#indoi

• adoi — Formă regională sau variantă istorică a verbului 'a îndoi'; a curba, a flexa sau a strânge o piesă metalică, un element de lemn ori un material textil dintr-o poziție dreaptă într-una unghiulară; a reduce la jumătate prin pliere structurală. Acest termen se întâlnește în graiurile transilvănene sau în jargonul vechilor meșteșugari, fiind înlocuit complet în uzul standard de 'îndoi'.
• adoire — Acțiunea de a adoi și rezultatul ei; îndoire, curbare, flexare sau pliere realizată asupra unui obiect flexibil ori maleabil. Reprezintă substantivul verbal de acțiune derivat din verbul regional 'adoi', fiind o formă lexicală rară utilizată în trecut în atelierele meșteșugărești înainte ca termenul modern 'îndoire' să se generalizeze.
• adoit — Care a fost îndoit, curbat, flexat sau pliat dintr-o poziție dreaptă într-una unghiulară; obiect sau material maleabil a cărui formă geometrică a fost modificată prin aplicarea unei forțe mecanice. Reprezintă forma de participiu trecut a verbului regional 'adoi', fiind utilizat astăzi extrem de rar, exclusiv în texte literare ce reconstituie graiul meșteșugarilor din trecut.
• agâmba — Termen regional utilizat în anumite comunități rurale din vestul sau sud-vestul României pentru a descrie acțiunea de a îndoi în formă de cârlig, a încovoia sau a curba un obiect rigid (precum o sârmă, un cui sau o creangă); prin extensie mecanică, se poate referi și la acțiunea de a prinde sau a agăța ceva folosind o tijă îndoită ori un cârlig improvizat.
• agâmbare — Acțiunea de a agâmba și rezultatul ei; procesul fizic sau mecanic prin care un obiect rigid (precum o sârmă, o bară metalică sau un cui) este îndoit, încovoiat sau curbat în formă de cârlig. Reprezintă o formă nominalizată utilizată în limbajul gospodăresc sau mesteșugăresc tradițional pentru a defini deformarea unghiulară controlată a unui material.
• agâmbat — Care a fost îndoit în formă de cârlig, încovoiat sau curbat structural prin aplicarea unei forțe mecanice; obiect rigid (precum un cui, o sârmă sau o bară metalică) deformat unghiular pentru a servi la prindere sau fixare. În sens figurat și popular, poate descrie o persoană gârbovită, adusă de spate din cauza bătrâneții ori a muncilor fizice grele.
• apleca — A înclina, a coborî sau a îndoi o parte a corpului ori un obiect dintr-o poziție verticală într-o direcție oblică sau descendentă; ca verb reflexiv, reprezintă acțiunea de a-și curba statura ca semn de respect, salut ori reverență. În sens figurat, exprimă acțiunea mentală de a se dedica, a studia cu atenție deosebită, a analiza în profunzime un fenomen sau a manifesta bunăvoință, condescendență ori supunere structurală față de o autoritate.
• aplecătură — Poziție fizică, stare sau formă a unui corp ori obiect care prezintă o înclinare, o curbură oblică sau o îndoire spre pământ în raport cu o axă verticală ideală. În sens popular sau figurat, poate descrie o deformație posturală permanentă ori o pantă mică a unui teren degradat structural.
• arciuire — Variantă regională, fonetică sau arhaică pentru termenul 'arcuire'; acțiunea de a îndoi sau de a curba un obiect flexibil sub formă de arc și rezultatul ei; proces structural prin care un material elastic (lemn, metal sau plastic) este supus unei forțe de torsiune sau tensiune mecanică pentru a obține o formă concavă ori convexă. În sens meșteșugăresc, arciuirea descrie fasonarea manuală a elementelor de rezistență din structura căruțelor, a butoaielor ori a arcurilor tradiționale de vânătoare.
• arcui — A da unui obiect o formă de arc, a curba, a îndoi sau a bolti mecanic; a se îndoi sub greutatea unei sarcini ori sub acțiunea unei forțe exterioare căpătând o linie concavă sau convexă. În sens structural, definește proprietatea unui corp elastic de a se deforma temporar fără a se rupe și de a reveni ulterior la forma inițială.
• arcuitor — Persoană sau dispozitiv mecanic specializat care realizează curbarea ori fasonarea materialelor sub formă de arc; element structural sau unealtă care exercită o forță de tensionare elastică pentru a arcui o componentă mecanică sau industrială. Ca adjectiv, descrie un factor, o forță sau un mecanism care are proprietatea sau capacitatea de a curba ori de a imprima o traiectorie curbă sau o formă concavă/convexă unui corp flexibil.
• arcuitură — Formă, linie sau porțiune curbată a unui obiect; rezultat al procesului de arcuire sau curbare structurală; boltire ori încovoiere geometrică caracteristică unui element de construcție sau unui relief natural. În sens arhitectural, reprezintă linia curbă a unui arc, a unei bolți sau a unei nișe profilate, calculată special pentru a prelua și distribui forțele de presiune gravitațională.
• areciui — Variantă fonetică regională sau formă arhaică întâlnită în anumite graiuri rurale pentru verbul 'a arciui' (sau 'a arcuie'); acțiunea de a îndoi, a curba sau a fasona un material flexibil (lemn, bare metalice) sub formă de arc de cerc. În sens meșteșugăresc tradițional, termenul descrie procesul prin care rotarii sau dogarii modifică axa geometrică structurală a componentelor din lemn prin expunere la aburi ori căldură pentru a le spori plasticitatea.