#definiție

• abordat — Care a fost făcut obiectul unei discuții, analize, cercetări sau tratări teoretice ori practice (despre subiecte, probleme, teme); (despre persoane) care a fost interpelat, contactat direct sau căruia i s-a adresat cineva în scopul de a iniția o conversație ori o colaborare; (în sens maritim sau militar) ambarcațiune care a fost atinsă de o altă navă sau capturată prin manevra de abordaj.
• abordor — Persoană care abordează pe cineva, care inițiază cu ușurință un dialog, o interpelare sau o confruntare verbală; (în sens maritim istoric) navă militară sau corsar care execută manevra de abordaj asupra unei ambarcațiuni inamice; (adjectival) care manifestă o tendință accentuată sau o abilitate specifică de a aborda subiecți, probleme ori persoane.
• abori — Formă verbală arhaică, regională sau populară utilizată ca variantă fonetică veche pentru 'a borî' (a vomita, a vărsa); (reflexiv sau intranzitiv) a elimina pe gură, în mod violent și involuntar, conținutul stomacului din cauza unei stări de greață, intoxicație sau indigestie acută; (în sens figurat și peiorativ) a exprima verbal, cu vulgaritate sau furie, idei respingătoare ori insulte grele.
• aborigen — Persoană care face parte din populația băștinașă, originară dintr-un anumit teritoriu geographic, ale cărei origini istorice preced colonizarea sau stabilirea ulterioară a altor grupuri etnice; (adjectival) care este autohton, indigen, nativ sau strâns legat prin naștere și evoluție de un anumit habitat ecologic sau spațiu cultural preexistent.
• aborigenă — Persoană de sex feminin care face parte din populația autohtonă, băștinașă sau indigenă a unui teritoriu geografic, ale cărei origini istorice documentate preced colonizarea sau stabilirea ulterioară a altor grupuri etnice dominante; (adjectival) formă de feminin pentru tot ce aparține acestor populații primordiale, fiind nativ, originar sau strâns legat prin naștere și tradiție milenară de un anumit habitat ecologic sau spațiu cultural preexistent.
• aborigenitate — Calitatea, starea sau însușirea de a fi aborigen, autohton sau băștinaș; ansamblul caracteristicilor identitare, culturale, istorice și juridice care definesc apartenența originară a unei populații sau a unui individ la un anumit teritoriu geografic înainte de apariția proceselor de colonizare ori migrație externă; (în filozofia culturii) legătură primordială, spirituală și indisolubilă între o comunitate umană și pământul natal străvechi.
• Aborigines — Denumire istorică, etnologică și antropologică utilizată la nivel internațional pentru a desemna populațiile indigene originare din Australia (Aborigenii australieni) care populau continentul înainte de sosirea colonizatorilor europeni; (în istoria antică) termen utilizat de autorii clasici romani pentru a numi primii locuitori mitologici sau preistorici ai regiunii Latium din Italia, considerați a fi stabiliți acolo 'de la începuturi' (ab origine).
• aborire — Acțiunea de a abori (a vomita, a vărsa) și rezultatul ei, folosită ca o variantă fonetică arhaică sau regională pentru substantivul verbal 'borâre'; procesul fiziologic de eliminare violentă și involuntară a conținutului gastric prin cavitatea bucală; (în sens figurat, peiorativ) acțiunea de a revărsa insulte, vulgarități sau vorbe grele într-un mod necontrolat.
• aborit — Formă arhaică, regională sau populară utilizată ca variantă fonetică veche pentru participiul trecut 'borât'; indică acțiunea finalizată a verbului a abori (a vomita), descriind un conținut gastric expulzat sau, ca adjectiv, un obiect murdărit cu vomă ori o persoană epuizată fizic în urma unor crize repetate de vărsături.
• abort — Comandă, acțiune sau procedură de urgență utilizată în informatică, programare și tehnologie aerospațială pentru a opri forțat și imediat un proces, o execuție de cod, o aplicație software sau o misiune operațională înainte de finalizarea sa firească; (în medicină, livresc) termen rar preluat din engleză sau latină utilizat ca sinonim pentru avort sau întrerupere prematură a evoluției unui embrion ori a unui proces patologic.
