#acari

• acari — Forma de plural a substantivului acar. Desemnează mai mulți lucrători feroviari responsabili cu manevrarea acelor de macaz dintr-o stație de cale ferată. În mod secundar și colocvial (provenit din jargonul științific tradus eronat), termenul este uneori utilizat greșit pentru a face referire la acarieni (ordinul Acari), mici arahnide microscopice parazite sau saprofite (cum sunt căpușele sau acarienii de praf).
• acarian — Organism nevertebrat de dimensiuni extrem de reduse, adesea microscopice, aparținând ordinului Acari din clasa arahnidelor. Se caracterizează printr-un corp compact în care capul, toracele și abdomenul sunt fuzionate și nediferențiate în mod vizibil. Cuprinde o mare varietate de specii saprofite (cum este acarianul de praf) sau parazite hematofage (cum sunt căpușele și sarcoptul scabiei), multe dintre ele fiind vectori periculoși în transmiterea unor boli infecțioase grave la om și animale.
• acaricid — Substanță chimică, preparat biologic sau medicament special conceput pentru a distruge acarienii și pentru a stopa multiplicarea sau dezvoltarea ouălor și larvelor acestora. În fitofarmacie, este utilizat ca pesticid pentru protecția culturilor împotriva păianjenilor roșii sau lați, iar în medicină și medicină veterinară, servește ca loțiune antiparazitară de uz topic pentru eradicarea ectoparaziților responsabili de scabie ori infestații cu căpușele.
• acarifer — Care poartă, adăpostește sau transportă acarieni; mediu, organism gazdă sau structură anatomică infestată sau populată de acești artropode microscopice. În entomologie, termenul caracterizează insecte (cum sunt unele specii de gândaci sau albine) care prezintă structuri specializate (acarinaria) destinate transportului simbiotic sau atașării foratice a acarienilor.
• acariform — Care are forma, aspectul sau structura caracteristică unui acarian. În taxonomia ierarhică a artropodelor, termenul definește adesea organismele din supraordinul Acariformes, cel mai vast și diversificat grup de acarieni, remarcabili prin segmentarea distinctă a corpului (proterosoma și hysterosoma) și trăsăturile morfologice specifice ale aparatului bucal și picioarelor.
• acarinată — Denumire științifică atribuită oricărei păsări alergătoare din ordinul ratitelor (Struthioniformes), caracterizată din punct de vedere anatomic prin reducerea severă a aripilor și, în mod special, prin sternul plat, complet lipsit de carenă (carină), element osos esențial pentru ancorarea mușchilor pectorali necesari zborului. Ca o consecință evolutivă, aceste păsări (precum struțul, emu, cazuarul sau kiwi) au pierdut definitiv capacitatea de a zbura, dezvoltând în schimb picioare extrem de puternice adaptate pentru alergarea rapidă.
• acariobiont — Organism sau unitate biologică celulară lipsită structural de un nucleu celular individualizat și bine definit. Termenul este utilizat sinonim cu cel de acariot și servește în biologia fundamentală pentru a descrie formele de viață primitive sau celulele aflate în stadii evolutive timpurii unde materialul genetic (ADN sau ARN) nu este delimitat de o membrană nucleară, ci este dispersat direct în citoplasmă.
• acariocecidie — Formațiune tumorală sau g茧ă anormală (cecidie) apărută pe organele vegetative ale unei plante (frunze, tulpini, muguri), dezvoltată ca o reacție hiperplazică și hipertrofică a țesuturilor vegetale în urma atacului, înțepăturilor sau secrețiilor salivare produse de acarieni fitofagi (în special cei din familia Eriophyidae). Aceste structuri oferă paraziților adăpost împotriva intemperiilor și prădătorilor, precum și o sursă bogată de hrană.
• acariot — Care este lipsit de nucleu celular individualizat și structurat sau care nu posedă o membrană nucleară care să delimiteze materialul genetic. Ca substantiv, termenul desemnează o celulă anucleată (cum sunt eritrocitele mature ale mamiferelor) sau o entitate biologică primitivă (precum virusurile) care nu are o structură celulară completă sau un aparat nuclear propriu-zis.
• acarioză — Denumire generică atribuită oricărei afecțiuni cutanate, respiratorii sau sistemice, cu caracter contagios și parazitar, provocată de infestația cu diverse specii de acarieni (la oameni și la animale). În medicina umană, cea mai cunoscută manifestare este acarioza sarcoptică (scabia sau râia), în timp ce în apicultură și zootehnie termenul descrie boli grave precum acarioza albinelor (provocată de Acarapis woodi la nivelul traheilor) sau diverse forme de demodecie și râie la animale.
