#poezie populara

• abure — O formă arhaică sau variantă macro-dialectală rară de plural pentru emanațiile diafane, calde și umede care se ridică de pe un corp aflat în fierbere sau în curs de răcire; aburi subțiri sau bori de aer cald. În literatura romantică timpurie și în poezia populară, termenul era utilizat pentru a evoca o atmosferă mistică, o boare fină de vânt ori suflarea caldă și ocrotitoare a pământului reavăn în zori de zi.
• aburel — Formă diminutivală arhaică sau regională pentru cuvântul 'abur', folosită pentru a desemna o boare fină, un fir subțire de vapori calzi sau o adiere de vânt ușoară și plăcută. În textele folclorice și în lirica populară din anumite regiuni, termenul are un puternic caracter afectiv, fiind utilizat pentru a descrie suflarea caldă a primăverii sau aburul diafan care se ridică protector deasupra pământului reavăn ori a bucatelor proaspăt scoase din cuptor.
• ahaea — Interjecție veche sau regională utilizată în trecut în mediul rural pentru a exprima un sentiment intens de mirare, uimire, admirație sau, în anumite contexte lirice, un strigăt de nostalgie, jale sau chemare în cadrul cântecelor populare și al hăuliturilor. Această structură fonetică serveva ca marcă orală a stărilor afective profunde, fiind des întâlnită în poezia epică arhaică și în strigătele de haiducie.
• alăutiță — Diminutiv popular și afectiv pentru alăută; termen poetic sau regional utilizat în trecut pentru a desemna o lăută de mici dimensiuni sau o cobză cu strune delicate. În creațiile lirice ale folclorului tradițional (balade, doine), cuvântul este întrebuințat ca o metaforă pentru a sugera dulceața sunetului, sensibilitatea interpretului sau starea de dor a celui care își cântă suferința în mod discret.
• amucine — Termen arhaic sau variantă fonetică foarte rară întâlnită în documentele medievale ori în poezia populară veche; poate reprezenta o formă de plural pentru amucină sau o flexiune verbală populară legată de acțiunea de a amuți, a tăcea din gură ori a impune liniștea structurală într-o adunare.
• apușoară — Formă diminutivală pentru substantivul 'apă'; desemnează o cantitate mică de apă, un pârâiaș limpede sau, în sens afectiv, o apă curată, proaspătă și binefăcătoare, folosită adesea în limbajul popular, în basme, descântece sau poezii lirice.
• arândunea — Variantă fonetică regională și arhaică (specifică graiurilor din nordul Moldovei sau Transilvaniei) pentru cuvântul 'rândunea' (rândunică); pasăre migratoare mică, insectivoră, cu aripi lungi și ascuțite și coada bifurcată, recunoscută ca simbol al primăverii. Termenul se întâlnește des în folclorul literar, colinde și poezii populare vechi.
• ardelencuță — Diminutiv afectuos, literar sau popular pentru o tânără femeie ori fată originară din regiunea Ardealului (Transilvania). În sens structural-etnografic și liric, termenul evocă imaginea idealizată a fetei de la țară, caracterizată prin hărnicie, sobrietatea portului popular tradițional alb-negru și graiul domol, fiind o figură des întâlnită în poezia populară, strigăturile de la joc și baladele transilvănene.
• argințel — Diminutiv afectuos, popular sau poetic pentru o monedă mică de argint sau pentru o bucată mică din acest metal prețios; în sens etnografic, termenul se poate referi și la piesele metalice miniaturale folosite ca podoabe sau cusute pe costumele tradiționale (salbe, băncuțe). În sens figurat, descrie o sclipire mică, o poleială curată sau un element din natură (de pildă, o plantă cu perișori argintii ori o larvă) care amintește vizual de textura argintului.
• arginție — Formă arhaică, regională sau hibridă pentru adjectivul argintie sau substantivul argintărie; termen utilizat în vechea lirică populară și în anumite manuscrise transilvănene sau moldovenești pentru a descrie fie nuanța albă-strălucitoare a metalului nobil reflectată pe ape, fie colecția de podoabe prețioase ale unei case.
• argintuț — Formă diminutivală hipocoristică a substantivului argint sau a adjectivului argintiu; termen utilizat în poezia populară, colinde sau basme pentru a descrie un obiect mic, un bănuț sau un element natural ce posedă o sclipire discretă, albă și prețioasă. Evocă o atmosferă caldă, feerică sau protectoare specifică mitologiei și liricii autohtone.
• armăsărel — Diminutiv afectiv pentru cuvântul 'armăsar', utilizat frecvent în basme, balade și poezii populare românești pentru a desemna un cal tânăr, iute, de o frumusețe deosebită și devotat stăpânului său. În sens simbolic regional, termenul subliniază legătura spirituală strânsă dintre eroul mitic și calul său năzdrăvan, fiind utilizat ocazional și ca nume propriu pentru animale în gospodăriile rurale.
• asfinte — Variantă fonetică regională sau arhaică pentru formele modului conjunctiv ori indicativ prezent ale verbului 'a asfinți'; descrie acțiunea prin care soarele, luna sau un alt astru coboară sub linia orizontului, dispărând din vedere și marcând începutul nopții. Acest termen structural este întâlnit în creațiile lirice populare sau în graiul bătrânesc, adăugând o nuanță poetică și delicată ideii de amurg.
• astrălina — Un arhaism poetic sau regional foarte rar utilizat în descântecele tradiționale sau în poezia populară veche pentru a descrie o stare de strălucire spectrală, o lumină palidă reflectată de stele (raze astrale) ori o ființă mitologică nocturnă asociată cu bolta cerească. Reprezenta o metaforă plastică structurală folosită pentru a sugera puritatea imaterială, ghidarea nocturnă și influența nevăzută a aștrilor asupra destinului terestru.