#cromatică

• acromat — Sistem optic sau tip de lentilă corectat în mod special pentru a diminua aberația cromatică, permițând razelor de lumină de culori diferite să se focalizeze în același punct; în sens medical, individ afectat de acromatopsie, caracterizat prin lipsa totală a percepției culorilor, lumea fiind percepută exclusiv în nuanțe de gri, alb și negru.
• acromatism — Proprietate a unui sistem optic de a transmite sau de a reflecta lumina fără a produce aberații cromatice, permițând formarea unei imagini clare, ale cărei margini nu sunt colorate parazitar. În sens medical și biologic, termenul desemnează absența totală a pigmenților colorați dintr-un țesut sau dintr-o structură anatomică, ori anomalia vederii în care subiectul percepe lumea în nuanțe exclusiv de alb, negru și gri.
• acromatiza — A corecta un sistem optic format din mai multe lentile sau prisme pentru a elimina aberațiile cromatice, asigurând focalizarea culorilor din spectrul vizibil în același punct. Prin extensie, acțiunea presupune combinarea unor materiale cu indici de refracție și dispersie diferiți pentru a neutraliza descompunerea nedorită a luminii albe în fascicule colorate.
• acromatizare — Acțiunea de a acromatiza și rezultatul ei; proces tehnic sau experimental prin care se corectează și se elimină aberațiile cromatice ale unui sistem optic format din lentile ori prisme. Acest fenomen structural permite re reunionul fasciculelor de lumină cu lungimi de undă diferite într-un punct focal comun, garantând obținerea unor imagini de o claritate superioară, fără contururi colorate artificial.
• acromatognozie — Tulburare neurologică rară (gnozică) caracterizată prin incapacitatea pacientului de a recunoaște, identifica sau numi culorile, deși sistemul său vizual periferic, retina și nervul optic sunt intacte structural. Această afecțiune este provocată de obicei de leziuni localizate în cortexul cerebral occipito-temporal (aria vizuală asociativă) și se manifestă adesea în cadrul agnoziei vizuale.
• acromatop — Persoană afectată de acromatopsie, care suferă de o anomalie totală a vederii caracterizată prin incapacitatea congenitală sau dobândită de a distinge culorile, percepând mediul înconjurător exclusiv în nuanțe de alb, negru și gri. Ca adjectiv, termenul descrie un individ, un ochi sau un sistem vizual care prezintă această formă severă și rară de cecitate cromatică totală.
• acromatopsie — Afecțiune oftalmologică congenitală sau dobândită, de natură genetică ori neurologică, caracterizată prin incapacitatea totală de a percepe culorile spectrului vizibil. Subiectul afectat distinge doar nuanțe de alb, negru și gri (vedere monocromatică), starea fiind adesea însoțită de o acuitate vizuală redusă, sensibilitate extremă la lumină (fotofobie) și mișcări involuntare ale ochilor (nistagmus).
• acromazie — Termen general care desemnează absența totală a culorii sau a pigmenților dintr-un mediu structural. În medicină, este sinonim cu acromatopsia (cecitate cromatică totală) sau descrie depigmentarea celulară și cutanată (lipsa melaninei); în optică, definește corectarea perfectă a aberațiilor cromatice ale unui sistem de lentile.
• alămîiu — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru alămiu; care are culoarea alamei, fiind de un galben-roșiatic sau galben-verzui strălucitor, cu reflexe metalice specifice aliajului de cupru și zinc. Este utilizat în textele literare, tehnice sau academice mai vechi pentru a descrie nuanța caldă a unor obiecte din metal patinat ori lumina specifică a apusului.
• alămiu — Care are culoarea alamei; de un galben-roșiatic sau galben-verzui strălucitor, cu reflexe metalice specifice aliajului de cupru și zinc. Termenul este utilizat frecvent în descrierile literare sau tehnice pentru a evoca nuanța caldă, ușor patinată, a unor obiecte metalice, a frunzelor de toamnă sau a luminii crepusculare.
