#accident

• acarul Păun — Expresie faimoasă din cultura română folosită pentru a desemna o persoană nevinovată, un subaltern sau un angajat cu o funcție minoră care este sacrificat politic ori administrativ și transformat în țap ispășitor, fiind găsit singurul vinovat pentru o eroare catastrofală, acte de corupție sau neglijențe grave comise de superiori sau generate de disfuncționalitatea unui întreg sistem. Originea sintagmei provine din realitatea istorică a anului 1923, când un accident feroviar grav petrecut în stația Vintileanca a fost pus exclusiv pe seama acarului pe nume Ioan Păun, pentru a proteja managementul corupt al căilor ferate.
• acroșa — A prinde, a suspenda, a agăța sau a cupla un obiect, un vehicul ori un vagon de un altul prin intermediul unui cârlig, al unui dispozitiv de legătură sau al unui mecanism de ambreiaj automat. Prin extensie, în limbaj sportiv sau cotidian, acțiunea semnifică lovirea involuntară, agățarea laterală sau intrarea în coliziune ușoară cu un alt concurent sau obstacol în timpul deplasării.
• acroșaj — Faza sau rezultatul acțiunii de a acroșa; coliziune ușoară, atingere laterală, tamponare tangențială sau agățare între două vehicule aflate în mișcare (automobile, ambarcațiuni, biciclete). În limbaj sportiv (box, scrimă), termenul definește contactul strâns, prinderea, blocarea regulamentară sau neregulamentrară a brațelor ori armei adversarului pentru a opri atacul sau a temporiza lupta.
• acroșare — Acțiunea de a acroșa și rezultatul ei; procesul tehnic de cuplare, prindere sau agățare structurală a unor corpuri sau vehicule. În contextul siguranței rutiere, termenul definește evenimentul neprevăzut prin care un vehicul agață din mișcare un pieton, un biciclist sau un element fix de pe marginea drumului, fără a produce o tamponare frontală directă.
• acroșat — Care a fost supus acțiunii de acroșare; obiect, vehicul sau element structural prins, cuplat, suspendat prin intermediul unui cârlig ori lovit lateral în mod accidental. În sens tehnic, descrie starea finală sigură a două mecanisme blocate stabil împreună.
• adîncos — Care prezintă multe adâncituri, neregularități de relief sau cavități pronunțate; teren, relief sau fund de apă caracterizat printr-o succesiune de depresiuni adânci sau râpe. În sens structural, descrie o suprafață accidentată care coboară brusc în profunzime, fiind opusul unei zone netede sau plane.
• afagie — Condiție medicală severă definită prin incapacitatea totală sau neputința absolută de a înghiți saliva, lichidele sau alimentele, reprezentând forma cea mai extremă și periculoasă a disfagiei. Această patologie poate surveni în urma unui accident vascular cerebral, a unor afecțiuni neuromusculare grave, obstrucții esofagiene tumorale sau prezenței unui corp străin, necesitând asistență medicală urgentă pentru a preveni pneumonia de aspirație sau malnutriția.
• afazie — Tulburare severă a comunicării ce constă în pierderea totală sau parțială a facultății de a vorbi, de a scrie și de a înțelege limbajul articulat ori scris, survenită în absența oricăror modificări senzoriale sau a unui deficit al aparatului fonator. Această afecțiune este declanșată de leziuni organice dobândite la nivelul scoarței cerebrale (în special în ariile specializate Broca și Wernicke ale emisferei stângi), provocate de accidente vasculare cerebrale, traumatisme craniene, infecții sau procese neurodegenerative, lăsând însă intactă inteligența generală a individului.
• aloplectic — Termen medical vechi, arhaic sau variantă fonetică regională utilizată în trecut pentru apoplectic; care se referă la apoplexie (accident vascular cerebral, congestie cerebrală bruscă) sau care prezintă o predispoziție constituțională spre această afecțiune severă. În lexiconul clinic istoric, descria starea de comă profundă ori paralizia bruscă instalată în urma unei hemoragii intracraniene majore.
• alterație — Modificare structurală, compozițională sau funcțională a unui element. În muzică, reprezintă modificarea înălțimii unui sunet cu ajutorul unui semn grafic (diez, bemol, bicontextual becar). În geologie, desemnează transformarea chimică ori mineralogică a rocilor sub acțiunea agenților atmosferici sau hidrotermali. În medicină, indică o schimbare patologică a unui țesut ori organ.
