#dex

• Abramescu — Nume de familie românesc tradițional, format ca un nume patronimic; indică descendența dintr-un strămoș sau cap de familie numit Abram sau Avram; purtat istoric de diverse personalități din mediul academic, militar sau cultural din România, cel mai notabil fiind generalul Gheorghe Abramescu (1884–1945), comandant militar de elită în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial.
• Abrămuț — Localitate (sat) situată în partea de nord a județului Bihor, regiunea Crișana, România; a fost reședința comunei cu același nume până când denumirea unității administrative a fost schimbată oficial în comuna Petreu.
• abranhial — Care este lipsit de branhii (organele respiratorii specifice organismelor acvatice); care nu posedă un sistem respirator branhiat, realizând schimburile de gaze fie prin intermediul plămânilor, fie direct prin aparatul cutanat (piele); (despre stadii evolutive) fază din dezvoltarea unui organism în care aparatul respirator respirator acvatic nu s-a format încă sau s-a atrofiat complet.
• abraș — Care este năbădăios, nărăvaș, iute la mânie și greu de stăpânit (despre oameni sau cai); (despre terenuri, drumuri sau pante) care este abrupt, prăpăstios, râpos, stâncos și greu accesibil; (regional, despre culori sau aspecte vizuale) bătător la ochi, pestriț, neuniform sau pătat, având de obicei pete albe pe fond închis.
• abrașan — (Regional) Varietate de struguri românești cu boabe albe-verzui, cultivată local; (prin extensie) cal de o anumită rasă, adesea caracterizat ca fiind nărăvaș, iute la mânie sau având un aspect pestriț.
• abrasax — Cuvânt mistic, formulă simbolică și zeitate supremă în cosmologia anumitor secte gnostice (în special ale discipolilor lui Basilide), reprezentând Divinitatea Supremă, Sursa Primordială sau conducătorul celor 365 de ceruri; (istoria religiilor) cuvânt cabalistic ale cărui litere grecești, adunate conform numerologiei elene (isopsefie), însumează exact valoarea 365, corespunzătoare numărului de zile dintr-un an solar; reprezentat simbolic ca o figură hibridă cu cap de cocoș, corp uman și picioare formate din șerpi.
• abrastol — Sare de calciu a sulfo-beta-naftolului, utilizată în trecut în industria alimentară și vinificație ca agent antiseptic, conservant și de stabilizare a băuturilor fermentate; compus chimic din clasa derivaților naftolici interzis ulterior în legislația sanitară modernă din cauza potențialului său toxic ridicat asupra organismului.
• abraxas — Cuvânt mistic, utilizat inițial de sectele gnostice (în special de Basilide) pentru a desemna divinitatea supremă sau conducătorul celor 365 de ceruri, valoarea numerică a literelor sale în greacă fiind exact 365; (prin extensie) amuletă, piatră gravată cu această emblemă talismanică reprezentând o creatură cu cap de cocoș, trup de om și picioare formate din șerpi.
• abraza — (Tehnic, rar) A efectua o operație de abraziune; așchiere sau netezire a unei suprafețe rigide prin frecare cu materiale abrazive; a poliza sau a șlefui industrial.
• abrazare — Acțiunea de a abraza și rezultatul ei; proces tehnic de prelucrare, finisare sau curățare a unei suprafețe mecanice prin frecare intensă cu materiale abrazive; (prin extensie) uzură provocată de un agent extern dur asupra unui material.
• abrazat — Care a fost supus unui proces de abraziune; netezit, șlefuit, curățat sau uzat prin frecare intensă cu un material mai dur ori abraziv; (despre piese sau suprafețe) polizat mecanic.
• abraziune — Proces complex de rodare, uzură, roadere sau șlefuire mecanică a unei suprafețe solide (roci, metale, materiale industriale) prin frecare repetată cu particule dure sau corpuri abrazive; (în geologie) acțiunea distructivă de erodare a țărmurilor mărilor sau lacurilor mari exercitată de mișcarea violentă a valurilor și a aluviunilor transportate; (în medicină/stomatologie) pierdere patologică progresivă de substanță dură dentară sau cutanată (zgârietură, julitură superficială) cauzată de factori mecanici externi fricționali.
• abraziv — Produs, material natural sau artificial (cum ar fi diamantul, corindonul, carborundul ori nisipul) alcătuit din granule dure care, prin frecare, uzură sau percuție, servește la tăierea, șlefuirea, curățarea ori netezirea unor suprafețe metalice, lemnoase ori minerale; (adjectival, în sens propriu) care posedă o structură aspră capabilă să roadă ori să erodeze prin fricțiune; (adjectival, în sens figurat) stil de comunicare, comportament sau caracter individual marcat de duritate, agresivitate, asprime verbală, lipsă de tact și tendință de a genera conflicte ori tensiuni interpersonale.
• abrazor — (Tehnic, rar) Aparat, dispozitiv sau unealtă folosită pentru executarea operațiilor de abraziune, curățare sau șlefuire prin sablare ori frecare; (rar) muncitor calificat în prelucrarea suprafețelor cu materiale abrazive.
• abreacție — (Psihanaliză) Descărcare emoțională eliberatoare prin care un individ se eliberează de tensiunea unui traumatism psihic refulat, retrăind în mod conștient evenimentul inițial și stările afective legate de acesta.
• abrevia — A prescurta un cuvânt, o expresie sau un text în scris, prin păstrarea doar a unor litere (de obicei inițiale) sau printr-un simbol convențional; a reduce lungimea unei expuneri.
• abreviare — Acțiunea de a abrevia și rezultatul ei; reducere în scris a unui cuvânt sau a unei fraze la un număr restrâns de litere; prescurtare textului unui manuscris sau document.
• abreviat — Care a fost supus unei abrevieri; redus în scris printr-o formă prescurtată, un acronim sau un simbol convențional; (despre texte sau lucrări) condensat prin eliminarea detaliilor secundare.
• abreviație — (Rar) Reprezentare grafică prescurtată a unui cuvânt sau a unei expresii în scris; abreviatură sau siglă utilizată pentru eficientizarea spațiului de redactare.
• abreviațiune — (Arhaic) Formă sau variantă învechită pentru acțiunea de a abrevia ori pentru rezultatul ei; prescurtare sau abreviatură întâlnită în textele românești din secolul al XIX-lea.