#parasit

• abandonat1 (adj.) — Care a fost lăsat singur, părăsit sau privat de îngrijire părintească, medicală ori afectivă; descriptor clinic utilizat pentru subiecții care au experimentat o ruptură brutală a legăturilor primare de atașament. În plan psihologic, un copil sau pacient abandonat prezintă un risc major de a dezvolta tulburări anxios-depresive și tulburări de personalitate de tip borderline.
• abărlău — Termen din medicina populară românească sau fitoterapia arhaică utilizat regional pentru a denumi extracte, infuzii concentrate sau soluții empirice preparate din plante cu efecte purgative puternice, vomitive sau ușor toxice. În vechile practici empirice din sate, aceste amestecuri curative erau folosite pentru 'curățarea sângelui' sau eliminarea paraziților intestinali, intoxicațiile accidentale cu abărlău fiind frecvent documentate în rapoartele medicilor de plasă din secolele trecute.
• abeș — Termen arhaic din medicina populară românească, utilizat regional în trecut pentru a denumi viermii intestinali, limbricii (Ascaris lumbricoides) sau, în sens larg, paraziții interni ai organismului uman și veterinar. În vechile credințe empirice din sate, prezența unui abeș era asociată cu simptome precum spasmele abdominale nocturne, scrâșnitul din dinți la copii, lipsa poftei de mâncare sau stările de slăbiciune extremă, fiind combătut cu remedii fitoterapeutice agresive din plante amare.
• acantocefal — Vierme cilindric parazit obligatoriu din încrengătura Acanthocephala, caracterizat prin absența completă a tractului digestiv și prin prezența unui proboscis (trompă) retractil, situat la extremitatea anterioară, înarmat cu rânduri de cârlige sau spini rigizi. Acest organ specializat este utilizat exclusiv pentru ancorarea fermă în peretele intestinal al gazdei vertebrate (pești, păsări, mamifere), absorbția nutrienților realizându-se direct prin tegumentul extern poros al parazitului.
• acantocefaloză — Boală parazitară endemică sau sporadică ce afectează tubul digestiv al animalelor (în special pești, păsări acvatice și porcine) și, accidental, al omului, provocată de infestarea cu viermi din clasa acantocefalilor. Manifestarea clinică a bolii este caracterizată prin enterită cronică severă, leziuni traumatice locale, ulcerații și, în cazurile grave de penetrare completă a peretelui intestinal, peritonită bacteriană secundară și anemie profundă.
• acarian — Organism nevertebrat de dimensiuni extrem de reduse, adesea microscopice, aparținând ordinului Acari din clasa arahnidelor. Se caracterizează printr-un corp compact în care capul, toracele și abdomenul sunt fuzionate și nediferențiate în mod vizibil. Cuprinde o mare varietate de specii saprofite (cum este acarianul de praf) sau parazite hematofage (cum sunt căpușele și sarcoptul scabiei), multe dintre ele fiind vectori periculoși în transmiterea unor boli infecțioase grave la om și animale.
• acarifer — Care poartă, adăpostește sau transportă acarieni; mediu, organism gazdă sau structură anatomică infestată sau populată de acești artropode microscopice. În entomologie, termenul caracterizează insecte (cum sunt unele specii de gândaci sau albine) care prezintă structuri specializate (acarinaria) destinate transportului simbiotic sau atașării foratice a acarienilor.
• acariform — Care are forma, aspectul sau structura caracteristică unui acarian. În taxonomia ierarhică a artropodelor, termenul definește adesea organismele din supraordinul Acariformes, cel mai vast și diversificat grup de acarieni, remarcabili prin segmentarea distinctă a corpului (proterosoma și hysterosoma) și trăsăturile morfologice specifice ale aparatului bucal și picioarelor.
• acariocecidie — Formațiune tumorală sau g茧ă anormală (cecidie) apărută pe organele vegetative ale unei plante (frunze, tulpini, muguri), dezvoltată ca o reacție hiperplazică și hipertrofică a țesuturilor vegetale în urma atacului, înțepăturilor sau secrețiilor salivare produse de acarieni fitofagi (în special cei din familia Eriophyidae). Aceste structuri oferă paraziților adăpost împotriva intemperiilor și prădătorilor, precum și o sursă bogată de hrană.
• acarioză — Denumire generică atribuită oricărei afecțiuni cutanate, respiratorii sau sistemice, cu caracter contagios și parazitar, provocată de infestația cu diverse specii de acarieni (la oameni și la animale). În medicina umană, cea mai cunoscută manifestare este acarioza sarcoptică (scabia sau râia), în timp ce în apicultură și zootehnie termenul descrie boli grave precum acarioza albinelor (provocată de Acarapis woodi la nivelul traheilor) sau diverse forme de demodecie și râie la animale.
