#substantiv

• auxeză — Proces fiziologic de creștere în volum și dimensiune a celulelor vegetale sau animale, realizat prin extensie structurală și acumulare de apă ori substanțe citoplasmatice, fără ca acest fenomen să fie însoțit de diviziune celulară (mitoză).
• auxiliar — Care ajută, susține sau completează ceva principal; element de sprijin. În gramatică, definește un verb (precum 'a avea' sau 'a fi') utilizat pentru formarea timpurilor și modurilor compuse. În educație, reprezintă o carte sau un caiet de exerciții care completează manualul obligatoriu.
• auxiliu — Ajutor, sprijin, asistență sau socors oferit unei persoane, unei armate sau unui sistem aflat într-o situație dificilă ori de criză; resursă secundară sau forță complementară utilizată pentru a asigura reușita unei acțiuni complexe.
• auxină — Substanță organică cu rol hormonal (fitohormon) secretată de țesuturile meristematice apicale ale plantelor, având proprietatea fundamentală de a stimula alungirea celulară, formarea rădăcinilor, dezvoltarea fructelor și orientarea tropicilor vegetale; acidul indolilacetic este cel mai răspândit reprezentant natural al acestei clase.
• auxoautotrof — Organism (în special o tulpina bacteriană sau fungică) care este capabil să își sintetizeze singur toți factorii de creștere necesari metabolismului (vitamine, aminoacizi), neavând nevoie de suplimente organice în mediul de cultură; organism autotrof din punct de vedere al factorilor de dezvoltare tisulară.
• auxoblast — Lăstar sau ramură tânăra a unei plante (în special la gimnosperme sau arbori foioși) caracterizată printr-o creștere rapidă, viguroasă și nelimitată în lungime, având internoduri lungi și frunze normal dezvoltate; ramură lungă (spre deosebire de br those vegetale scurte sau microblaste).
• auxocit — Celulă germinală animală sau vegetală aflată în stadiul de creștere și dezvoltare intensă înainte de a intra în procesul de diviziune meiotică; termen general ce include spermatocitele și ovocitele primare în timpul fazei de creștere meiotice.
• auxocrom — Grupă de atomi (precum -OH, -NH2, -OCH3) atașată de o moleculă organică ce conține o grupă cromoforă, având rolul de a intensifica, fixa sau modifica culoarea substanței respective și de a-i conferi proprietatea de a se atașa stabil de fibrele textile ori biologice.
• auxologie — Știință interdisciplinară care studiază procesele de creștere, dezvoltare somatică și maturizare fizică ale organismelor vii, în special ale ființei umane; domeniu legat strâns de pediatrie și endocrinologie, care analizează factorii genetici, neuroendocrini și de mediu ce influențează dinamica corporală de la naștere până la stadiul de adult.
• auxomerie — Tip structural sau variație biologică rară caracterizată prin diviziunea sau multiplicarea inegală a segmentelor cromozomiale ori a structurilor metamere, determinând o diferențiere macroscopică în ritmul de dezvoltare și mărire a organelor homoloage ale aceleiași plante sau organism viu.
• auxometrie — Metodă științifică, tehnică sau ansamblu de procedee utilizate pentru măsurarea, calcularea și analizarea statistică a ratei de creștere în dimensiune și volum a organismelor vii, în special a indicilor de dezvoltare somatică umani.
• auxometru — Instrument sau aparat optic special utilizat pentru determinarea și măsurarea puterii de mărire a unui sistem de lentile, a unui microscop ori a unui telescop; dispozitiv de precizie conceput pentru a măsura diametrul pupilei de ieșire sau raportul dintre dimensiunea imaginii și cea a obiectului real.
• auxonomie — Ansamblul legilor, regulilor sau principiilor matematice și biologice care guvernează procesele de creștere, extindere volumetrică și dezvoltare structurală ale organismelor vii ori ale sistemelor dinamice complexe; studiu teoretic al cineticii evolutive a dimensiunilor tisulare.
• auxopatie — Termen general utilizat în practica clinică pentru a desemna orice afecțiune, tulburare sau anomalie patologică a procesului de creștere și dezvoltare fizică a organismului uman, cauzată de factori genetici, endocrini, nutriționali ori de mediu.
• auxospor — Celulă reproductivă specială sau spor de creștere format în urma reproducerii sexuate (sau a procesului de autogamie) la algele unicelulare fitoplanctonice din clasa diatomeelor (Bacillariophyceae); acest spor se mărește considerabil în volum pentru a restabili dimensiunea originală a speciei, compensând micșorarea progresivă a frustulului silicios ce are loc în timpul diviziunilor asexuate succesive.
• auxoterapie — Metodă medicală sau protocol terapeutic axat pe tratarea deficiențelor severe de dezvoltare fizică și staturală la copii și adolescenți, constând în principal în administrarea controlată a hormonului somatotrop și optimizarea factorilor nutriționali pentru stimularea alungirii scheletului.
• auxotonie — Fenomen sau proces fiziologic ce constă într-o contracție musculară în timpul căreia tensiunea internă a fibrelor crește progresiv și concomitent cu scurtarea lungimii acestora; regim de activitate mecanică caracteristic miocardului în timpul fazei de ejecție a sângelui sau mușchilor scheletici care înving o rezistență elastică variabilă.
• auxotrof — Organism mutant (în special o tulpina bacteriană, fungică ori o cultură celulară) care a pierdut capacitatea de a sintetiza un anumit compus organic esențial pentru creșterea sa (un aminoacid, o vitamină sau o bază azotată) în urma unei mutații genetice, necesitând prezența obligatorie a acestei substanțe ca supliment exogen în mediul de cultură pentru a se putea multiplica.
• auz — Unul dintre cele cinci simțuri fundamentale ale omului și animalelor vertebrate, prin intermediul căruia sunt percepute undele sonore din mediul înconjurător; funcție fiziologică complexă realizată de sistemul auditiv (ureche, nerv acustic și centrii corticali din creier), constând în transformarea vibrațiilor mecanice în impulsuri nervoase.
• auzibilitate — Însușirea, proprietatea sau calitatea de a fi auzibil; gradul sau nivelul de claritate și intensitate cu care un sunet, o voce ori un semnal acustic se transmite și poate fi perceput distinct de un receptor într-un mediu dat.