• anartrie — Formă clinică extremă de dizartrie, caracterizată prin pierderea totală a capacității de a articula cuvintele și de a pronunța sunetele vorbirii, ca urmare a unei leziuni severe a sistemului nervos central sau periferic (cum ar fi accidentele vasculare cerebrale, traumatismele craniene ori bolile neurodegenerative). În semiologia neurologică, această tulburare structurală afectează exclusiv funcția motorie a mușchilor implicați în fonație, în timp ce funcția de înțelegere a limbajului și capacitatea de scriere rămân intacte.
• anfractuos — Care prezintă neregularități adânci, cavități sinuoase, crăpături adânci sau cotituri întortocheate; caracterizat printr-o suprafață accidentată și greu accesibilă. În sens topografic, descrie un relief stâncos plin de văi înguste și prăpăstii, iar în anatomie se referă la o structură organică prevăzută cu circumvoluțiuni adânci sau șanțuri neregulate, cum este cortexul cerebral.
• anosognozie — Tulburare neurologică cognitivă severă caracterizată prin incapacitatea totală sau parțială a unui pacient de a conștientiza sau de a recunoaște propria boală, un deficit funcțional ori o paralizie (cum este hemiplegia). Acest fenomen structural survine de regulă în urma unor leziuni acute ale lobului parietal drept al creierului (provocate de accidente vasculare cerebrale sau tumori), determinând pacientul să susțină cu convingere că este complet sănătos în ciuda evidențelor clinice.
• anozodiaforie — Tulburare neuropsihologică caracterizată printr-o stare de indiferență afectivă sau nepăsare totală a unui pacient față de prezența unui deficit funcțional grav, cum ar fi o paralizie (hemiplegie) rezultată în urma unui accident vascular cerebral. Deși pacientul își poate recunoaște verbal problema fizică (spre deosebire de anosognozie), el manifestă o lipsă bizară de îngrijorare sau reacție emoțională față de severitatea bolii și impactul ei structural asupra vieții sale.
• antiaccident — Care este proiectat, utilizat sau implementat pentru a preveni apariția accidentelor, pentru a limita riscurile de rănire sau pentru a atenua daunele materiale în caz de impact ori defecțiune tehnică. În ingineria modernă, termenul se aplică dispozitivelor de protecție, sistemelor automate de frânare, echipamentelor de protecție a muncii și elementelor structurale capabile să absoarbă șocurile dinamice.
• apoplectic — Care suferă de apoplexie sau este predispus la un atac cerebral vascular brusc; referitor la o congestie cerebrală violentă. În sens figurat și comportamental, termenul descrie o persoană extrem de colerică, impulsivă, cu fața congestionată, roșie din cauza unei furii violente și incontrolabile, ce dă impresia că este gata să sufere un atac.
• apoplexie — Suspendare bruscă, parțială sau totală, a funcțiilor cerebrale, însoțită de pierderea cunoștinței și de paralizie, cauzată de o hemoragie intracraniană masivă sau de obstrucția acută a unei artere cerebrale; accident vascular cerebral (AVC). În sens larg sau istoric, termenul descrie efuziunea bruscă de sânge în interiorul țesutului unui organ vital (cum ar fi apoplexia uterină, pulmonară sau ovariană).
• apoplixie — Grafie veche, eroare de transcriere istorică sau formă arhaică răspândită în manusisele și traducerile românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pentru termenul apoplexie, desemnând un accident vascular cerebral acut sau o congestie sanguină fulminantă în țesutul unui organ vital. Această variantă reflectă etapele timpurii de adaptare fonetică a neologismelor de filieră elenă sau latină în lexicografia medicală autohtonă.
• asfixiere — Acțiunea de a asfixia și rezultatul ei; procesul dinamic de sufocare sau de suprimare a funcției respiratorii prin blocarea accesului aerului către plămâni. Spre deosebire de termenul pur medical 'asfixie' (care descrie starea patologică finală), asfixierea pune accentul pe mecanismul sau evenimentul declanșator, fiind utilizată des în rapoartele de urgență, criminalistică sau protecție civilă.
• asomatognozie — Tulburare neurologică structurală și de schemă corporală ce constă în incapacitatea unui pacient de a recunoaște, a identifica sau a percepe o parte a propriului corp ori întregul corp ca aparținându-i; acest fenomen clinic este cauzat de regulă de leziuni focale localizate în lobul parietal drept al emisferei cerebrale non-dominante și se manifestă adesea în cadrul sindromului de neglijare spațială unilaterală.