• alb — Care are culoarea zăpezii sau a laptelui, rezultată din reflexia totală și simultană a tuturor razelor din spectrul solar; lipsit de colorit, palid sau imaculat. Ca substantiv neutru, desemnează culoarea însăși, un spațiu nescris ori, în sens figurat, starea de puritate, nevinovăție, transparență sau legalitate a unei acțiuni ori a unui sistem structural.
• alb-albastru — Care îmbină, asociază sau alternează culorile alb și albastru; care prezintă dungi, carouri sau modele geometrice formate din aceste două nuanțe. În context social și sportiv, termenul descrie culorile oficiale de identificare ale unor cluburi de fotbal tradiționale, asociații sportive sau comunități administrative umane.
• alb-argintiu — Care îmbină sau asociază culoarea albă cu reflexe metalice strălucitoare specifice argintului; de un alb luminos, sclipitor sau uşor cenuşiu-metalizat. Termenul este utilizat frecvent în descrierile peisajelor de iarnă, ale blănurilor unor animale, ale elementelor astronomice sau în designul industrial modern pentru a evoca o eleganță curată și tehnologică.
• alb-gălbui — Care este de o culoare albă cu o ușoară nuanță sau tentă de galben; de culoarea untului, a fildeșului sau a laptelui nefiert. În medicină, biologie și geologie, termenul este utilizat în mod standard pentru a descrie aspectul structural al unor țesuturi, secreții, minerale sau flori din natură.
• albastră — Forma de feminin singular pentru adjectivul albastru; care are culoarea cerului senin într-o zi fără nori sau a mării adânci, situată în spectrul luminos între verde și violet. În sens figurat, stilistic sau poetic, termenul descrie elemente abstracte precum nostalgia senină, puritatea ideală, noblețea sângelui (sânge albastru) sau stări melancolice.
• albăstrân — Termen regional sau contaminare cromatică rară întâlnită în anumite graiuri populare pentru a descrie un obiect, un animal sau o suprafață de un alb murdar, cărunți sau cenușiu-albăstrui, cum ar fi blana unor animale bătrâne ori reflexele metalice ale părului grizonat.
• albastre — Forma de feminin plural a adjectivului albastru; descrie mai multe obiecte, entități, flori sau ființe de gen feminin care au culoarea cerului senin ori a mării adânci. În literatură și arte, este utilizat frecvent pentru a evoca elemente vizuale din natură, piese vestimentare sau concepte estetice bazate pe nuanțe reci.
• albaștri — Formă de masculin plural pentru adjectivul albastru; descrie mai multe elemente, obiecte sau ființe de gen masculin care au culoarea cerului senin ori a mării adânci. Ca substantiv masculin plural (substantivizat), termenul îi desemnează direct în limbajul jurnalistic și sportiv pe jucătorii, sportivii sau suporterii unei echipe ale cărei culori oficiale includ această nuanță spectrală.
• albăstrior — De un albastru deschis, palid, drăguț sau delicat; ușor albăstrui. Termenul poartă o puternică valoare hipocoristică și expresivă, fiind întrebuințat cu precădere în limbajul familiar, în descrierile literare, în povești ori în folclor pentru a nuanța cu afecțiune culoarea unor ochi, a unor flori mici sau a unor piese vestimentare.
• albăstrire — Acțiunea de a (se) albăstri și rezultatul ei; procesul de colorare, vopsire sau impregnare în albastru a unui material ori a unei suprafețe. În metalurgie și mecanică, reprezintă tratamentul termic de suprafață aplicat pieselor din oțel pentru a le mări rezistența la coroziune și a le conferi o peliculă protectoare azurie. În medicină, indică apariția cianozei sau a unei nuanțe vineții la nivelul pielii ori mucoaselor din cauza oxigenării insuficiente a sângelui structural.