sensul de 'să adaugi' sau 'adaugi', exprimând îndemnul sau acțiunea de a pune ceva în plus.
• adăposteală — Termen popular, regional sau familiar utilizat ca variantă pentru 'adăpost', 'refugiu' sau 'găzduire'; loc ferit sau acțiune de a sta la adăpost de ploaie, frig ori primejdii. De asemenea, poate desemna o construcție rudimentară, o colibă ori un paravan improvizat care oferă o protecție de moment în fața intemperiilor.
• adăugi — Formă de conjunctiv prezent sau indicativ prezent (persoana a II-a singular) a verbului tranzitiv 'a adăuga'; utilizată în graiurile populare și în texte vechi ca variantă fonetică pentru standardul 'să adaugi' sau 'adaugi', exprimând acțiunea de a pune ceva în plus.
• adjectiv — Parte de vorbire flexibilă care exprimă o însușire, o calitate sau o caracteristică a unui obiect ori a unei ființe și care se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină; clasă morfologică fundamentală folosită pentru a nuanța sensul numelor, având categorii gramaticale proprii precum gradele de comparație.
• adsorbi — A fixa și a concentra moleculele, ionii sau atomii unei substanțe fluide (gaz sau lichid) pe suprafața sau interfața unui corp solid sau lichid. Acest proces se realizează prin intermediul forțelor intermoleculare reziduale sau al legăturilor chimice secundare, spre deosebire de verbul paronim 'a absorbi', care implică pătrunderea și răspândirea substanței în întreaga masă a volumului gazdă. Este un fenomen spontan, de regulă exoterm, guvernat de cinetica de suprafață.
• adsorbire — Acțiunea de a adsorbi și rezultatul ei; procesul fizico-chimic prin care un fluid se acumulează pe un strat superficial limitat, formând o peliculă moleculară fină. Reprezintă substantivul de acțiune verbală echivalent cu termenul mai des utilizat 'adsorbție', fiind preferat uneori în textele tehnice sau industriale românești pentru a sublinia dinamica sau desfășurarea temporală a operației de captare pe suprafață.
• adverb — Parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau un alt adverb, exprimând o caracteristică a unei acțiuni, a unei stări sau a unei însușiri (locul, timpul, modul, cauza, scopul sau intensitatea). Din punct de vedere structural, funcționează ca un instrument sintactic esențial pentru nuanțarea comunicării, putând fi clasificat în mod tradițional după criterii semantice în adverbe de loc, de timp și de mod.
• afazie — Tulburare severă a comunicării ce constă în pierderea totală sau parțială a facultății de a vorbi, de a scrie și de a înțelege limbajul articulat ori scris, survenită în absența oricăror modificări senzoriale sau a unui deficit al aparatului fonator. Această afecțiune este declanșată de leziuni organice dobândite la nivelul scoarței cerebrale (în special în ariile specializate Broca și Wernicke ale emisferei stângi), provocate de accidente vasculare cerebrale, traumatisme craniene, infecții sau procese neurodegenerative, lăsând însă intactă inteligența generală a individului.
• afimia — Formă particulară de afazie motorie caracterizată prin pierderea totală sau parțială a capacității de a executa mișcările articulate necesare vorbirii, deși centrii receptori, înțelegerea limbajului scris și vorbit, precum și aparatul vocal periferic rămân intacte. În neurologia clinică, afimia este cauzată de lețiuni focale la nivelul lobului frontal stâng, împiedicând coordonarea motorie a cuvintelor.
• agrăire — Acțiunea de a agrăi și rezultatul ei; vorbire, glăsuire, rostire a unui enunț sau adresare verbală directă către o persoană. Reprezintă manifestarea fizică a limbajului articulat într-un context istoric sau popular, făcând referire atât la sunetul vocii care comunică, cât și la mesajul transmis.
• agramatism — Tulburare neuropsihologică de limbaj, specifică anumitor tipuri de afazie (în special afazia Broca), caracterizată prin incapacitatea pacientului de a construi fraze corecte din punct de vedere sintactic și morfologic. Persoana afectată tinde să vorbească eliptic, eliminând cuvintele funcționale precum prepozițiile, conjuncțiile și articolele, utilizând verbele la infinitiv sau substantivele la cazurile de bază, generând un stil telegrafic de comunicare.
• alalalt — Formă regională, populară sau familiară rezultată din comprimarea fonetică a pronumelui demonstrativ de diferențiere 'celălalt' (la genul masculin singular); desemnează o persoană, un obiect sau o entitate diferită de cea menționată anterior ori aflată la o distanță mai mare în spațiu sau timp. Acest termen structural este utilizat pe scară largă în graiurile locale din Muntenia, Oltenia și Moldova pentru a simplifica transmiterea orală a ideii de alteritate.
• alalic — Care aparține alaliei, care se referă la alalie sau care este afectat de această tulburare patologică a limbajului; caracterizat prin incapacitatea structurală sau funcțională de a vorbi și de a articula cuvintele, deși intelectul, funcția auditivă și organele periferice de fonație sunt complet intacte. În termeni clinici, descrie simptomatologia specifică unui pacient (de obicei copil) care nu își poate dezvolta vorbirea din cauza unor disfuncții de dezvoltare sau a unor leziuni la nivelul centrilor nervoși cerebrali superiori.
• alaltă — Formă populară, regională sau de natură familiară a pronumelui ori adjectivului pronominal demonstrativ de diferențiere 'cealaltă' (la genul feminin singular); folosită structural pentru a desemna o persoană, un obiect sau o entitate feminină diferită de cea aflată în atenție ori menționată anterior. Acest termen reprezintă un pilon lingvistic important în vorbirea curentă din sudul și estul României, servind la simplificarea indicării alterității.