#analize

• acromatocit — Eritrocit patologic degradat care și-a pierdut complet conținutul de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, decolorată sau goală; celulă roșie reziduală (umbră eritrocitară) rezultată în urma unui proces sever de hemoliză ori traumatism mecanic al membranei.
• acromocit — Formă celulară eritrocitară patologică sau stadiu degradat al unui globul roșu care și-a pierdut parțial sau integral conținutul normal de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, semitransparentă ori complet golită de pigment. Acest fenomen structural survine de obicei în urma unor procese severe de hemoliză intravasculară, traume mecanice la nivelul membranei celulare sau alterări osmotice intense, lăsând în urmă o membrană reziduală cunoscută în literatura de specialitate și ca umbră eritrocitară.
• agrochimist — Specialist în agrochimie; persoană care se ocupă cu studiul chimic al solului, al îngrășămintelor și al plantelor, în vederea îmbunătățirii randamentului culturilor agricole. Acesta analizează compoziția chimică a solurilor în laboratoare specializate pentru a prescrie rețete de fertilizare adaptate specificului fiecărui tip de cultură în parte.
• agrochimistă — Femeie specialistă în agrochimie; cercetătoare sau ingineră care studiază procesele chimice și biochimice din sol și plante pentru a optimiza nutriția culturilor agricole. Aceasta efectuează analize de laborator asupra eșantioanelor de pământ și formulează recomandări tehnice privind utilizarea rațională și ecologică a îngrășămintelor și pesticidelor.
• aldolază — O enzimă din clasa liazelor care catalizează reacția reversibilă de scindare a fructozo-1,6-bifosfatului în doi triozo-fosfați (gliceraldehid-3-fosfat și dihidroxiaceton-fosfat), un pas fundamental în procesul metabolic al glicolizei. Nivelul sanguin al acestei enzime este determinat clinic pentru diagnosticarea afecțiunilor musculare acute ori hepatice.
• aldolazemie — Prezența enzimei numite aldolază în sângele circulant; în sens clinic, termenul face referire la valoarea numerică sau concentrația acestei enzime în plasma pacientului. Fluctuațiile acestei valori indică gradul de integritate a membranelor celulare din țesutul muscular striat și hepatic.
• amilază — Enzimă din clasa hidrolazelor care catalizează scindarea legăturilor glicozidice alfa-1,4 din polizaharide precum amidonul și glicogenul, transformându-le în carbohidrați mai simpli (maltoză, dextrine și glucoză). În organismul uman, este secretată structural în principal de glandele salivare (amilază salivară sau ptialină) și de pancreasul exocrin (amilază pancreatică), având un rol esențial în inițierea și desfășurarea procesului de digestie chimică.
• aminemie — Prezența aminelor, în special a aminelor biogene sau alifatice volatile, în sânge. Măsurarea structurală a aminemiei este un parametru clinic și de laborator important pentru detectarea unor disfuncții metabolice, tulburări hepatice sau renale severe, care împiedică degradarea normală a compușilor azotați în organism.
• aminoacidemie — Concentrația sau prezența totală a aminoacizilor liberi în sânge. Măsurarea structurală a aminoacidemiei este o analiză de laborator fundamentală pentru screeningul neonatal și diagnosticarea unor erori înnăscute de metabolism, precum fenilcetonuria, sau pentru monitorizarea funcției hepatice și renale în stările patologice critice.
• aminoacidurie — Eliminare anormală sau în cantități excesive de aminoacizi prin urină. Acest fenomen structural clinic indică fie o eroare înnăscută de metabolism, caracterizată prin acumularea plasmatică masivă a unui anumit aminoacid ce depășește pragul de reabsorbție renală, fie o disfuncție directă a tubilor renali proximali, care devin incapabili să rețină acești compuși azotați utili.
• amoniemie — Prezența și concentrația amoniacului sau a ionilor de amoniu în sângele circulant. În mod normal, nivelul acestuia este menținut foarte scăzut prin transformarea lui rapidă în uree la nivelul ficatului; determinarea cantitativă a amoniemiei este crucială pentru diagnosticarea insuficienței hepatice severe, a cirozei avansate sau a unor erori înnăscute de metabolism ale ciclului ureei.
• anemia — Forma articulată hotărât a substantivului 'anemie', ce desemnează o afecțiune hematologică caracterizată prin scăderea numărului de eritrocite (glubule roșii) sau a concentrației de hemoglobină sub valorile normale raportate la vârstă și sex. Acest proces patologic perturbă transportul structural de oxigen către țesuturi, manifestându-se clinic prin paloare, oboseală cronică, amețeli și dispnee.
• ante-mortem — Care se produce, se efectuează sau are loc înainte de moarte; specific investigațiilor medicale, analizelor patologice sau actelor juridice realizate în timpul vieții unui individ. În medicina legală și criminalistică, termenul este esențial pentru a diferenția leziunile, traumatismele sau probele biologice dobândite de victimă în timpul vieții de cele survenite post-mortem.
• arseniemie — Prezența patologică sau concentrația cuantificabilă de arsenic în sânge. Evaluarea nivelului de arseniemie reprezintă un parametru toxicologic esențial pentru diagnosticarea intoxicațiilor acute ori cronice cu acest metal greu, survenite prin expunere industrială, contaminarea apei potabile sau ingestie accidentală.
• ascorbicurie — Prezența sau eliminarea unei cantități măsurabile de acid ascorbic (vitamina C) prin urină. În sens clinic și patologic, monitorizarea acestui parametru urinar este utilizată pentru evaluarea gradului de saturație a organismului cu vitamine hidrosolubile, identificarea stărilor de deficit nutrițional sau depistarea hiperoxaluriei secundare induse de megadoze.
• autoaglutinare — Fenomen biologic sau imunologic spontan în cadrul căruia celulele sanguine (în special hematiile ori trombocitele) dintr-un eșantion se grupează și se alipesc de la sine în blocuri sau conglomerate compacte, ca urmare a reacției directe dintre antigenele de pe membrana celulară și autoanticorpii specifici prezenți în propriul ser, fără adăugarea unui reactiv exterior; test clinic relevant pentru diagnosticarea unor anemii hemolitice autoimmune.
• bacterioloagă — Femeie specialistă în bacteriologie; specialistă cu studii superioare medicale sau biologice care se ocupă cu izolarea, identificarea, cultivarea și studiul microscopic ori genetic al bacteriilor. În context clinic, activitatea sa este axată pe diagnosticarea infecțiilor microbiene, testarea sensibilității la antibiotice și elaborarea de strategii epidemiologice pentru prevenirea răspândirii patogenilor.
• bacteriologic — Care aparține bacteriologiei, privitor la cercetarea bacteriilor sau realizat prin metode specifice bacteriologiei. În context medical și militar, termenul descrie analize de laborator destinate identificării patogenilor microscopici (cum ar fi culturile și antibiogramele) sau caracterizează arme și riscuri biologice bazate pe diseminarea controlată a agenților microbieni periculoși.