#amino

• alanină — Un aminoacid neesențial, structural alifatic, cu formula chimică CH3-CH(NH2)-COOH, ce intră în compoziția majorității proteinelor din organismele vii; joacă un rol fundamental în metabolismul glucozei prin ciclul glucoză-alanină, permițând mușchilor să transforme aminoacizii în energie și să transporte azotul rezidual către ficat pentru a fi eliminat sub formă de uree. Acest compus organic participă activ la sinteza proteinelor, sprijinirea sistemului imunitar și reglarea nivelului de zahăr din sânge.
• amidol — Compus organic cristalin din clasa aminofenolilor, utilizat din punct de vedere structural ca agent de herghelie sau developator fotografic extrem de activ, cunoscut chimic sub numele de diclorhidrat de 2,4-diaminofenol. Acesta are proprietatea unică de a acționa eficient în medii ușor acide sau complet neutre, fără a necesita adaosul de alcali tari, oferind imagini fotografice alb-negru de o calitate superioară, cu tonuri calde și negru profund.
• amidopirină — Compus medicamentos din clasa pirazolonelor, utilizat istoric ca analgezic, antipiretic și antiinflamator puternic, cunoscut chimic sub numele de aminofenazonă. Deși are o eficiență structurală ridicată în combaterea febrei și a durerilor acute, utilizarea sa clinică modernă a fost sever restricționată sau interzisă în majoritatea statelor din cauza riscului documentat de a provoca agranulocitoză severă și formarea de nitrosamine cancerigene în stomac.
• amină — Compus organic structural derivat teoretic sau practic din amoniac, prin înlocuirea unuia, a două sau a tuturor celor trei atomi de hidrogen cu radicali hidrocarbonați (alchil sau aril). În funcție de numărul atomilor de hidrogen înlocuiți, aminele se clasifică în primare, secundare și terțiare, având un caracter bazic și jucând un rol biologic și industrial crucial (de la aminoacizi și neurotransmițători până la coloranți și medicamente).
• aminare — Proces chimic prin care se introduce o grupă amino în molecula unui compus organic, de obicei prin reacția cu amoniac sau cu alți agenți de aminare. Această reacție structurală este esențială în sinteza industrială a numeroși coloranți, medicamente, mase plastice și în rutele metabolice biochimice de formare a aminoacizilor.
• amino — Element prim de compunere savantă (prefixoid) utilizat în nomenclatura chimică internațională pentru a indica prezența grupei funcționale monovalente (-NH2), derivată din amoniac, în structura unui compus organic. Ca adjectiv invariabil, se folosește în biochimie pentru a desemna compuși fundamentali, cum sunt aminoacizii, care stau la baza sintezei proteinelor din toate organismele vii.
• aminoacetic — Care derivă din acidul acetic prin substituirea unui atom de hidrogen din gruparea metil cu o grupare amino. Termenul se folosește aproape exclusiv în sintagma 'acid aminoacetic', denumirea sistematică pentru glicină (sau glicocola), cel mai simplu aminoacid alifatic natural, constituent structural de bază al proteinelor animale, utilizat în medicină ca nutrient și în industrie ca soluție tampon.
• aminoacid — Compus organic cu funcțiune mixtă, care conține în molecula sa una sau mai multe grupări amino (-NH2) și grupări carboxil (-COOH). Acești compuși structurali sunt unitățile fundamentale din care sunt alcătuite proteinele, fiind clasificați în esențiali (care nu pot fi sintetizați de organism și trebuie aduși prin alimentație) și neesențiali, jucând un rol crucial în metabolismul celular, sinteza enzimatică și transmiterea impulsurilor nervoase.
• aminoacidemie — Concentrația sau prezența totală a aminoacizilor liberi în sânge. Măsurarea structurală a aminoacidemiei este o analiză de laborator fundamentală pentru screeningul neonatal și diagnosticarea unor erori înnăscute de metabolism, precum fenilcetonuria, sau pentru monitorizarea funcției hepatice și renale în stările patologice critice.
• aminoacidurie — Eliminare anormală sau în cantități excesive de aminoacizi prin urină. Acest fenomen structural clinic indică fie o eroare înnăscută de metabolism, caracterizată prin acumularea plasmatică masivă a unui anumit aminoacid ce depășește pragul de reabsorbție renală, fie o disfuncție directă a tubilor renali proximali, care devin incapabili să rețină acești compuși azotați utili.
