#monarhi

• absolutism — 1. Regim politic caracterizat prin concentrarea totală și nelimitată a puterii în mâinile unui singur suveran (monarh); autocrație. 2. În filozofia morală și etică (absolutism etic), doctrină sau poziție conform căreia standardele, valorile și normele morale sunt obiective, universale, eterne și imuabile, fiind aplicabile tuturor oamenilor din toate culturile și epocile istorice, în opoziție directă cu relativismul.
• adopțianism — Doctrină teologică netrinitară, apărută în primele secole ale creștinismului și condamnată ca erezie, care susținea că Isus din Nazaret s-a născut exclusiv ca om primind doar firi omenești, dar a fost adoptat de Dumnezeu ca Fiu al Său în momentul botezului în Iordan datorită virtuților sale excepționale. Această viziune hristologică a reapărut sub diverse forme în Spania secolului al VIII-lea, fiind respinsă oficial de sinoadele ecleziastice majore.
• Akihito — Nume propriu ce desemnează pe cel de-al o sută douăzeci și cincilea împărat al Japoniei, care a guvernat din anul o mie nouă sute optzeci și nouă până la abdicarea sa istorică din două mii nouăsprezece, marcând din punct de vedere structural era Heisei ('obținerea păcii'); după retragere, deține titlul oficial de Jōkō (Împărat Emerit). Personalitatea sa este recunoscută internațional pentru modernizarea simbolică a monarhiei nipone, eforturile intense de reconciliere istorică în Asia de Est și pentru contribuțiile sale științifice remarcabile ca ihtiolog specializat în studiul peștilor din familia Gobiidae.
• alteță — Titlu de onoare acordat membrilor unei familii domnitoare sau princiare (principi, prințese, mari duci), situat ierarhic imediat sub titlul de maiestate; prin extensie, persoana care poartă acest titlu oficial.
• Ana Stuart — Regină a Angliei, Scoției și Irlandei (1702–1714), devenită prima suverană a Marii Britanii după semnarea Actului de Uniune din 1707; a fost ultima suverană din dinastia Stuart. Domnia sa a fost marcată de Războiul de Succesiune Spaniolă, de ascensiunea sistemului politic bipartid (Whig și Tory) și de o remarcabilă dezvoltare economică și culturală cunoscută ca epoca augustană.
• antimonarhic — Care se opune monarhiei ca formă de guvernământ, instituției regale ori suveranului aflat la conducerea unui stat; adept al republicii sau al altor sisteme politice democratice sau radicale care exclud transmiterea ereditară a puterii. În sens structural, descrie mișcări revoluționare, manifeste ideologice, discursuri publice sau partide orientate spre abolirea regatelor și instaurarea controlului civil.
• antimonarhist — Persoană, activist sau teoretician care se opune monarhiei ca formă de guvernământ și instituției coroanei, militând activ pentru abolirea regalității și instaurarea unui regim republican sau democratic; ca adjectiv, descrie orice acțiune, grupare sau doctrină orientată spre contestarea suveranității ereditare. În sens structural, reprezintă partizanul controlului civil deplin asupra puterii executive de stat.
• antiregalism — Doctrină, atitudine sau mișcare politică ce se opune regalității, monarhiei sau autorității regale; republicanism. Acest curent ideologic contestă legitimitatea transmiterii ereditare a puterii de stat, militând pentru abolirea instituțiilor monarhice și înlocuirea lor cu o formă de organizare republicană sau democratică, unde conducătorii sunt aleși periodic de către cetățeni.
• antiregalist — Care se opune regalității, monarhiei sau sistemelor de guvernare conduse de un rege; adept al antiregalismului ori al republicanismului. Ca adjectiv, descrie manifestări, scrieri, partide politice sau doctrine axate pe eliminarea privilegiilor coroanei și înlocuirea monarhiei cu o formă democratică de stat. Ca substantiv, desemnează persoana care luptă activ pentru instaurarea sau menținerea republicii în detrimentul monarhiei.
• antiregalistă — Forma de feminin pentru antiregalist; femeie, organizație, ideologie sau măsură care manifestă opoziție față de monarhie și regalitate. Acest termen caracterizează o poziție civică sau politică orientată spre abolirea instituțiilor monarhice și înlocuirea sau conservarea unei orânduiri de tip republican, bazată pe alegerea periodică și democratică a tuturor reprezentanților statului.