• acăriță — Pernuță mică, cutiuță sau suport special confecționat în care se înfig ori se păstrează acele de cusut și boldurile în gospodărie; perniță de ace. În contextul breslelor de croitorie și al meșteșugurilor tradiționale, reprezenta un accesoriu indispensabil purtat adesea la brâu sau integrat în trusa de lucru pentru a preveni pierderea instrumentelor ascuțite.
• acarniță — Accesoriu de croitorie tradițional utilizat pentru organizarea uneltelor de lucru, manifestat sub două forme: fie o cutiuță sau teacă mică din lemn, metal sau os destinată păstrării acelor și aței, fie o perniță textilă umplută cu lână ori tărâțe în care se înfig acele în timpul lucrului pentru a fi la îndemână. Termenul este utilizat cu precădere în graiurile din Moldova și Transilvania.
• acaro — Element prim de compunere savantă (prefixoid) care introduce în structura semantică a unui neologism referirea directă la acarieni, la paraziții microscopici din clasa arahnidelor sau la bolile provocate de aceștia. Este utilizat exclusiv în terminologia medicală, veterinară, botanică și zoologică pentru a genera termeni specializați, precum 'acarocecidie', 'acarologie' sau 'acarofobie'.
• acarofil — Care manifestă o afinitate biologică sau o relație de simbioză și adaptare reciprocă cu acarienii. Ca adjectiv, descrie în special 'plantele acarofile', specii vegetale care dezvoltă structuri anatomice miniaturale adaptate (cum sunt domatiile sau erineele) pentru a atrage și adăposti acarieni prădători benefici; aceștia curăță frunzele, distrugând ciupercile parazite și insectele dăunătoare plantei-gazdă.
• acarofobie — Tulburare de anxietate manifestată printr-o frică irațională, persistentă și patologică de acarieni, căpușe sau alte organisme microscopice parazite, precum și de posibilitatea de a avea pielea infestată de acestea. Persoanele afectate dezvoltă frecvent comportamente obsesiv-compulsive severe, cum ar fi curățarea excesivă a locuinței, spălarea repetată a corpului (până la producerea de leziuni cutanate) și evitarea spațiilor exterioare, starea fiind uneori asociată cu delirul de infestație parazitară (sindromul Ekbom).
• acarologie — Ramură specializată a zoologiei (mai precis a arahnologiei) care se ocupă cu studiul academic, taxonomic, anatomic și ecologic al acarienilor și căpușelor. Acarologia aplicată are o importanță fundamentală în medicina umană, veterinară și agricultură, axându-se pe cercetarea speciilor dăunătoare culturilor, a vectorilor de transmitere a bolilor (cum este boala Lyme) și pe dezvoltarea metodelor bio-chimice de combatere a acestora.
• acruma — A supune un material, un aliment sau o substanță unui proces de acrire sau fermentare acidă controlată; a deveni acru. În anumite contexte meșteșugărești sau tehnice vechi (cum ar fi tăbăcăria ori pregătirea textilelor), acțiunea se referă la tratarea chimică structurală a fibrelor sau a pieilor în băi de soluții slab acide pentru a le modifica proprietățile fizice de elasticitate și rezistență.
• alaun — Sare dublă hidratată a aluminiului și a unui metal alcalin (de regulă potasiu), având formula chimică generală KAl(SO4)2·12H2O, cristalizată în sistemul cubic; substanță structurală cu puternice proprietăți astringente, hemostatice și antiseptice, utilizată tradițional sub denumirea de piatră acră. În industrie, este utilizat pe scară largă ca mordant în vopsitorie, agent de tăbăcit în industria pielăriei, pentru limpezirea apelor și în cosmetică ca antiperspirant natural datorită capacității sale de a contracta țesuturile și de a inhiba proliferarea bacteriilor.
• albinărit — Ocupația, meșteșugul sau ramura agriculturii care se ocupă cu creșterea, îngrijirea și exploatarea rațională a albinelor pentru obținerea mierii și a altor produse derivate; apicultură sau stupărit. Din punct de vedere istoric, reprezenta și darea sau birul feudal perceput pe stupi în țările românești.
• alergen — O substanță de natură organică sau anorganică (antigen) capabilă să provoace o reacție de hipersensibilitate sau un răspuns imunitar exagerat (alergie) la organismele sensibilizate în prealabil. Printre cei mai răspândiți alergeni se numără polenul, acarienii din praf, mucegaiurile, anumite alimente (arahide, lapte, crustacee), unele medicamente ori veninul de insecte.