#bine

• acaju — Lemn de esență nobilă, exotică și densă, obținut de la arbori din genul Swietenia sau Khaya (originari din zonele tropicale ale Americii și Africii), intens apreciat în tâmplăria de lux și ebenistică pentru durabilitatea sa și nuanțele sale calde. Ca adjectiv, termenul definește o culoare rafinată de un brun-roșcat intens, cu reflexii calde, arămii, utilizată frecvent atât în industria mobilierului fin, cât și în cosmetică pentru nuanțarea părului.
• acarioză — Denumire generică atribuită oricărei afecțiuni cutanate, respiratorii sau sistemice, cu caracter contagios și parazitar, provocată de infestația cu diverse specii de acarieni (la oameni și la animale). În medicina umană, cea mai cunoscută manifestare este acarioza sarcoptică (scabia sau râia), în timp ce în apicultură și zootehnie termenul descrie boli grave precum acarioza albinelor (provocată de Acarapis woodi la nivelul traheilor) sau diverse forme de demodecie și râie la animale.
• acătărea — În mod corespunzător, bine, cum se cuvine; exact așa cum trebuie. Reprezintă o variantă adverbială rară sau o formă accentuată regional a termenului 'acătare', utilizată în graiurile vechi din anumite zone rurale pentru a întări ideea că o acțiune a fost îndeplinită în mod satisfăcător sau conform standardelor tradiționale.
• aerator — Aparat, dispozitiv sau instalație mecanică utilizată pentru a introduce aer ori oxigen într-un mediu lichid, solid sau spațiu închis. În acvaristică, reprezintă pompa ce dizolvă oxigenul în apă; în instalațiile sanitare, este sita de la robinet care amestecă apa cu aer pentru a reduce consumul; în agricultură, este utilajul ce perforează solul pentru a-l afâna.
• aerogenerator — Instalație tehnică complexă (turbină eoliană) alcătuită dintr-un rotor cu pale, un multiplicator de turație și un generator electric, concepută structural pentru a capta energia cinetică a vântului și a o transforma direct în energie electrică utilă. Reprezintă pilonul fundamental al centralelor eoliene moderne destinate producerii de energie curată și regenerabilă.
• aeromotor — Dispozitiv mecanic, motor sau instalație tehnică complexă care transformă energia cinetică a curenților de aer ori a vântului în energie mecanică direct utilizabilă sau în energie electrică. În sens structural larg, termenul include de la turbinele eoliene moderne de mare putere până la morile de vânt tradiționale sau motoarele pneumatice acționate pe bază de aer comprimat.
• aeropiezotermoterapie — Metodă terapeutică extrem de complexă care combină simultan acțiunea factorilor barici (presiunea aerului), termici (temperatura controlată a fluxului aerian) și balneari în scopul recuperării medicale. Această procedură structurală este utilizată pentru stimularea circulației periferice, relaxarea musculară profundă și ameliorarea afecțiunilor cronice respiratorii prin insuflarea de aer cald sau rece la presiuni variabile.
• aeroreactor — Motor cu reacție atmosferic (aeroreactiv) care utilizează aerul înconjurător ca oxidant pentru arderea combustibilului și generarea forței de propulsie prin expulzarea rapidă a gazelor arse. Spre deosebire de motoarele rachetă, acest ansamblu mecanic structural depinde în totalitate de prezența atmosferei terestre pentru a funcționa, fiind utilizat pe scară largă la avioanele moderne de linie și supersonice.
• aerotehnică — Știința sau ansamblul tehnicilor aplicate care studiază proiectarea, construcția, testarea și mentenanța aparatelor de zbor, precum și funcționarea sistemelor mecanice și aerodinamice din aviație. Acest domeniu industrial structural include fabricarea turbinelor, asamblarea structurilor portante și optimizarea fluxurilor gazoase în motoare în condiții stricte de siguranță.
• afumător — Ca substantiv, desemnează un dispozitiv portabil metalic utilizat în apicultură pentru a produce fum prin arderea unor materiale vegetale, având rolul de a liniști albinele în timpul intervențiilor la stup; de asemenea, poate indica persoana care se ocupă cu afumarea cărnii. Ca adjectiv, descrie un element chimic, un tip de lemn ori un dispozitiv care generează sau reține fumul.
• agatofil — Persoană care manifestă o atracție deosebită, o admirație profundă sau o înclinație spirituală și morală față de tot ceea ce este bun, virtuos și nobil; adepți sau căutători ai binelui moral absolut. Ca adjectiv, descrie o atitudine, o doctrină sau un comportament orientat structural spre valorizarea binelui în interacțiunile sociale ori în sistemele etice de gândire.
• agrega — A strânge, a reuni, a grupa sau a asambla elemente separate, indivizi, date statistice ori particule materiale într-un tot unitar, o masă compactă sau o structură globală. În economie și macroeconomie, termenul descrie operațiunea de centralizare a indicatorilor individuali sau microeconomici pentru a obține mărimi globale, în timp ce în sociologie face referire la coalizarea mai multor grupuri dispersate în jurul unei doctrine comune.
• agregat — Ca substantiv, desemnează un ansamblu de elemente sau particule minerale unite prin cimentare ori o mașină complexă formată din mai multe utilaje cuplate ce funcționează simultan ca o singură unitate tehnică. Ca adjectiv sau participiu, califică mărimi, valori sau indicatori economici obținuți prin însumarea ori combinarea mai multor date individuale sau microeconomice într-o structură globală.
• albinare — Loc special amenajat, adăpost structural sau complex de stupi unde sunt crescute și îngrijite albinele; prisacă ori stupină. Reprezintă de asemenea o variantă lexicală secundară pentru acțiunea colectivă sau procesul de organizare a unei activități apicole.
• albinărel — Pasăre migratoare insectivoră de talie mică, din ordinul coraciiformelor, cu un penaj extrem de viu colorat în nuanțe de albastru, verde, galben și arămiu, caracterizată prin ciocul lung, ascuțit și ușor curbat, care se hrănește preponderent cu albine, bondari și alte insecte prinse în zbor.
• albinăret — Mulțime de albine considerată global; totalitatea albinelor dintr-un stup, dintr-o stupină sau dintr-o anumită regiune geografică; roi masiv de insecte melifere. Este un termen colectiv arhaic sau regional utilizat în trecut în satele cu tradiție apicolă.
• albinărime — Mulțime mare de albine, roi dens sau populație masivă de insecte melifere privită ca o colectivitate unică; totalitatea apicultorilor sau a persoanelor care se ocupă cu stupăritul într-o anumită comunitate ori breaslă.
• albinea — Denumire populară dată unor specii de plante erbacee din familia compozitelor, cu flori de culoare albă, albăstruie sau purpurie, sau o variantă regională pentru planta cunoscută sub numele de albăstriță, ce crește frecvent în culturile de cereale.
• albineală — Acțiunea de a albi sau de a se albi și rezultatul ei; strat subțire de var, spoială sau substanță albicioasă aplicată pe o suprafață; nuanță palidă, ștearsă sau decolorată dobândită de un obiect, de un material textil ori de pielea feței în urma expunerii la factori externi sau din cauza oboselii.
• albinel — Formă secundară sau regională pentru albicel; destul de alb, care tinde ușor spre culoarea albă; albicios sau palid. Este utilizat în limbajul popular sau poetic pentru a exprima o intensitate atenuată a albului curat.