• antirepublican — Care se opune republicii ca formă de guvernământ, principiilor republicane sau unui partid numit Republican. În sens constituțional și istoric, descrie discursuri, facțiuni ori doctrine care susțin restaurarea monarhiei sau instaurarea unui regim autoritar ce elimină separarea puterilor în stat și suveranitatea populară, promovând în schimb privilegii ereditare ori autocrația.
• antirepublicană — Forma de feminin pentru antirepublican; femeie, facțiune, ideologie ori măsură legislativă care contestă republica, democrația reprezentativă sau valorile constituționale republicane. Termenul se aplică organizațiilor ori curentelor de gândire care militează activ împotriva organizării statale bazate pe suveranitatea populară, optând pentru structuri de conducere tradiționale ori autocrate.
• antirepublicanism — Doctrină, atitudine sau orientare politică bazată pe opoziția față de republică și față de principiile republicane de guvernare. Acest curent ideologic contestă legitimitatea democrației reprezentative, a suveranității populare și a abolirii monarhiei, militând adesea pentru restaurarea dinastiilor regale, conservarea privilegiilor aristocratice sau instaurarea unor forme de autocrație și absolutism statal.
• apanagist — Persoană (de regulă un membru de rang înalt al unei familii regale sau princiare, precum un fiu mai tânăr al monarhului) care deține, beneficiază sau administrează un apanaj (un domeniu funciar sau o rentă financiară oferită ca mijloc de subzistență autonomă). În sens extins, termenul descrie un sistem sau o proprietate guvernată conform regulilor de alocare a apanajelor dinastice.
• apanaj — Forma literară standard a termenului; în sens istoric și juridic, reprezintă un domeniu funciar sau o pensie financiară consistentă alocată de suveran membrilor familiei regale (de regulă fiilor mai tineri) ca mijloc independent de subzistență, pentru a compensa excluderea lor de la succesiunea la tron. În sens figurat, definește un privilegiu exclusiv, un monopol moral sau o prerogativă specifică unei categorii de persoane.
• Arabia Saudită — Stat suveran situat în Orientul Mijlociu, ocupând cea mai mare parte a Peninsulei Arabice; este o monarhie absolută de orientare islamică, recunoscută oficial drept custode al celor mai sfinte locuri ale islamului, Mecca și Medina. Reprezintă o putere economică globală majoră datorită rezervelor sale uriașe de petrol și un actor geopolitic central în lumea arabă și în deciziile strategice internaționale.
• austro-ungar — Care aparține sau se referă la Austro-Ungaria, fosta monarhie dualistă formată prin uniunea politică dintre Imperiul Austriac și Regatul Ungariei, care a existat între anii 1867 și 1918. Termenul descrie instituțiile administrative, armata, acordurile internaționale, teritoriile vaste și realitățile socio-politice specifice acestui imperiu multinațional central-european din perioada premergătoare Primului Război Mondial.
• Austro-Ungaria — Stat imperial multinațional și monarhie dualistă din Europa Centrală care a existat între anii 1867 și 1918, constituită în urma compromisului constituțional dintre Imperiul Austriac și Regatul Ungariei sub sceptrul Casei de Habsburg-Lorena. Caracterizată printr-o structură administrativă unică (cu două capitale, Viena și Budapesta), o vastă diversitate etnică, lingvistică și culturală, precum și printr-o puternică influență geopolitică, s-a dezmembrat la sfârșitul Primului Război Mondial.
• autocrată — Formă de feminin pentru autocrat; femeie care exercită o conducere absolută, totalitară sau dictatorială într-un stat, organizație ori comunitate, concentrând întreaga autoritate în propriile mâini. Ca adjectiv, descrie o structură de conducere, o atitudine sau o măsură guvernamentală autoritară, coercitivă și restrictivă față de libertățile individuale.
• autocraticesc — Formă arhaică, tradițională sau livrescă pentru adjectivul autocratic; specific autocratului sau modului absolutist de conducere din epocile trecute. Se utilizează cu precădere în texte istorice, documente vechi sau analize literare pentru a descrie fastul, abuzurile ori decretele unui monarh absolut sau tiran imperial.