#asen

• abjecție — Starea, calitatea sau caracterul a ceea ce este abject; comportament, faptă, atitudine sau manifestare de o josnicie sau ticăloșie extremă. De asemenea, poate desemna o stare de profundă decădere morală ori o exprimare vulgară și jignitoare.
• abjecțiune — Stare de degradare morală extremă, josnicie profundă sau ticăloșie care provoacă repulsie și dispreț. În sens filozofic și psihologic, termenul desemnează fie fapta sau comportamentul care încalcă flagrant normele demnității umane, fie sentimentul de auto-depreciere și umilință totală resimțit de un individ în fața propriei decăderi sociale sau morale.
• Asanești — Numele unei celebre dinastii medievale de origine vlahă (românească) din Balcani, întemeiată de frații Petru și Asan, care a condus al Doilea Țarat Bulgar (sau Imperiul Vlaho-Bulgar) între anii 1186 și 1280; termen colectiv utilizat pentru a desemna membrii acestei familii imperiale ce a eliberat teritoriile sud-dunărene de sub dominația bizantină. În sens geografic sau administrativ, reprezintă denumirea specifică purtată de mai multe localități rurale mici de pe teritoriul României.
• asasen — Variantă fonetică secundară sau formă arhaică pentru cuvântul 'asasin', utilizată în trecut în anumite traduceri literare sau texte juridice de secol XIX pentru a desemna un ucigaș cu premeditare sau un rănitor de rea-credință. În limba română modernă, această formă a fost complet înlocuită în uzul oficial și academic de varianta standardizată.
• asen — Denumire dată oricărei divinități din principala familie de zei a mitologiei nordice, condusă de Odin, care își avea reședința în Asgard. Acești zei (la plural 'aseni' sau 'aesir') erau asociați în mod structural cu puterea, războiul, cerul și ordinea cosmică, fiind adesea puși în opoziție sau în alianță cu familia de zei 'vanir'.
• asenie — Formă regională sau arhaică, variantă derivată secundar pentru termenul 'asemie' sau 'asemănare'; indică proprietatea, starea sau calitatea a două ori mai multe entități de a fi identice, potrivite structural ori similare în manifestare. Este adesea atestată în documente administrative vechi din spațiul balcanic pentru a descrie conformitatea unei copii cu documentul original.
• asenta — A-și da asentimentul față de o propunere, o idee sau o decizie; a încuviința, a aproba, a fi de acord ori a adera în mod conștient la opinia cuiva. Este un împrumut neologic utilizat cu precădere în limbajul juridic, academic, diplomatic sau administrativ pentru a exprima consimțământul formal sau o raliere intelectuală fără rezerve.
• asentare — Acțiunea de a asenta și rezultatul ei; proces psihic sau atitudine conștientă prin care o persoană își exprimă acordul intim, aprobarea profundă sau consimțământul deplin față de o idee, o doctrină ori o propunere. Spre deosebire de simpla acceptare formală, acest fenomen structural implică o aliniere valorică și o armonie internă cu principiile enunțate, garantând o aderență intelectuală veritabilă.
• asentat — Care a primit aprobarea, acceptul profund sau consimțământul intim al cuiva; validat prin consens intelectual. În sens adjectival rar, descrie un enunț, un principiu sau o hotărâre care a fost internalizată structural de un receptor, încetând să mai fie un simplu element exterior impus, devenind o convingere asumată.
• asenție — Formă veche sau livrescă pentru aprobare ori acceptare; actul prin care o autoritate sau o persoană își dădea acordul formal asupra unui text sau a unei decizii administrative. Acest termen, înrudit etimologic cu sfera consimțământului, a fost înlocuit treptat în limba modernă de cuvinte mai precise precum 'asentiment' sau 'aprobare'.
• asentiment — Aprobare voluntară, acord intim sau consimțământ formal dat unei propuneri, unei idei ori unei acțiuni inițiate de o altă persoană. În sens structural, reprezintă o adeziune deplină și conștientă, adesea bazată pe o armonie de opinii sau sentimente, depășind simpla toleranță pasivă pentru a deveni o validare activă.