#aera

• aera — A introduce aer curat într-o încăpere, într-un mediu închis sau într-un sistem tehnic prin ventilare, deschiderea ferestrelor ori prin mijloace mecanice; a supune un corp, un lichid sau un sol acțiunii oxigenului atmosferic pentru a-i îmbunătăți proprietățile structurale ori pentru a elimina gazele viciate.
• aeraj — Totalitatea lucrărilor, instalațiilor și metodelor tehnice utilizate pentru asigurarea circulației constante a unui flux de aer curat în lucrările miniere subterane, tuneluri sau clădiri industriale; primenire continuă a atmosferei dintr-un spațiu închis cu scopul de a dilua și evacua gazele nocive, explosive ori praful toxic parazitar.
• Aërangis — Gen de orhidee epifite și litofite tropicale din familia Orchidaceae, originare în principal din Africa tropicală și Madagascar, caracterizate structural prin tulpini scurte, frunze cărnoase dispuse distih și inflorescențe pendule cu flori stelate, albe sau sidefii, care prezintă un pinten nectarifer lung și emit un parfum intens pe parcursul nopții.
• Aërangis biloba — Specie populară de orhidee epifită din genul Aërangis, originară dintr-o zonă extinsă a Africii tropicale de Vest și Centrale. Este recunoscută structural prin frunzele sale invers-ovate care prezintă un vârf divizat asimetric în doi lobi (bilobate) și prin tije pendule ce poartă până la douăzeci de flori albe, stelate, cu nuanțe palide de roz pe pintenul scurt, foarte parfumate noaptea.
• Aërangis kotschyi — Specie spectaculoasă de orhidee epifită de talie mare din genul Aërangis, nativă în Africa de Est și de Sud. Este renumită structural pentru pintenii săi nectariferi incredibil de lungi, care pot atinge între 20 și 30 de centimetri lungime, având tulpini scurte, frunze cărnoase de un verde-închis, ușor ondulate pe margini, și tije pendule ce poartă flori albe ca zăpada, cu reflexii de fildeș, extrem de parfumate noaptea.
• Aërangis modesta — Specie elegantă de orhidee epifită de talie medie, endemică în Madagascar și Insulele Comore. Este caracterizată structural prin frunze strălucitoare, invers-ovate, de un verde crud, și prin tije pendule spectuloase ce pot susține până la 30 de flori albe, stelate și perfect simetrice, cu pinteni scurți, translucizi, ce emit un parfum fin, asemănător citricelor, în timpul nopții.
• aeranthus — Floare a aerului; termen utilizat ca epitet specific sau denumire populară pentru diverse specii de plante epifite, în special din genul Tillandsia (familia Bromeliaceae), remarcabile prin capacitatea structurală de a trăi suspendate, fără pământ, absorbind apa și nutrienții direct din umiditatea atmosferică prin intermediul unor peri absorbanți numiți trichomi.
• aerare — Acțiunea de a aera și rezultatul ei; proces fizic, mecanic sau biologic prin care un spațiu, un lichid (cum ar fi apa din bazinele de epurare) ori un solid (cum este solul agricol) este îmbogățit cu aer sau oxigen atmosferic pentru a stimula procesele oxidative, a elimina gazele parazitare și a îmbunătăți calitatea structurală.
• aerarium — Tezaurul public al Romei Antice; instituție financiară centrală administrată inițial de chestori și localizată structural în Templul lui Saturn, unde erau păstrate veniturile statului, rezervele de aur și argint, documentele oficiale, legile și registrele financiare ale Republicii Romane. În perioada imperială, s-a diferențiat clar de 'fiscus' (tezaurul privat al împăratului).
• aerat — Care a fost supus procesului de aerare; îmbogățit cu aer sau oxigen atmosferic; mediu, spațiu ori substanță lichidă sau solidă ventilată corespunzător. În context gastronomic, descrie o compoziție (cremă, ciocolată) ușoară, poroasă, plină de bule fine de gaz, iar în sens ecologic sau agricol, se referă la un sol afânat structural ce permite circulația gazelor.
