#catari

• Acățari — Comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din reședința cu același nume și alte opt sate componente. Localitatea, atestată documentar încă din secolul al XIV-lea sub denumiri ce făceau referire la pădurile de salcâmi sau vegetația specifică zonei (legat etimologic de cuvântul 'acățar'), este cunoscută istoric pentru comunitatea sa multiculturală, meșteșugurile tradiționale transilvănene și poziționarea strategică pe râul Niraj.
• acătării — Formă de genitiv-dativ sau plural regională a adjectivului invariabil 'acătare', folosită pentru a descrie un lucru sau o persoană de o calitate superioară, aleasă, deosebită sau demnă de stimă; de soi bun. În graiul arhaic, se întrebuințează pentru a evidenția o apartenență la o categorie respectabilă, un statut social recunoscut sau o valoare intrinsecă remarcabilă în raport cu elementele obișnuite.
• acătărilea — Formă articulată sau intensificată regional a adjectivului invariabil 'acătare', desemnând un obiect ori o situație care se prezintă în cel mai înalt grad de conformitate, corectitudine sau excelență locală; cel mai bun dintre toate, exact așa cum se cuvine. Este utilizat în structuri narative vechi pentru a exprima o validare definitivă sau o laudă adusă unui lucru perfect realizat.
• afumătură — Produs alimentar, în special din carne de porc, pește sau brânză, supus procesului de afumare pentru a dobândi o valabilitate extinsă și o aromă specifică. În bucătăria tradițională românească, acest termen colectiv desemnează ingrediente de bază (coaste, ciolan, slănină) folosite pentru a îmbogăți gustul ciorbelor și al tocănițelor.
• agura — Formă regională sau arhaică rară folosită în anumite dialecte românești ca variantă fonetică pentru aguridă, desemnând strugurele neajuns la maturitate, verde și extrem de acru. În sens gastronomic tradițional, termenul se poate referi și la sucul acid stors din aceste boabe necoapte, utilizat în trecut pentru acrirea mâncărurilor în lipsa oțetului sau a lămâilor.
• aitură — Preparat culinar arhaic și rustic din categoria piftiilor sau a rântașurilor groase, preparat structural dintr-o emulsie densă de usturoi pisat (mujdei), făină ori mălai și zeamă de carne sau legume, consumat cu precădere în timpul iernilor în gospodăriile rurale tradiționale din diverse zone ale țării. Termenul poartă o puternică încărcătură etnografică, definind un aliment simplu, iute și consistent, utilizat în trecut atât pentru hrana zilnică a țăranilor, cât și ca remediu protector empiric datorită proprietăților antiseptice ale usturoiului.
• albigeană — Femeie care făcea parte din comunitatea albigenzilor, o mișcare religioasă creștină de tip dualist și ascetic (catară) din secolele XII-XIII, dezvoltată în sudul Franței, în special în regiunea orașului Albi, și reprimată violent prin cruciade de către Biserica Catolică.
• albigens — Adeplat al ereziei catare din sudul Franței în secolele al XII-lea și al XIII-lea; persoană originară din orașul Albi sau din împrejurimile sale. Ca adjectiv, descrie fenomenele istorice, culturale, religioase sau militare asociate cu această mișcare și cu sângeroasa cruciadă declanșată împotriva ei.
• albigensă — Forma de feminin pentru albigens; care aparține mișcării religioase dualiste din sudul Franței medievale sau orașului Albi; persoană de sex feminin ce adera la comunitatea albigenzilor. Ca adjectiv, descrie elementele culturale, doctrinare sau războaiele purtate împotriva acestei grupări creștine heterodoxe.
• albigenz — Variantă grafică sau lexicală învechită pentru termenul albigens, folosită uneori la singular în textele istorice mai vechi pentru a desemna un membru al sectei religioase a albigenzilor (catarilor) din secolele XII-XIII.
• albigenză — Formă de feminin pentru albigens; care aparține mișcării religioase dualiste din sudul Franței medievale sau orașului Albi; persoană de sex feminin ce adera la comunitatea albigenzilor. Ca adjectiv, descrie elementele culturale, doctrinare sau războaiele purtate împotriva acestei grupări creștine heterodoxe.
