#alic

• ablaut — Alternanță vocalică sistematică în cadrul aceleiași rădăcini a unui cuvânt, utilizată în limbile indo-europene pentru a exprima diferențe de funcție gramaticală, timp, mod sau derivare lexicală, fără adăugarea de sufixe. Acest mecanism este cel mai vizibil în flexiunea verbelor neregulate (tari) din limbile germanice, unde schimbarea vocalei modifică timpul gramatical.
• acaliculat — Termen morfologic utilizat pentru a descrie o floare sau o structură florală care este lipsită complet de calicul (caliciul extern sau epicaliciul). Caliculul reprezintă un ansamblu de sepale modificate sau bractee care dublează potirul extern al unor plante (cum sunt cele din familia Malvaceae sau Rosaceae), iar absența sa constituie un criteriu taxonomic esențial în identificarea și diferențierea anumitor genuri și specii.
• acromegal — Care suferă de acromegalie; caracterizat prin dezvoltarea excesivă și disproporționată a extremităților corpului (mâini, picioare, oasele feței, nas, mandibulă) din cauza hipersecreției patologice de hormon de creștere (somatotrop) după închiderea cartilajelor de conjugare. Ca substantiv, desemnează un individ de sex masculin diagnosticat clinic cu această afecțiune neuroendocrină cronică, declanșată cel mai frecvent de un adenom hipofizar.
• acromegală — Forma de feminin pentru cuvântul 'acromegal'; descrie o persoană de sex feminin sau o structură anatomică (conformație, fizionomie, simptomatologie) afectată de acromegalie ori caracterizată prin trăsăturile acestei boli. La femei, evoluția afecțiunii poate provoca, pe lângă modificările scheletice, tulburări severe ale ciclului menstrual și macroglosie.
• acromegalic — Variantă sinonimică a adjectivului acromegal; care se referă la acromegalie, manifestă simptomele acesteia sau este afectat de hipersecreția de somatotrop. Ca substantiv, termenul definește un bărbat care prezintă tabloul clinic al bolii, marcat prin hipertrofia oaselor feței, a mâinilor și a picioarelor secundar unui adenom hipofizar.
• acromegalică — Forma de feminin pentru cuvântul 'acromegalic'; definește o persoană de sex feminin sau o manifestare fizică afectată de această disfuncție neuroendocrină. Simptomatologia la femei cuprinde, pe lângă modificările faciale și scheletice, asocieri frecvente cu hipertensiunea arterială secundară și modificări ale vocii.
• actinograf — Instrument meteorologic structural utilizat pentru înregistrarea grafică continuă și automată a intensității radiației solare directe și difuze pe o diagramă specială numită actinogramă. Dispozitivul funcționează pe baza unui sistem bimetalic sau termoelectric sensibil la variațiile de temperatură induse de razele solare, transmițând mișcarea mecanică către un braț înregistrator cu peniță care trasează curba valorilor radiante pe un tambur rotativ.
• Adromischus trigynus — O specie pitică de plantă succulentă perenă din familia Crassulaceae, originară dintr-un areal extins din Africa de Sud (regiunea Grand Karoo, de la Northern Cape până în Free State) și Namibia. Planta dezvoltă o bază tuberoasă puternic ramificată și frunze dense, compacte, obovate sau eliptice până la orbiculare, cu margini ascuțite și cornoase de o nuanță gri-albicioasă pe treimea superioară. Frunzele au o culoare verde-cenușie intens pătată cu reflexe ciocolatii, maronii sau purpurii, trăsătură care îi conferă denumirea populară de 'Calico Hearts'. Primăvara târziu produce tulpini florale lungi de până la 35 cm, cu flori tubulare verzui-gălbui și pete rozalii în interior.
• aenesc — De aramă, făcut din aramă sau bronz; de culoarea aramei, având reflexii metalice, roșiatice-brune; termen arhaic poetic utilizat în literatura veche sau în traduceri biblice istorice pentru a descrie obiecte de cult, arme, armuri sau elemente structurale rigide realizate din aliaje metalice cuprifere.
• afluiere — Formă arhaică de infinitiv lung a verbului „a aflui”, utilizată ca substantiv verbal pentru a desemna acțiunea de a curge într-o direcție unică sau faptul de a se aduna în cantități mari într-un punct fix. În uzul lexicografic modern, acțiunea verbului a fost substituită aproape complet de termenul „afluire”, substantivul original rămânând doar ca atestare morfologică.
