#Aram

• aburca — Un termen regional sau arhaic întâlnit cu precădere în graiurile din Transilvania și Maramureș, având sensul de a (se) urca cu greu, a (se) cățăra sau a ridica o greutate ori o persoană la o anumită înălțime (pe un cal, într-un copac, pe o căruță). Folosit reflexiv, verbul descrie efortul fizic laborios de ascensiune, fiind o reflectare pitorească a lexicului pastoral și rural legat de depășirea obstacolelor geografice sau de muncile câmpului.
• aburcat — Starea unui obiect, a unei persoane sau a unei structuri care a fost urcată, suită sau cățărată cu efort la o anumită înălțime; cocoțat, așezat sus. Ca adjectiv derivat din participiu, termenul are o coloratură regională pregnantă și este des utilizat în sens figurat pentru a descrie așezări, stâne sau colibe izolate, amplasate strategic sau pitoresc pe crestele muntoase greu accesibile.
• acvarist — Persoană specializată în proiectarea, amenajarea și întreținerea acvariilor publice sau private; specialist în studiul și managementul organismelor acvatice crescute în captivitate; ca adjectiv, descrie un stil, un ghid sau o activitate legată de administrarea biotopurilor submerse. Acest specialist combină abilitățile tehnice de inginerie a fluidelor cu noțiunile biologice structurale pentru a menține parametri optimi de viață.
• acvaristă — Forma de feminin a termenului acvarist; femeie specialistă sau amatoare pasionată în proiectarea, amenajarea, popularea și întreținerea acvariilor; ca adjectiv, descrie o activitate sau o abordare feminină legată de administrarea biotopurilor submerse. Aceasta îmbină noțiuni complexe de hidrobiologie, chimie și design structural (aquascaping) pentru a asigura un echilibru ecologic stabil în bazine.
• adărâma — Variantă lingvistică arhaică, regională sau populară a verbului tranzitiv 'a dărâma' (sau a formei vechi 'a adăposti' contaminată); acțiunea de a prăbuși, a distruge, a dărâma sau a pune la pământ o construcție, un zid ori o structură arhitecturală. Acest termen se întâlnește în vechi cronici, zapise sau documente de judecată din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
• adărâmat — Care a fost prăbușit, distrus, surpat sau pus la pământ; care descrie starea unei construcții, a unui zid ori a unei locuințe ruinate. Termenul reprezintă participiul trecut al verbului arhaic și regional 'a adărâma', fiind utilizat ca echivalent istoric al cuvântului modern 'dărâmat'.
• adormită — Femeie sau ființă de gen feminin aflată în stare de somn. În sens comportamental, descrie o femeie lentă, neatentă, blegă sau lipsită de vivacitate în acțiuni. În folclor și literatura universală, termenul individualizează personaje feminine aflate sub puterea unui blestem sau somn magic, simbolizând starea de latență spirituală sau așteptarea unei transformări.
• adui — Termen dialectal și regional rar, utilizat preponderent în graiurile din zona Maramureșului și a Transilvaniei de Vest, având semnificația de a aduna, a strânge la un loc sau a acumula diverse obiecte ori bunuri. De asemenea, în anumite subgraiuri vestice, cuvântul apare ca o variantă fonetică arhaică a verbului 'a adia', descriind suflarea lină și ușoară a vântului. Acest cuvânt nu trebuie confundat sub nicio formă cu ortograma omofonă 'adu-i' (compusă din verbul 'adu' și pronumele '-i').
• aduia — Formă de infinitiv sau de persoana a III-a a imperfectului/prezentului pentru un verb regional rar din arealul Maramureșului și al Transilvaniei de Nord, folosit cu sensul de a aduna lent, a strânge grămadă, a clădi sau a așeza la un loc fânul ori recolta. În alte subgraiuri izolate, cuvântul reprezintă o variantă fonetică arhaică a verbului 'a adia', exprimând acțiunea vântului de a sufla lin, ușor și ritmic peste câmpii. Termenul nu trebuie confundat cu nicio structură pronominală sau verbală compusă din limba modernă.