• alivănci — Forma de plural a substantivului 'alivancă'; desemnează mai multe porții sau bucăți din tradiționalul preparat culinar moldovenesc făcut din mălai, brânză, ouă și smântână. În literatura română, termenul evocă ospitalitatea rurală din Moldova, fiind consacrat de scriitori precum Ion Creangă în descrierea meselor îmbelșugate de la țară.
• alivenci — Forma consacrată de plural a substantivului 'alivancă'; preparat culinar tradițional românesc din zona Moldovei, deosebit de apreciat, copt sub formă de budincă sau prăjitură densă din mălai, făină de grâu, brânză proaspătă de vaci ori urdă, ouă, unt și o cantitate generoasă de smântână. În cultura populară și literară, termenul este simbolul ospitalității și al gastronomiei rurale moldovenești.
• anticataral — Care combate, calmează sau vindecă catarul (inflamația acută sau cronică a unei mucoase, în special a căilor respiratorii superioare, însoțită de o secreție abundentă); medicament, sirop, spray nazal sau remediu fitoterapeutic indicat în tratamentul rinitelor, bronșitelor sau stărilor gripale pentru reducerea congestiei și fluidificarea secrețiilor mucoase.
• aperitiv — Băutură alcoolică sau preparat culinar de dimensiuni reduse (gustare) servit înainte de o masă principală cu scopul de a stimula apetitul și secreția sucurilor gastrice. Ca adjectiv, descrie un medicament, o substanță sau o plantă medicinală care deschide pofta de mâncare.
• aprinzătoare — Mecanism, dispozitiv portabil sau substanță chimică special utilizată pentru aprinderea focului, a unui arzător de aragaz sau a unui material combustibil (de exemplu, o aprinzătoare cu cuarț sau o pastilă inflamabilă). Ca adjectiv, reprezintă forma de feminin singular sau plural a cuvântului 'aprinzător', descriind o entitate, o rază ori o piesă mecanică ce posedă proprietatea structurală de a declanșa arderea ori iluminarea.
• aragaz — Aparat electrocasnic de bucătărie utilizat pentru prepararea termică a alimentelor, compus dintr-o plită cu mai multe arzătoare și un cuptor integrat, alimentat de obicei cu gaz lichefiat, gaz natural sau energie electrică. În limba română curentă, termenul a devenit un substantiv comun generalizat prin procesul de eponimie, provenind de la denumirea gazului îmbuteliat distribuit istoric în perioada comunistă.
• aragulă — Formă ortografică și ortoepică alternativă sau regională utilizată în limbajul comercial și cotidian din România pentru rucola (Eruca vesicaria / Eruca sativa); plantă erbacee anuală din familia Brassicaceae, ale cărei frunze alungite și crestate, cu un gust caracteristic picant, amărui și nuanțe de nucă, sunt folosite intensiv în gastronomie la prepararea salatelor, a sosurilor și ca topping pentru pizza. Termenul reprezintă o adaptare fonetică directă bazată pe denumirile din dialectele italiene sau englezești.
• ardalâc — Termen culinar arhaic de origine otomană, utilizat în trecut în Țările Române pentru a desemna un preparat tradițional din carne (adesea de oaie sau berbec), pregătit prin fierbere lentă cu multe condimente aromate, ori o garnitură picantă pe bază de legume. În sens extins sau regional, termenul definea un amestec dens, bine condimentat, servit ca aperitiv sau sos de însoțire în bucătăriile boierești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
• ardelenească — Forma de feminin singular pentru adjectivul 'ardelenesc' (specific Ardealului); ca substantiv propriu-comun, desemnează un dans popular românesc tradițional de cuplu sau de grup, răspândit în Transilvania, executat într-un ritm moderat, binar, cu pași plimbați și bătuți. În sens structural, reprezintă și o varietate melodică ori o categorie stilistică în arta culinară (ex. ciorbă ardelenească), definită prin utilizarea specifică a smântânii, tarhonului și rântașului cu boia.