• aminoalcool — Compus organic cu funcțiune mixtă, în a cărui moleculă se găsesc concomitent o grupare amino (-NH2) și o grupare hidroxil (-OH) legate de o catenă hidrocarbonată. Acești compuși structurali, cunoscuți și sub denumirea de alcanolamine (cum sunt etanolamina sau colina), au un puternic caracter bazic și sunt intermediari esențiali în sinteza medicamentelor, a detergenților, a emulgatorilor și în metabolismul lipidelor din membranele celulare.
• aminobenzen — Denumirea sistematică oficială a anilinei, reprezentând cea mai simplă amină aromatică primară formată dintr-un nucleu benzenic legat direct de o grupare amino (-NH2). Acest lichid uleios, incolor în stare pură, dar care se colorează rapid în brun în contact cu aerul, are o structură moleculară ce servește ca materie primă fundamentală în sinteza industrială a coloranților azoici, a medicamentelor, a acceleratorilor de vulcanizare și a maselor plastice.
• aminobenzoic — Care derivă din acidul benzoic prin introducerea unei grupări amino (-NH2) pe nucleul aromatic. Termenul este utilizat aproape exclusiv în sintagma 'acid aminobenzoic', un acid carboxilic aromatic ce prezintă trei izomeri structurali (orto, meta și para), dintre care acidul para-aminobenzoic (PABA) are o importanță biologică majoră ca factor de creștere pentru microorganisme și ca intermediar în sinteza anestezicelor locale și a filtrelor solare.
• aminofenazonă — Compus organic din clasa pirazolonelor, utilizat istoric pe scară largă ca medicament cu puternice proprietăți analgezice, antipiretice și antiinflamatoare (cunoscut și sub denumirea de piramidon). Din cauza riscului structural major de a provoca agranulocitoză severă și a potențialului carcinogen prin formarea de nitrozamine, utilizarea sa clinică a fost interzisă sau sever restricționată în medicina modernă.
• aminofenol — Compus organic bifuncțional cu caracter amfoter, derivat din fenol prin înlocuirea unui atom de hidrogen de pe nucleul aromatic cu o grupare amino (-NH2). Are trei izomeri de poziție (orto, meta și para), dintre care para-aminofenolul este cel mai important din punct de vedere industrial, servind ca intermediar structural cheie în sinteza paracetamolului, a coloranților pentru păr și a developatorilor fotografici.
• aminofilină — Complex stabil format din teofilină și etilendiamină în raport molar de unu la unu, utilizat pe scară largă ca medicament bronhodilatator în tratamentul bolilor obstructive ale căilor respiratorii, precum astmul bronșic și boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC). Datorită componentei sale xantinice, inhibă fosfodiesteraza, crescând concentrația intracelulară de AMP ciclic, ceea ce determină relaxarea musculaturii netede bronșice și ameliorarea directă a crizelor de dispnee.
• aminolac — Nume comercial sau tehnic atribuit unei rășini sintetice obținute prin polycondensarea ureei sau a melaminei cu formaldehidă (formol). Datorită rețelei sale macromocurale rigide și rezistente, acest compus structural este utilizat ca materie primă de bază la fabricarea lacurilor industriale, a emailurilor și a finisajelor peliculogene protectoare pentru lemn sau suprafețe metalice.
• aminopeptidază — Enzimă din clasa exopeptidaselor care catalizează hidroliza specifică a legăturilor peptidice de la capătul N-terminal liber al unui lanț polipeptidic, eliberând succesiv aminoacizii terminali. Acest biocatalizator joacă un rol structural esențial în fazele finale ale digestiei proteinelor la nivelul mucoasei intestinale, precum și în procesele de degradare și reciclare proteică intracelulară.
• aminoplast — Denumire generică atribuită materialelor plastice sintetice, de tipul rășinilor termoreactive, obținute prin polycondensarea unei baze azotate (cum sunt ureea, melamina sau tioureea) cu o aldehidă, în special cu formaldehida. Datorită structurii lor reticulate tridimensionale, aceste produse prezintă o duritate ridicată, rezistență termică și proprietăți izolatoare excelente, fiind utilizate masiv în fabricarea obiectelor turnate, a izolatorilor electrici și a laminatelor.
• aminos — Care conține sau prezintă caracteristicile unei grupări amino ori ale unei structuri glucidice modificate cu azot; referitor la compușii care au un conținut ridicat de radicali aminici. De asemenea, poate funcționa contextual ca o variantă structurală sau lingvistică simplificată pentru aminoxaharuri sau zaharuri aminate întâlnite în compoziția unor polizaharide complexe din pereții celulari.