• alabalâc — Termen expresiv utilizat în trecut în limbajul familiar sau în anumite graiuri regionale pentru a descrie o stare de confuzie, agitație zgomotoasă, tărăboi, dezordine organizată sau un amestec haotic de lucruri și acțiuni făcute fără nicio noimă; prin extensie, o situație complicată, neserioasă sau o discuție lungă și inutilă (polologhie). Acest cuvânt reflectă tendințele de asimilare a sufixelor turcești de tip '-lâc' aplicate peste rădăcini onomatopeice ori structuri ritmice populare (precum 'ala-bala'), având un rol strict peiorativ în taxarea lipsei de rigoare.
• alalic — Care aparține alaliei, care se referă la alalie sau care este afectat de această tulburare patologică a limbajului; caracterizat prin incapacitatea structurală sau funcțională de a vorbi și de a articula cuvintele, deși intelectul, funcția auditivă și organele periferice de fonație sunt complet intacte. În termeni clinici, descrie simptomatologia specifică unui pacient (de obicei copil) care nu își poate dezvolta vorbirea din cauza unor disfuncții de dezvoltare sau a unor leziuni la nivelul centrilor nervoși cerebrali superiori.
• alalică — Forma de gen feminin a adjectivului 'alalic'; descrie o manifestare, o afecțiune, o tulburare sau o persoană de sex feminin ce prezintă simptomele specifice alaliei, stadiu patologic marcat de absența vorbirii articulate în condițiile păstrării intacte a auzului și a inteligenței. Din punct de vedere clinic și terapeutic, termenul se aplică structural formelor de manifestare expresivă sau receptivă ale acestei disfuncții.
• alămîiu — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru alămiu; care are culoarea alamei, fiind de un galben-roșiatic sau galben-verzui strălucitor, cu reflexe metalice specifice aliajului de cupru și zinc. Este utilizat în textele literare, tehnice sau academice mai vechi pentru a descrie nuanța caldă a unor obiecte din metal patinat ori lumina specifică a apusului.
• alămit — Care a fost supus procesului de alămire (sau lămire); obiect, piesă sau material metalic acoperit cu un strat protector sau decorativ de alamă. În sens industrial, descrie starea finală a unor accesorii sau elemente structurale care au primit un finisaj galben-auriu pentru a îmbunătăți rezistența la uzură și coroziune atmosferică.
• alămiu — Care are culoarea alamei; de un galben-roșiatic sau galben-verzui strălucitor, cu reflexe metalice specifice aliajului de cupru și zinc. Termenul este utilizat frecvent în descrierile literare sau tehnice pentru a evoca nuanța caldă, ușor patinată, a unor obiecte metalice, a frunzelor de toamnă sau a luminii crepusculare.
• alămură — Termen tehnic sau regional utilizat pentru a desemna zgura, oxizii sau reziduurile metalice fine rezultate în urma procesului de topire, turnare, strunjire ori șlefuire a alamei. De asemenea, poate face referire la o bucată reziduală mică de metal galben sau la spanul fin acumulat pe bancul de lucru din atelierele de turnătorie și feronerie.
• alb-argintiu — Care îmbină sau asociază culoarea albă cu reflexe metalice strălucitoare specifice argintului; de un alb luminos, sclipitor sau uşor cenuşiu-metalizat. Termenul este utilizat frecvent în descrierile peisajelor de iarnă, ale blănurilor unor animale, ale elementelor astronomice sau în designul industrial modern pentru a evoca o eleganță curată și tehnologică.
• alborada — Formă de manifestare muzicală și coregrafică tradițională spaniolă, specifică regiunilor Galicia și Asturia, interpretată de regulă în zori de zi cu cimpoaie și tobe pentru a celebra începerea unei sărbători populare; variantă grafică neadaptată literar pentru alboradă.
• albuminorahie — Prezența și concentrația cantitativă de albumină sau de proteine totale în lichidul cefalorahidian (LCR); test diagnostic utilizat în neurologie, a cărui valoare crescută (hiperalbuminorahie) indică o alterare a barierei hematoencefalice.