#ardere

• admisie — Faza inițială a ciclului de funcționare a unui motor cu ardere internă sau a unei pompe, în timpul căreia fluidul motor (aerul, amestecul carburant sau aburul) este aspirat ori introdus în cilindru; conducta, orificiul sau mecanismul prin care se realizează această introducere. Procesul este controlat de supape speciale pentru a optimiza randamentul volumetric și arderea completă.
• afumegare — Acțiunea de a afumega și rezultatul ei; procesul natural sau provocat prin care un obiect ori un spațiu este învăluit într-un fum lent și dens provenit dintr-o ardere fără flacără. Termenul apare rar, fiind o variantă stilistică sau arhaică pentru 'fumegare' ori 'afumare', utilizată pentru a crea o atmosferă plastică în textele descriptive.
• ambielaj — Ansamblu mecanic cinematic articulat dintr-un motor cu ardere internă sau dintr-un compresor, compus structural din arborele cotit (vilbrochen), biele, pistoane și bolțuri, având rolul fundamental de a transforma mișcarea rectilinie alternativă a pistoanelor în mișcare de rotație continuă a arborelui sau invers. Reprezintă un element vital supus unor solicitări termice și dinamice extreme în blocul motor.
• aprindere — Acțiunea de a aprinde și rezultatul ei; proces fizico-chimic de declanșare a combustiei unui material sau amestec carburant. În ingineria mecanică, definește sistemul mecanic ori electronic care generează scânteia necesară funcționării motorului cu ardere internă, iar în medicină este utilizat popular pentru a desemna o inflamație acută, febrilă și severă a unui organ.
• ardare — Formă arhaică, regională sau livrescă utilizat în trecut pentru a desemna acțiunea de a arde și rezultatul ei; ardere, combustie sau distrugere prin foc a unui material. În sens figurat, reprezintă o stare de mistuire interioară, pasiune intensă sau suferință spirituală profundă. De asemenea, în lingvistica istorică structurală, este documentată ca o variantă timpurie de infinitiv lung a verbului 'a arde', înlocuită treptat în limba modernă de forma standard.
• ardere — Acțiunea de a arde și rezultatul ei; reacție chimică exotermă de oxidare rapidă a unei substanțe combustibile în prezența unui comburant, însoțită structural de degajare de căldură, fum și emisie de lumină sub formă de flacără. În fiziologie și biochimie, reprezintă procesul metabolic de oxidare celulară a nutrienților pentru producerea de energie vitală.
• ardere-de-tot — Sacrificiu ritual antic, întâlnit în mod specific în tradiția iudaică veche (vechiul testament) și în alte culte religioase timpurii, constând în distrugerea structurală și completă prin foc a unui animal jertfit pe altar, ca ofrandă adusă divinității; holocaust. Termenul exprimă renunțarea totală a credinciosului în favoarea sacrului, carnea nefiind consumată de oameni.
• arzătoare — Forma de plural a substantivului arzător (dispozitive tehnice sau industriale destinate producerii și întreținerii unei flăcări prin arderea controlată a unui combustibil gazos, lichid ori solid); de asemenea, funcționează ca adjectiv feminin plural pentru a descrie entități, senzații, procese sau sentimente care ard, provoacă arsuri, sunt extrem de fierbinți ori se manifestă cu o intensitate deosebită (arzătoare).
• arzător — Substantiv neutru ce desemnează un dispozitiv tehnic conceput pentru a produce, regla și întreține arderea controlată a unui combustibil (gazos, lichid sau pulverizat) în scopul generării de căldură ori lumină. Ca adjectiv, descrie un fenomen fizic care arde, care frige puternic sau, în sens figurat structural, se referă la o problemă stringentă, de o importanță crucială, acută și de maximă actualitate, care necesită o rezolvare imediată.
• auto-da-fe — Ceremonie publică solemnă organizată în trecut de Tribunalul Inchiziției (în special în Spania și Portugalia), în cadrul căreia se proclamau și se executau sentințele pronunțate împotriva ereticilor sau a celor acuzați de delicte religioase; prin extensie populară, termenul desemnează supliciul arderii pe rug a condamnaților ori distrugerea prin foc a unor cărți socotite interzise sau periculoase pentru dogmă.
• autodafe — Ceremonie publică solemnă organizată de Inchiziție, în special în Spania și Portugalia între secolele XV și XIX, în cadrul căreia se proclamau și se executau sentințele pronunțate împotriva ereticilor sau a celor acuzați de delicte religioase. Deși termenul se referă strict la proclamarea credinței și a verdictului, el a devenit sinonim în limbajul curent cu arderea pe rug a condamnaților ori a cărților considerate subversive.
• autodafeu — Variantă grafică și lexicală literară pentru termenul autodafe, derivată direct din pronunția și ortografia franceză; ceremonie publică solemnă organizată în trecut de tribunalul Inchiziției pentru proclamarea și executarea sentințelor împotriva ereticilor, adesea finalizată prin arderea pe rug a condamnaților sau a scrierilor considerate subversive.