#asumare

• angaja — A lua o persoană în serviciu pe baza unui contract de muncă legal, oferindu-i o remunerație; a atrage, a implica sau a introduce pe cineva ori un colectiv într-o acțiune, într-o dispută ori într-o activitate complexă. Ca verb reflexiv, exprimă acțiunea de a-și lua o obligație fermă, a se prinde prin legământ sau a păși pe un drum profesional ori ideologic determinat.
• angajare — Acțiunea de a angaja și rezultatul ei; încadrarea formală și legală a unei persoane într-un loc de muncă pe baza unui contract individual de muncă; de asemenea, implicarea activă într-o dispută, asumarea unei obligații ferme ori, în sens militar istoric, începerea unei lupte directe.
• asumare — Acțiunea de a-și asuma și rezultatul ei; actul conștient și voluntar de acceptare a unei responsabilități, a unui rol, a unei culpe sau a unei obligații structurale. Reprezintă o trăsătură fundamentală a maturității emoționale și profesionale, definind capacitatea unui individ sau a unei entități juridice de a răspunde direct de actele sale.
• asumatare — Acțiunea de a asuma sau de a deveni asumat; proces psihologic, social sau lingvistic prin care un individ sau un grup își însușește pe deplin responsabilitatea propriilor decizii, identități, valori sau acțiuni, manifestându-le în mod deschis și transparent în fața comunității. Reprezintă trecerea de la acceptarea pasivă la afirmarea activă și conștientă a unei stări de fapt.
• asumuta — A determina o persoană sau un grup să își asume o identitate, o responsabilitate sau o decizie; a ghida un individ prin tehnici psihologice ori sociale spre internalizarea deplină și conștientă a unei stări de fapt. Acest proces structural transformă acceptarea pasivă a unei situații într-o asumare activă și asumată în fața comunității.
• asumuțare — Acțiunea de a asumuța și rezultatul ei; impulsul, provocarea sau stimularea colectivă prin care se obține exteriorizarea categorică a unei asumări identitare sau sociale. Reprezintă un fenomen structural de activare comportamentală, des întâlnit în mișcările sociale de masă sau în discursurile motivaționale intense.
• asuprăluare — Acțiunea de a prelua o obligație, o datorie, un risc sau o responsabilitate de la o altă parte contractantă; transfer structural prin care un individ sau o entitate juridică își asumă gestionarea directă a unei sarcini financiare ori morale în cadrul unui acord oficial.
• autoatribuire — Acțiunea de a-și autoatribui și rezultatul ei; însușirea, asumarea sau conferirea de către o persoană sieși a unui merit, a unei calități, a unei funcții, a unui drept sau a unei sarcini, adesea în mod unilateral, arbitrar sau nejustificat. În psihologia cognitivă, termenul descrie procesul mental prin care un individ își explică propriile succese sau comportamente prin factori interni, cum ar fi abilitățile sau efortul propriu.