• abortare — Acțiunea de a aborta sau de a întrerupe prematur un proces; pierderea spontană sau provocată a unei sarcini (termen medical utilizat ca sinonim modern pentru avortare); (în informatică și tehnologie) procesul de oprire forțată și imediată a executării unui program, a unui script, a unei tranzacții de date sau a unei misiuni operaționale înainte de finalizarea programată; (în sens figurat) eșuarea timpurie a unui plan sau proiect.
• abortat — Care a fost întrerupt sau oprit forțat în mod prematur înainte de a-și atinge finalizarea firească sau programată (despre procese software, misiuni tehnice, acțiuni ori planuri); (în medicină și biologie) care a fost pierdut sau expulzat înainte de termen în mod spontan ori provocat (despre o sarcină sau un făt); (în botanică) oprit din evoluție sau rămas într-un stadiu rudimentar, nefuncțional (despre organe vegetale).
• abortiv — Substanță, medicament sau factor biologic care are proprietatea de a provoca întreruperea prematură a sarcinii (avort); (în sens medical extins) care oprește evoluția unei boli sau a unui proces patologic în faza sa inițială, împiedicând manifestarea clinică completă; (în botanică) organ rudimentar sau parțial dezvoltat care s-a oprit din creștere și nu își mai poate îndeplini funcția fiziologică.
• Abotă — Nume propriu de familie sau prenume istoric românesc extrem de rar, consemnat în onomastica istorică și în dicționarele vechi ca o variantă derivată parțial din radicalul ebraic 'abba' (tată) sau prin filieră cumană/slavă; o formă hipocoristică ori o modificare regională legată istoric de antroponime vechi din Moldova și Transilvania.
• abotit — Formă regională sau populară atestată rar în graiurile din anumite zone ale României ca o variantă fonetică modificată pentru „boțit” sau „mototolit”; indică un obiect de îmbrăcăminte, o țesătură ori o suprafață metalică care și-a pierdut forma netedă prin presare, pliere sau lovire accidentală; (în sens figurat, despre chipul uman) care este obosit, ridat, marcat de supărare ori lipsit de prospețime în urma lipsei de somn.
• abrac — Formă regională sau arhaică atestată în documente istorice și registre vechi, folosită uneori ca o variantă fonetică sau o transformare locală pentru rație, fân sau nutreț uscat destinat vitelor sau cailor din cavalerie (provenind din terminologii administrative otomane sau slave); (în alte contexte izolate) o eroare de copiere ori o formă hipocoristică pentru anumite nume sau elemente de jargon tehnic învechit.
• abrăca — (Regional, rar) A îmbrăca (mai ales despre haine sau acoperitoare); a pune haine pe cineva; (prin extensie, în unele graiuri) a adăposti sau a proteja de intemperii.
• abracadabra — Cuvânt cabalistic, formulă magică, incantație sau descântec străvechi folosit în trecut de magicieni, alchimiști și șamani ca amuletă protectoare împotriva bolilor ori spiritelor rele, fiind scris sub formă de triunghi descrescător; (în sens modern, figurat) vorbire lipsită de sens, discurs total de neînțeles, text confuz, jargon obscur sau amestec haotic de cuvinte fără nicio logică internă.
• abracadabrant — Care este complet bizar, uluitor, de necrezut, fantezist sau bizar dincolo de limitele logicii obișnuite; care amintește de o scamatorie sau de ceva magic prin complexitatea sau ciudățenia sa; (în sens peiorativ) complet confuz, incoerent, de neînțeles sau lipsit de orice fundament rațional.
• Abradu — Antroponim istoric românesc extrem de rar [consemnat în onomastica tradițională](1.4.1) și în dicționarele de specialitate; (în istorie) formă derivată prin contaminare sau accident fonetic de la numele propriu [Abrud](1.4.1) ori asociat cu rădăcini de tipul „Bradu”; (toponim) denumire menționată istoric în legătură cu anumite ruine sau așezări vechi din regiunea Olteniei [atestată în lucrările onomastice de arhivă](1.4.1).