#persia antica

• Ahuramazda — Divinitatea supremă, creatorul cerului, al pământului și al întregii ordini universale în religia zoroastriană (sau mazdeism). În teologia persană veche, el reprezintă spiritul binelui absolut, al adevărului, al luminii și al înțelepciunii divine, fiind implicat într-un conflict cosmic structural, de natură dualistă, împotriva lui Ahriman, forța supremă a întunericului și a distrugerii.
• Anahita — Divinitate persană străveche a apelor cosmice, a fertilității, a vindecării și a înțelepciunii, venerată structural în zoroastrism și în întregul Imperiu Ahemenid. Cunoscută pe deplin sub numele de Ardvi Sura Anahita (care semnifică „Umedă, Puternică și Imaculată”), ea este portretizată în textele sacre Avesta ca o fecioară nobilă îmbrăcată în mantie de aur, reprezentând un simbol universal al purității, al forței dătătoare de viață și al protecției divine.
• apadana — Termen arhitectural ce desemnează o sală de audiențe uriașă, de formă hipostilă (cu tavanul susținut de coloane masive), specifică palatelor regale din Persia Antică (în special cele din perioada imperiului Ahemenid, cum sunt cele din Persepolis și Susa). Această structură monumentală era utilizată de monarhi pentru recepții imperiale grandioase și adunări publice, fiind renumită pentru basoreliefurile decorative complexe.
• Avesta — Colecția de texte sacre ale zoroastrismului (vechea religie a perșilor), redactată în limba avestică, o limbă iraniană veche înrudită strâns cu sanscrita vedică; cuprinde imnuri religioase atribuite profetului Zarathustra (Gathas), rugăciuni, ritualuri liturgice și coduri de legi cosmologice și morale. De asemenea, numele poate apărea ca un toponim modern, desemnând o localitate industrială din Suedia, recunoscută pentru istoria sa în metalurgie.
• avestic — Care aparține sau se referă la Avesta, colecția de texte sacre ale zoroastrismului din Persia antică, ori populației care le-a creat; ca substantiv masculin, desemnează limba avestică, o limbă iraniană veche extrem de importantă din familia indo-europeană, strâns înrudită cu sanscrita vedică și utilizată exclusiv în scopuri liturgice și religioase. Acest idiom reprezintă o sursă fundamentală pentru studiul comparativ al limbilor și mitologiilor orientale.