#compozitie

• alcătuință — Formă derivată rară sau variantă regională pentru substantivul 'alcătuire'; mod de organizare, structurare sau compunere a unui tot din elementele sale constitutive. Termenul se întâlnește izolat în texte literare arhaice sau în graiurile locale, păstrând sensul abstract de conformație sau așezare structurală.
• alcătuire — Acțiunea de a alcătui și rezultatul ei; modul în care este structurat, organizat sau compus un obiect, un organism vi, un text sau un sistem teoretic; compoziție, conformație sau structură internă. În registrul literar sau filosofic, termenul se referă la ordinea cosmică ori structurală a lumii și a elementelor naturii.
• alegretă — Termen muzical rarisim sau variantă lexicografică veche utilizată istoric în primele tratate de teorie muzicală din România pentru a descrie o compoziție scurtă, veselă și destul de rapidă, similară ca tempo și structură cu un alegretto. Ca diminutiv semantic, cuvântul desemna o piesă instrumentală minusculă, caracterizată printr-o dinamică fluidă și un ritm vioi, vioi, dar lipsit de agitația specifică unui allegro clasic.
• almandă — Variantă fonetică simplificată sau grafie rară folosită uneori în textele românești vechi pentru 'allemandă'; dans tradițional german cu mișcare moderată, în ritm binar sau cuaternar, apărut în secolul al XVI-lea, devenit piesă instrumentală fixă care deschide suita clasică barocă.
• anthem — Piesă muzicală solemnă, imn de stat, religios sau compoziție corală polifonică specifică liturghiei anglicane; în sens modern și cultural, melodie cu un puternic impact emoțional care definește o generație, un grup social sau o mișcare ideologică. În industria muzicală contemporană, termenul descrie o compoziție cu o linie melodică extrem de recognoscibilă și un refren antrenant, creată pentru a fi cântată la unison pe stadioane sau în cadrul marilor festivaluri.
• apogiatură — Notă muzicală secundară de ornamentație, fără valoare temporală proprie în măsură, care precedă o notă principală lungă și se execută rapid, luând o parte din valoarea de timp a acesteia; ornament melodic cu rol expresiv. Această structură armonică creează o disonanță pasageră urmată imediat de o rezolvare consonantă pe sunetul de bază, fiind specifică stilului baroc și clasic.
• arhitectonic — Care aparține arhitecturii, privitor la regulile constructive, structura sau compoziția artistică a unei clădiri ori monument; structural, tectonic. În filozofie (în special la Immanuel Kant), termenul (ca substantiv feminin: arhitectonica) desemnează arta sau metoda de a construi sisteme științifice coerente, unificând cunoștințele disparate sub o singură idee directoare pentru a forma un ansamblu logic, organizat și armonios.
• arierplan — Planul cel mai îndepărtat dintr-o compoziție vizuală, o pictură, o fotografie ori o scenă de teatru, care servește drept fundal pentru elementele sau personajele aflate în prim-plan; în sens figurat, termenul desemna contextul ascuns, poziția secundară sau planul marginal în care este plasat un eveniment, o idee ori o persoană.
• arpeggio — Un acord muzical ale cărui note constitutive sunt emise succesiv și distinct, în ordine ascendentă sau descendentă, în loc să fie auzite simultan. Reprezintă un element fundamental în studiul tehnicii instrumentale și în construcția liniilor melodice sau a acompaniamentelor, fiind utilizat frecvent în muzica clasică, jazz, rock și muzica electronică pentru a adăuga mișcare și textură compoziției.
• astrospectrografie — Ramură de elită a astrofizicii practice care se ocupă cu fotografierea, înregistrarea digitală și analizarea structurii spectrelor de radiație electromagnetică emise sau absorbite de corpurile cerești. Prin descompunerea luminii stelare cu ajutorul prismelor sau al rețelelor de difracție atașate telescoapelor, astrospectrografia permite determinarea compoziției chimice, a temperaturii, a presiunii, a vitezei radiale și a intensității câmpurilor magnetice ale obiectelor din univers.
• astrospectroscopie — Domeniu fundamental al astrofizicii care se ocupă cu studiul calitativ și cantitativ al spectrelor radiației electromagnetice emise sau absorbite de corpurile cerești. Această disciplină analizează liniile spectrale descompuse prin rețele de difracție sau prisme pentru a deduce compoziția chimică, temperatura efectivă, gravitația la suprafață, viteza radială și mișcările de rotație ale obiectelor cosmice din univers.
• atonal — Care nu aparține unei anumite tonalități, caracterizat prin absența unui centru tonal de referință (tonica) și a regulilor armonice tradiționale bazate surse majore și minore. În muzica modernă, termenul descrie compozițiile în care toate cele douăsprezece sunete ale octavei sunt tratate ca fiind perfect egale din punct de vedere ierarhic, generând o disonanță structurală asumată.
• attacca — Indicație sau termen muzical (de origine italiană) plasat de compozitor la sfârșitul unei părți dintr-o compoziție complexă, ordonând interpreților să înceapă imediat partea următoare fără nicio pauză sau întrerupere structurală. Acest procedeu tehnic asigură o continuitate dramatică și o tensiune fluidă pe întregul parcurs al operei simfonice ori camerale.
• axialitate — Caracterul a ceea ce este axial; organizare structurală, compozițională sau geometrică bazată pe una sau mai multe axe directoare. În arhitectură și urbanism, reprezintă un principiu estetic fundamental utilizat pentru a crea ordine, echilibru și monumentalitate, ghidând privirea și circulația printr-o aliniere riguroasă a volumelor, fațadelor sau spațiilor publice în raport cu un ax central.