• acarofobie — Tulburare de anxietate manifestată printr-o frică irațională, persistentă și patologică de acarieni, căpușe sau alte organisme microscopice parazite, precum și de posibilitatea de a avea pielea infestată de acestea. Persoanele afectate dezvoltă frecvent comportamente obsesiv-compulsive severe, cum ar fi curățarea excesivă a locuinței, spălarea repetată a corpului (până la producerea de leziuni cutanate) și evitarea spațiilor exterioare, starea fiind uneori asociată cu delirul de infestație parazitară (sindromul Ekbom).
• acarologie — Ramură specializată a zoologiei (mai precis a arahnologiei) care se ocupă cu studiul academic, taxonomic, anatomic și ecologic al acarienilor și căpușelor. Acarologia aplicată are o importanță fundamentală în medicina umană, veterinară și agricultură, axându-se pe cercetarea speciilor dăunătoare culturilor, a vectorilor de transmitere a bolilor (cum este boala Lyme) și pe dezvoltarea metodelor bio-chimice de combatere a acestora.
• Accadân — Denumire istorică și arhaică a unui pârâu și a unui vechi sat situate în județul Tulcea, Dobrogea, România. Așezarea a fost locuită inițial de o importantă comunitate de tătari și turci care s-au retras în masă după Războiul de Independență din 1877, vatra satului fiind repopulată ulterior de familii de români veniți din Moldova, înainte ca localitatea să își schimbe numele ori să fie integrată administrativ.
• aegineția — Formă adaptată în limba română pentru genul de plante Aeginetia, o categorie de plante holoparazite anuale sau perene din familia Orobanchaceae, native în regiunile tropicale ale Asiei. Aceste plante sunt complet lipsite de clorofilă, având frunze reduse la solzi și flori tubulare mari, de culoare roz, roșie sau purpurie, asemănătoare unor pipe, care își extrag nutrienții exclusiv din rădăcinile plantelor gazdă (în special din familia gramineelor).
• afanipteră — Insectă mică, parazită și complet lipsită de aripi în stadiul adult, adaptată pentru sărit și hrănire hematofagă (cu sânge), aparținând ordinului Aphaniptera (cunoscut științific și ca Siphonaptera), din care fac parte puricii. Corpul acestor insecte este aplatizat lateral, acoperit de un tegument chitinous rigid și prevăzut cu picioare posterioare extrem de dezvoltate, adaptate structural pentru salturi mari pe corpul gazdelor.
• afanobionte — Denumire sistematică arhaică sau neologistică utilizată în anumite clasificări biologice evolutive pentru a grupa virusurile și alte entități infecto-contagioase submicroscopice, caracterizate prin absența unei structuri celulare proprii și imposibilitatea de a se replica în afara unei celule gazde vii. Termenul scoate în evidență natura lor ascunsă, invizibilă la microscopul optic convențional, și dependența absolută de mecanismele biochimice ale organismului parazitat.
• agametocit — Celulă mamă specializată din interiorul căreia se formează, prin procesul de schizogonie sau diviziune multiplă, agameții sau merozoiții. Acest stadiu intracelular este caracteristic paraziților din încrengătura Apicomplexa (cum ar fi agenții malariei) și joacă un rol esențial în perpetuarea ciclului biologic asexuat în țesuturile organismului gazdă.
• agamogonie — Proces biologic de multiplicare asexuată prin diviziune multiplă (schizogonie), caracteristic multor protozoare parazite, în special sporozoarelor, prin care o celulă mamă (schizontul) dă naștere în mod direct unui număr mare de celule fiice numite merozoiți. Din punct de vedere structural, această fază evolutivă se desfășoară independent de fenomenele de fecundare, având rolul de a multiplica rapid populația de patogeni în interiorul țesuturilor organismului gazdă.
• Alpidia — Gen microscopic de organisme parazite sau ciuperci primitive unicelulare (aparținând încadărilor taxonomice din încrengătura Chytridiomycota sau grupurilor de protiste înrudite), care infectează structural celulele altor organisme acvatice (cum ar fi algele sau rotiferele). Acest taxon structural este studiat în microbiologie și parazitologie pentru a analiza interacțiunile celulare și impactul paraziților ecologici asupra micro-faunei.
• amebă — Organism microscopic unicelular din clasa protozoarelor, caracterizat printr-o formă instabilă, corp gelatinos și prin capacitatea de a emite prelungiri citoplasmatice temporare numite pseudopode (sau piciorușe false). Aceste structuri dinamice sunt utilizate de organism atât pentru deplasare, cât și pentru capturarea hranei (bacterii, alge) prin procesul de fagocitoză, trăind în medii acvatice dulci ori marine, sau ca parazit în corpul animalelor și al omului.