• aerație — Procesul natural sau artificial de pătrundere și circulație a aerului în interiorul unei structuri poroase, al unui sol sau al unui mediu lichid; starea de ventilație a unui spațiu. În geologie și agronomie, se referă în mod specific la schimbul gazoas dintre atmosfera terestră și porii pământului, vital pentru respirația organismelor subterane.
• aerator — Aparat, dispozitiv sau instalație mecanică utilizată pentru a introduce aer ori oxigen într-un mediu lichid, solid sau spațiu închis. În acvaristică, reprezintă pompa ce dizolvă oxigenul în apă; în instalațiile sanitare, este sita de la robinet care amestecă apa cu aer pentru a reduce consumul; în agricultură, este utilajul ce perforează solul pentru a-l afâna.
• aeraulică — Ramură a fizicii aplicate și a ingineriei instalațiilor care se ocupă cu studiul curgerii, distribuției și tratării aerului în conducte, incinte închise sau sisteme de ventilație; tehnica proiectării rețelelor de aeraj și climatizare structurală, bazată pe principiile dinamicii fluidelor gazose.
• aeraulician — Inginer sau specialist tehnic calificat în domeniul aeraulicii, responsabil cu proiectarea, dimensionarea, testarea și întreținerea instalațiilor de ventilație, climatizare și evacuare a noxelor în construcții civile ori industriale.
• aerauliciană — Femeie inginer sau specialist tehnic calificat în domeniul aeraulicii, responsabilă cu proiectarea și întreținerea instalațiilor de ventilație și climatizare; formă feminină a termenului aeraulician. Ca adjectiv, descrie o activitate, o metodă, o abordare sau o expertiză structurală proprie acestui domeniu al ingineriei fluidelor gazoase.
• aeri — A aerisi, a expune la aer curat, a introduce oxigen atmosferic într-un mediu închis; a deveni ușor, eteric sau împrăștiat ca aerul. Este o formă verbală arhaică și rară, înlocuită structural în limba română modernă de verbul derivat 'a aerisi' sau de neologismul 'a aera'.
• aeric — Privitor la aer, aerat sau care conține aer; termen științific rar folosit ca sinonim pentru aerob ori utilizat în clasificarea structurală a solurilor (de exemplu, sol aeric) pentru a indica straturi bine oxigenate, unde circulația gazelor este optimă și nu există fenomene parazitare de anaerobioză.
• aerotanc — Bazin de mari dimensiuni, rezervor sau instalație tehnică industrială utilizată în stațiile de epurare a apelor uzate pentru tratarea biologică aerobă a acestora. Funcționarea sa structurală se bazează pe insuflarea continuă și forțată de aer (oxigenare) în masa lichidă, proces ce stimulează dezvoltarea microorganismelor din nămolul activ care descompun substanțele organice poluante.
• afâna — A face ca un material compact, un sol sau o compoziție culinară să devină mai puțin densă, mai rară, mai poroasă și mai aerată; a distruge coeziunea unor particule strânse pentru a permite pătrunderea aerului și a apei. În agricultură, acțiunea se referă la mărunțirea pământului prin lucrări specifice (arare, prășire, grăpăre) fără a-i întoarce straturile, facilitând dezvoltarea rădăcinilor. În arta culinară, termenul descrie procesul de creștere în volum și aerare a aluaturilor sau cremelor prin utilizarea agenților de fermentare sau prin batere mecanică.
• afânare — Acțiunea de a afâna și rezultatul ei; transformarea unui strat de material compact într-o structură poroasă, rară, moale și aerată. În agrotehnică, reprezintă o operație esențială de pregătire a patului germinativ care reduce densitatea aparentă a solului, favorizează infiltrarea apei și previne formarea crustei. În patiserie, indică procesul fizico-chimic de expandare și ușurare a structurii interne a preparatelor culinare.