#tragedie

• Aegisthus — Personaj tragic din mitologia greacă, fiul adulterin al lui Thyestes și al propriei sale fiice Pelopia, născut ca instrument al răzbunării sângeroase în blestematul neam al Pelopizilor. Este recunoscut ca amantul Clitemnestrei împreună cu care a complotat pentru a-l asasina pe regele Agamemnon la întoarcerea acestuia din Războiul Troian, preluând tronul Micenei până când a fost ucis, ca act de răzbunare filială, de către Oreste.
• Agathon — Poet tragic grec din Atena antică, contemporan cu Socrate și Euripide, cunoscut în mod deosebit ca personaj principal și gazdă în celebrul dialog 'Banchetul' al lui Platon. Opera sa, din care s-au păstrat doar fragmente extrem de reduse, a introdus inovații structurale în tragedia elenă, cum ar fi utilizarea unor personaje și comploturi complet fictive în locul mitologiei tradiționale, precum și compunerea unor interludii muzicale independente de acțiunea piesei.
• Aischylos — Nume propriu onomastic de rezonanță universală, reprezentând grafia originală sau latinizată a numelui marelui dramaturg grec Eschil (c. 525 – c. 456 î.Hr.), considerat structural părintele tragediei clasice europene. În istoria teatrului și a filologiei, opera sa (din care s-au păstrat capodopere precum Trilogia Oresteia sau Prometeu înlănțuit) este recunoscută pentru introducerea celui de-al doilea actor pe scenă, reducerea importanței corului și crearea unui stil poetic solemn, profund legat de destinele umane și voința zeilor.
• Alas, poor Yorick — Una dintre cele mai celebre replici și expresii din dramaturgia universală, rostită de personajul principal în Actul V, Scena 1 a tragediei 'Hamlet' scrisă de William Shakespeare; exclamație filosofică și melancolică ce introduce monologul rostit de prințul Danemarcei în timp ce privește și ține în mână craniul deshumat al lui Yorick, fostul nebun al curții regale din copilăria sa. Acest element structural simbolizează în mod profund tema deșertăciunii vieții (memento mori), inevitabilitatea morții și contrastul izbitor dintre veselia trecută și realitatea sumbră a descompunerii.
• Alfieri — Nume propriu de origine italiană, renumit în cultura universală datorită contelui Vittorio Alfieri (1749–1803), considerat părintele tragediei moderne italiene și un precursor al curentului romantic. În sens cultural și critic, numele simbolizează spiritul antitiranic, pasiunea pentru libertatea politică și sobrietatea stilistică clasică, fiind utilizat frecvent în studiile umaniste și în istoria literaturii europene ca un etalon al dramaturgiei de idei.
• alphesiboea — Denumire sau nume propriu atribuit mai multor personaje feminine din mitologia greacă, cea mai cunoscută fiind fiica lui Phegeus, regele din Psophis, și soția lui Alcmaeon. În contextul mitologic structural, povestea ei analizează teme legate de fidelitatea conjugală, blesteme de familie și răzbunare divină, numele ei fiind păstrat în tragediile clasice și lexiconul de antichități sub această formă.
• Andromaca — Eroină faimoasă din mitologia greacă, fiica regelui Eetion din Teba Ciliciei și devotata soție a lui Hector, prințul Troiei. În context literar și structural, figura sa (imortalizată de Homer în Iliada și de Jean Racine în celebra sa tragedie) întruchipează idealul clasic al demnității feminine, al fidelității conjugale și al suferinței materne profunde în fața ororilor și distrugerilor provocate de război.
• andromacha — Formă de bază grafică latină sau variantă literară veche pentru Andromaca (ortografiată istoric Andromacha), reprezentând numele soției devotate a eroului troian Hector. În contextul manuscriselor clasice medievale și al poemelor epice scrise în limba latină, această entitate onomastică structurală este utilizată pentru a evoca arhetipul suferinței materne, al demnității și al fidelității conjugale absolute în fața vicisitudinilor războiului.
• Antigona — Eroină tragică din mitologia elenă, fiica lui Oedip și a Iocastei, celebră pentru devotamentul filial și curajul moral dus până la sacrificiul de sine. În piesa omonimă a lui Sofocle, ea sfidează ordinul tiranic al regelui Creon pentru a-și îngropa fratele, Polinice, invocând legile divine nescrise ale conștiinței în fața legilor nedrepte ale statului. Reprezintă simbolul universal al rezistenței morale împotriva opresiunii autoritare.
• atamante — Formă de singular sau variantă onomastică legată de regele mitologic Athamas (Atamas) din Beoția, tatăl lui Phrixus și al传 Helle. În literatura clasică, termenul descrie adesea descendența structurală sau dinastică legată de acest personaj tragic blestemat de Hera, fiind utilizat în tragediile grecești și epopeile latine pentru a evoca destinele zbuciumate ale personajelor din acea spiță regală.
• atrizi — Forma românească standardizată pentru 'Atridae', desemnându-i pe faimoșii descendenți ai regelui Atreus din Micene. În centrul legendelor homerice, acești conducători structurali (Agamemnon și Menelaie) simbolizează autoritatea monarhică absolută din epoca bronzului, dar și vulnerabilitatea în fața unui blestem ancestral marcat de tragedie.
• aulos — Instrument muzical de suflat din Grecia Antică, alcătuit dintr-o ancie dublă și unul sau, cel mai adesea, două tuburi cilindrice sau conice paralele realizate din trestie, lemn, os sau fildeș, prevăzute cu orificii pentru degete. Folosit intensiv în ritualurile dedicate zeului Dionysos, în teatrul antic și în marșurile militare, emitea un sunet strident, penetrant și puternic emoțional.
• autonoe — 1. Prințesă tebană din mitologia greacă, fiica cea mare a regelui Cadmos (fondatorul Tebei) și a zeiței Harmonia, soție a lui Aristaeos și mamă a nefericitului vânător Actaeon. Numele său, tradus literal prin 'cea care gândește pentru sine' sau 'cu minte proprie', este legat tragic de episoadele de frenezie dionisiacă în care, cuprinsă de nebunia rituală insuflată de zei, a participat alături de surorile sale la dezmembrarea nepotului ei, Pentheus. 2. Satelit natural de mici dimensiuni al planetei Jupiter, descoperit în anul 2001 și numit oficial după personajul mitologic.
• bacante — Forma de plural a substantivului bacantă; grup de femei extatice din mitologia antică ce alcătuiau cortegiul de adoratori ai lui Bacchus, celebre pentru stările lor de transă colectivă. În istoria teatrului universal, termenul face referire directă la faimoasa tragedie a lui Euripide, 'Bacantele', o capodoperă dramatică ce explorează conflictul profund dintre ordinea rațională a statului și forțele primordiale, nestăvilite, ale naturii umane.
• bacchae — Forma originală din limba latină și engleză pentru 'bacante'; denumire atribuită femeilor extatice din cortegiul zeului Bacchus. În mediul academic, literar și teatral, termenul se folosește adesea neadaptat pentru a face referire directă la tragedia antică greacă a lui Euripide, reprezentând un concept cheie în analiza dihotomiei dintre dionysiac și apolinic.