#proza

• acatalectic — Care posedă numărul complet de silabe cerut de structura metrică ideală a unui vers; vers în care ultimul picior ritmic este întreg, nefiind scurtat sau lipsit de silabele finale. În metrica clasică greacă și latină, un vers acatalectic păstrează integritatea prozodică structurală până la capăt, servind ca standard de simetrie ritmică în contrast cu versurile catalectice (trunchiate) sau hipercatalectice (excedentare).
• acatalectică — Forma de feminin a adjectivului acatalectic; caracterizează o structură metrică, o strofă, o cadență sau o poezie în care versurile își păstrează numărul complet de silabe până la capăt. Ca substantiv, definește arta sau tehnica metrică de compunere a versurilor complete, o ramură a prozodiei clasice axată pe perfecțiunea și regularitatea picioarelor ritmice neajustate.
• Agârbiceanu — Nume de familie românesc de origine toponimică, derivat de la numele localității Agârbiciu; este purtat în mod celebru de Ion Agârbiceanu (1882–1963), renumit scriitor, prozator, academician și preot greco-catolic român, cunoscut pentru operele sale realiste ce descriu viața rurală și minerească din Munții Apuseni (precum romanul 'Arhanghelii' sau nuvela 'Faraonii'). De asemenea, poate desemna entități sau instituții numite în onoarea sa.
• Aitmatov — Nume propriu onomastic de rezonanță universală, reprezentând numele de familie al celebrului scriitor kârgâz Cinghiz Aitmatov (1928–2008), o figură monumentală a literaturii ruse și universale din secolul al XX-lea. În istoria culturii și a filologiei, operele sale (precum Vaporul alb, Adio, Gulsari! sau O zi mai lungă decât veacul) sunt recunoscute structural pentru îmbinarea profundă a realismului psihologic cu miturile ancestrale, legendele asiatice din stepele Asiei Centrale și critici subtile la adresa birocrației dezumanizante.
• anost — Care este lipsit de gust, de aromă sau de savoare; în sens figurat și structural, califică o operă, un discurs, o personalitate sau o ambianță complet lipsită de expresivitate, de originalitate, de strălucire ori de interes. În analiza textelor, termenul descrie o monotonie stilistică ce nu reușește să provoace nicio reacție estetică ori emoțională cititorului.
• anostit — Care a devenit anost, fad, insipid sau lipsit de originalitate; care a parcurs un proces de degradare estetică ori expresivă, pierzându-și farmecul, vivacitatea sau dinamismul inițial. În sens tehnic și literar, descrie starea finală a unui discurs, text sau peisaj a cărui structură a fost golită de elemente de contrast ori relief artistic, generând o monotonie deplină.
• antipoetic — Care este contrar poeziei, lirismului clasic sau regulilor tradiționale de armonie estetică; lipsit structural de poezie, prozaic, banal ori intenționat vulgar în exprimare. În critica literară, descrie elemente lingvistice, teme sau motive care resping idealizarea și esteticul convențional pentru a evidenția aspectele dure sau monotone ale realității.
• antipoezie — Curent literar, mișcare artistică sau modalitate de expresie poetică apărută în a doua jumătate a secolului al XX-lea, caracterizată prin respingerea radicală și deconstrucția structurală a lirismului tradițional, a metaforelor prețioase și a limbajului academic solemn. Acest fenomen folosește prozaismul intenționat, jargonul cotidian și ironia pentru a aduce arta poetică mai aproape de realitatea brută a existenței umane ordinare.
• antiroman — Formă experimentală de proză apărută în secolul al XX-lea (reprezentată de curentul Noul Roman Francez), care respinge structurile și convențiile narative tradiționale, cum ar fi intriga liniară, personajul construit clasic, cronologia coerentă și prezența unui narator omniscient. Ca adjectiv, descrie operele sau tehnicile literare care subminează deliberat așteptările cititorului, concentrându-se în schimb pe detalii obiective, fragmentare și fluxul conștiinței.
• antiromantică — Forma de feminin pentru antiromantic; femeie, operă, atitudine sau orientare culturală care se opune romantismului, respingând sentimentalismul exagerat, idealizarea și evadarea în fantezie. În context critic, caracterizează manifestările literare și artistice structurate pe pragmatism, luciditate, realism crud și ironie, care urmăresc reprezentarea directă și rațională a realității.
• antologie — Culegere de piese literare alese (poezii, proză, eseuri, fragmente dramatice) aparținând mai multor autori sau unui singur autor, selectate pe baza unor criterii estetice, tematice, cronologice ori geografice bine definite. Acest instrument filologic și editorial structural are scopul de a oferi o sinteză valorică reprezentativă asupra unei epoci, a unui curent cultural ori a unui gen literar specific.
• aprozar — Unitate comercială specializată în vânzarea cu amănuntul a legumelor și fructelor proaspete sau conservate; magazin de proximitate destinat desfacerii produselor horticole și agroalimentare. Istoric, termenul provine din acronimul unei întreprinderi de stat din perioada comunistă, rămânând activ în vocabularul curent pentru a descrie tarabele sau micile băcănii de profil.
• aprozarist — Persoană care administrează, deține sau lucrează ca vânzător într-un aprozar; comerciant specializat în desfacerea cu amănuntul a legumelor, fructelor și zarzavaturilor proaspete sau conservate. În sens extins, termenul descrie un mic antreprenor din sectorul comerțului horticol de proximitate.
• aprozaristă — Femeie care administrează, deține sau lucrează ca vânzătoare într-un aprozar; comerciantă specializată în desfacerea cu amănuntul a legumelor și fructelor proaspete. Termenul definește prezența feminină în sectorul logistic și de vânzări horticole de proximitate.
• aprozăriță — Formă populară, diminutivală sau rarisimă utilizată ca variantă pentru aprozaristă; femeie care vinde sau gestionează un mic aprozar ori o tarabă tradițională de legume și fructe într-o piață agroalimentară locală.
• asindeton — Figură de stil sau procedeu retoric care constă în suprimarea deliberată a conjuncțiilor coordonatoare dintre cuvinte, sintagme sau propoziții înrudite; asindet. Acest mecanism structural pune în valoare juxtapunerea, accelerând debitul verbal și oferind enunțului o notă de energie, concizie și spontaneitate (de exemplu: „Veni, vidi, vici”).
• asonant — Care conține o asonanță sau se bazează pe repetarea aceleiași vocale accentuate în interiorul unor cuvinte sau la sfârșitul versurilor; termen utilizat în stilistică și prozodie pentru a descrie versuri ori rime imperfecte în care coincid doar vocalele de la accent încolo, în timp ce consoanele diferă, creând o armonie sonoră subtilă și muzicalitate interioară.
• asonanță — Figură de stil sonoră și procedeu prozodic care constă în repetarea aceleiași vocale accentuate în două sau mai multe cuvinte dintr-un vers ori dintr-o frază; rimă imperfectă caracteristică poeziei populare și celei moderne, în care cuvintele finale au aceleași vocale începând cu ultima silabă accentuată, dar consoanele diferă, generând o armonie auditivă subtilă.
• Astafiev — Nume de familie de origine rusă, purtat în special de Viktor Astafiev (1924–2001), un renumit scriitor și romancier sovietic și rus, laureat al multor premii de stat. Opera sa literară, marcată de un realism dur și profund uman, reflectă experiențele sale tragice de pe front în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, precum și viața aspră a țăranilor din regiunile siberiene (cum ar fi în romanele 'Blestemați și uciși' sau 'Regele-pește').