• aduiat — Care a fost adunat, strâns la un loc, clădit în căpiță sau acumulat; de asemenea, în sensul secundar derivat din fenomenele naturii, descrie un spațiu peste care a trecut o adiere ușoară de vânt. Ca adjectiv regional și arhaic specific subgraiurilor din nord-vestul României, termenul califică starea produselor agricole reținute și depozitate în mod tradițional sau starea atmosferică de o liniște profundă, ușor mișcată de curenții de aer.
• aduiere — Acțiunea de a aduia și rezultatul ei; procesul rural de strângere, adunare la un loc sau clădire în stoguri a fânului și a produselor agricole. În sens secundar, termenul reprezintă o variantă fonetică arhaică a cuvântului 'adiere', desemnând suflarea lină, ușoară și răcoroasă a vântului peste un relief deschis. Este un substantiv de acțiune verbală păstrat exclusiv în folclorul vorbit și în monografiile dialectale din nord-vestul Transilvaniei.
• aenesc — De aramă, făcut din aramă sau bronz; de culoarea aramei, având reflexii metalice, roșiatice-brune; termen arhaic poetic utilizat în literatura veche sau în traduceri biblice istorice pentru a descrie obiecte de cult, arme, armuri sau elemente structurale rigide realizate din aliaje metalice cuprifere.
• afoară — Variantă regională și arhaică a adverbului „afară”, utilizată istoric în graiurile din nordul Moldovei, Maramureș și unele zone din Transilvania. Definește o poziție situată în exteriorul unui spațiu închis (clădire, cameră) sau o mișcare orientată spre exterior; în sens larg, descrie o stare sau un element care se plasează dincolo de limitele unei comunități sau ale unui teritoriu de referință.
• agod — Termen regional (utilizat cu precădere în Transilvania și Maramureș) care desemnează obiceiul, năravul sau firea unei persoane ori a unui animal. În sens secundar, cuvântul face referire la rânduială, rost, ordine sau organizarea internă a unui lucru ori a unui eveniment tradițional (cum ar fi ordinea desfășurării unei nunți rurale).
• agodi — Formă verbală regională, utilizată izolat în anumite sate din Transilvania și Maramureș, derivată din substantivul agod; înseamnă a rândui, a așeza, a aranja lucrurile în gospodărie conform unui rost prestabilit sau a deprinde un animal (în special un cal) cu un anumit nărav ori obicei de muncă.
• agodire — Acțiunea de a agodi și rezultatul ei; rânduirea, așezarea sau aranjarea metodică a lucrurilor dintr-o gospodărie ori dintr-un spațiu de locuit. În context etnografic rurar, reprezintă deprinderea sau dresarea treptată a unui animal de tracțiune (cum ar fi un cal sau un bou) cu un anumit nărav, obicei de muncă sau ritm al corvezilor agricole.
• agodit — Care a fost pus în ordine, rânduit, așezat sau curățat cu atenție conform unui rost prestabilit în gospodărie. Când se referă la un animal (în special la caii de muncă), termenul descrie un exemplar care a fost deprins, dresat sau învățat cu hamul, fiind docil și ascultător în timpul muncilor agricole.
• aidău — Termen regional rar întâlnit în graiurile transilvănene sau maramureșene, folosit în trecut pentru a desemna un tip de strigăt tărăgănat, o hăulitură lungă sau un refren onomatopeic intercalat în cântecele ciobănești și de haiducie. Structura sa fonetică servea ca semnal de comunicare peste văi sau ca marcă a stărilor de jale și dor în cadrul liricii orale tradiționale.
• aiedui — Formă regională sau arhaică rară (atestată în graiuri transilvănene sau maramureșene) folosită pentru a descrie acțiunea de a așeza, a aranja sau a potrivi elemente decorative, piese de mobilier ori unelte într-o firidă, nișă sau direct în aicnie; a rândui cu grijă. Reflectă adaptări de organizare domestică tradițională.
• alciui — A tăia, a fasona sau a curăța marginile unei piese de lemn, ale unei scânduri ori ale unei țesături de casă; a finisa în mod rudimentar un obiect de tâmplărie rurală. Termenul se folosește izolat în graiurile din zona montană a Transilvaniei și a Maramureșului, fiind legat de meșteșugurile tradiționale casnice.