#preot

• ancile — Scut sacru din secolul al VII-lea î.Hr., cu formă ovală și margini decupate (în formă de opt), despre care tradiția romană susținea că a căzut din cer în timpul regelui Numa Pompilius ca un gaj al eternității Romei; pentru a preveni furtul său, suveranul a poruncit meșterului Mamurius Veturius să confecționeze alte unsprezece copii identice, toate cele douăsprezece scuturi fiind păstrate în templul lui Marte și purtate în dansuri ritualice anuale de către preoții salieni.
• anteriu — Haină lungă bărbătească, deschisă în față, strânsă pe corp până la brâu și cu poalele largi, adesea confecționată din mătase, stofă fină sau catifea, purtată în trecut de boieri, de negustorii înstăriți din Țările Române sau, în prezent, de slujitorii cultului ortodox (ca robă preoțească). Această piesă vestimentară de influență orientală reflecta statutul social și rangul administrativ al purtătorului în epoca fanariotă.
• Apopii — Nume de familie românesc derivat pe teren lingvistic local prin atașarea articolului genitival de la substantivul comun 'popă' (preot), desemnând inițial apartenența sau descendența dintr-o familie de clerici (fiu sau rudă a popii). Este întâlnit cu precădere în regiunile istorice ale Moldovei și Transilvaniei, reflectând structura socială tradițională rurală.
• artirisitor — Persoană care sfințește, binecuvântează sau pregătește prescurile și darurile rituale în cadrul slujbelor religioase; privitor la actul sfințirii liturgice a pâinii. În vechile comunități bisericești, termenul îl indica pe preotul sau monahul desemnat să îndeplinească ritualul proscomidiei la altar.
• artirositor — Variantă fonetică veche sau regională pentru termenul 'artirisitor', desemnând persoana sau preotul care sfințește, binecuvântează ori pregătește prescurile și darurile la altar în timpul slujbelor ortodoxe; privitor la actul sfințirii pâinii rituale. În vechile comunități mănăstirești, cuvântul îl indica pe monahul desemnat să îndeplinească rânduiala proscomidiei la masa de prothesis.
• artorisitor — Variantă fonetică veche sau regională pentru termenul 'artirisitor', desemnând persoana, preotul sau monahul care sfințește, binecuvântează ori pregătește prescurile și darurile la altar în cadrul ritualului proscomidiei; privitor la actul sfințirii liturgice a pâinii. În vechile rânduieli mănăstirești, cuvântul indica slujitorul însărcinat cu aducerea și pregătirea jertfei nesângeroase.
• Arvali — Denumire atribuuită membrilor unui colegiu preoțesc de elită din Roma Antică, format din 12 demnitari patricieni, cunoscuți oficial sub numele de 'Frates Arvales' (Frații Arvali). Această frăție sacră structurală avea rolul fundamental de a oferi jertfe și de a recita imnuri ritualice dedicate zeiței Dea Dia, divinitate a pământului și a fertilității agricole, având ca scop principal asigurarea prosperității recoltelor pe întreg teritoriul statului roman.
• augur — Preot oficial din Roma Antică însărcinat cu interpretarea voinței zeilor și prezicerea viitorului pe baza observării zborului și cântecului păsărilor, a fenomenelor cerești sau a comportamentului animalelor sacre. În sens modern și figurat, termenul descrie o persoană care face previziuni sau un semn ori indiciu din care se deduce cum se va desfășura un eveniment viitor.
• augustal — Care aparține împăratului Augustus sau este dedicat cultului imperial al acestuia în Roma Antică. Ca substantiv, termenul desemnează un membru al colegiului preoțesc roman (Sodales Augustales) format din eliberți bogați, însărcinat cu celebrarea și menținerea jocurilor și a onorurilor religioase aduse împăraților divinizați.
• bacantă — Femeie care făcea parte din cortegiul mistic al zeului Bacchus (Dionysos) și participa la serbările sale ritualice, fiind cuprinsă de un delir extatic și o frenezie sacră. În sens figurat și literar, termenul descrie o femeie cu un comportament de o senzualitate exuberantă, pasională sau lipsită de inhibiții, care își trăiește emoțiile cu o intensitate sălbatică, amintind de nimfele antichității clasice.