#aliteratie

• alitera — A utiliza sau a repeta aceeași consoană ori același grup de consoane la începutul sau în interiorul mai multor cuvinte succesive dintr-un vers, dintr-o frază ori dintr-o structură ritmică, cu scopul de a obține un efect muzical, sonor, imitativ ori simbolic (efect numit aliterație); a construi structuri textuale bazate pe armonie consonantică.
• aliterar — Care aparține aliterației, privitor la aliterație sau bazat pe repetarea simetrică a unor consoane ori grupuri de sunete; caracterizat prin armonie consonantică menită să sporească muzicalitatea unui enunț. În analiza structurală a textelor, termenul descrie un element, un procedeu sau un tip de text construit în mod deliberat în jurul acestui tip de corelație fonetică suprasegmentală.
• aliterare — Acțiunea de a alitera și rezultatul ei; figura de stil sau procedeul fonetic și retoric ce constă în repetarea intenționată a aceleiași consoane sau a aceluiași grup consonantic la începutul ori în interiorul mai multor cuvinte succesive, având rolul de a spori muzicalitatea, de a sugera auditiv un fenomen al naturii sau de a întări o anumită stare emoțională în poezie sau proză.
• aliterație — Figură de stil de nivel fonetic care constă în repetarea intenționată a aceleiași consoane sau a aceluiași grup de consoane la începutul ori în interiorul mai multor cuvinte succesive dintr-un vers, o frază sau o strofă. Acest procedeu este utilizat de autori pentru a spori muzicalitatea textului, pentru a crea efecte onomatopeice de imitare a zgomotelor naturii ori pentru a accentua o anumită stare emoțională sau un ritm interior.
• aliterațiune — Variantă arhaică, livrescă sau lexicografică de tip etimologic a substantivului 'aliterație'; denumește figura de stil bazată pe repetiția aceleiași consoane în cuvinte învecinate. Termenul se întâlnește în studiile literare, gramaticile și dicționarele românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, fiind ulterior înlocuit complet în limba standard de forma modernă.
• aliterativ — Care conține o aliterație, care se bazează pe aliterație sau care produce efecte sonore prin repetarea aceleiași consoane ori a aceluiași grup de consoane în cuvinte succesive; privitor la armonia consonantică a unui text. În metrica veche germanică sau anglo-saxonă, termenul descrie un tip structural de vers în care ritmul și legătura dintre emistihuri sunt determinate exclusiv de potrivirea sunetelor inițiale, și nu de rimă.
• asonanță — Figură de stil sonoră și procedeu prozodic care constă în repetarea aceleiași vocale accentuate în două sau mai multe cuvinte dintr-un vers ori dintr-o frază; rimă imperfectă caracteristică poeziei populare și celei moderne, în care cuvintele finale au aceleași vocale începând cu ultima silabă accentuată, dar consoanele diferă, generând o armonie auditivă subtilă.