#mari

• Abasizi — Membri ai celei de-a doua mari dinastii de califi care au guvernat Califatul Arab (750–1258), cu capitala la Bagdad. În istoria medicinei, epoca Abasizilor reprezintă 'Epoca de Aur' a științelor medicale islamice, caracterizată prin mișcarea masivă de traducere a textelor grecești (Galen, Hipocrate), înființarea primelor spitale publice moderne (Bimaristan), dezvoltarea farmaciei ca disciplină separată și apariția unor enciclopediști medicali iluștri precum Avicenna și Rhazes.
• Abbasizi — În context medical, termenul se referă la perioada sau dinastia Abbasidă (medicina abbasidă), o epocă de aur a istoriei medicale (secolele VIII-XIII) în care s-au pus bazele spitalelor moderne (Bimaristan), ale farmacologiei sistematice și s-au tradus tratatele clasice grecești de către medici renumiți precum Al-Razi (Rhazes) și Ibn Sina (Avicenna).
• abordagiu — Formă arhaică, timpurie sau regională folosită în vechiul limbaj juridic-maritim din secolul al XIX-lea pentru a desemna acțiunea de abordaj (ciocnirea intenționată sau accidentală a două nave); termen învechit utilizat și pentru a descrie taxa, procesul sau litigiul juridic rezultat în urma unei coliziuni navale în apele teritoriale.
• abordaj — Atac executat pe mare prin apropierea forțată și fixarea unei nave de o alta inamică pentru a permite echipajului să urce la bordul ei și să o cucerească prin luptă corp la corp; ciocnire mecanică, voluntară sau accidentală, dintre două ambarcațiuni sau nave aflate în mișcare pe o cale navigabilă; (în sens figurat, modern) interpelare bruscă, directă sau îndrăzneață a unei persoane în scopul de a obține o favoare, o informație sau o interacțiune imediată.
• abordor — Persoană care abordează pe cineva, care inițiază cu ușurință un dialog, o interpelare sau o confruntare verbală; (în sens maritim istoric) navă militară sau corsar care execută manevra de abordaj asupra unei ambarcațiuni inamice; (adjectival) care manifestă o tendință accentuată sau o abilitate specifică de a aborda subiecți, probleme ori persoane.
• acalefă — Termen zoologic arhaic sau științific utilizat pentru a desemna meduzele marine mari sau, în sens larg, organismele din clasa Scyphozoa (încrengătura Cnidaria). Aceste organisme gelatinoase, lipsite de schelet, se caracterizează prin corpul lor în formă de umbrelă sau clopot și prin prezența celulelor urzicătoare (cnidocite) pe tentacule, folosite pentru autoapărare și capturarea prăzii prin paralizare.
• acantopterigian — Denumire atribuită peștilor teleosteeni din supraordinul Acanthopterygii, caracterizata prin prezența unor raze țepoase, rigide și nearticulate în partea anterioară a înotătoarelor dorsale și anale, alături de o vezică înotătoare complet închisă (fizoclistă). Reprezintă cel mai diversificat și evoluat grup de pești actuali, adaptat unei varietăți extreme de nișe ecologice marine și de apă dulce.
• acantosferă — Înveliș sferic rigid, de natură silicioasă sau calcaroasă, prevăzut cu prelungiri spinoase radiale pronunțate (acanti), caracteristic structurii scheletice a unor protozoare marine microscopice, cum sunt radiolarii sau acantarii. Îndeplinește rolul de barieră mecanică de protecție și de flotabilitate în coloana de apă, fiind totodată un microfosil crucial în datarea straturilor geologice.
• acrocist — Structură anatomică sferică sau sac vezicular protector temporar, format în timpul reproducerii la anumite specii de hidrozoare coloniale (canguri de mare sau celenterate). Acest înveliș structural gelatinos adăpostește și protejează ouăle sau planulele în primele stadii de dezvoltare embrionară, înainte ca acestea să fie eliberate în mediul acvatic extern.
• acroocist — Formațiune anatomică veziculară, externă și temporară, observată în ciclul de dezvoltare al unor organisme marine hidroidate (polipi, hidrozoare), având rolul de cameră protectoare sau sac structural extern în interiorul căruia celulele sexuale (ouăle) sunt reținute și protejate în fazele inițiale ale dezvoltării embrionare, înainte de eliberarea lor sub formă de planulă.
• Acteon — Variantă grafică și fonetică curentă în limba română pentru 'Actaeon'; erou vânător din mitologia greacă transformat de zeița Artemis în cerb și sfâșiat de propriii săi câini. În sens științific extins, numele definește un gen de melci marini gastropode (Acteonidae) cu cochilii spiralate delicate, dar și un asteroid din centura principală descoperit în secolul al XX-lea, ambele împrumutând conotația structurală a numelui mitologic.
• acție — Mărime fizică structurală definită prin produsul dintre energie și timp, utilizată în mecanica analitică și cuantică; forță sau influență exercitată de un corp asupra altuia, conform principiului dinamicii unde fiecărei acțiuni îi corespunde o reacțiune egală și de sens contrar. În limbajul tehnic vechi, termenul este sinonim cu acțiunea, reprezentând un proces de exercitare a unei energii mecanice.
• actinacant — Termen zoologic utilizat pentru a descrie un organism, o structură anatomică sau un element scheletic prevăzut cu spini, spiculi ori prelungiri ascuțite dispuse în mod radiar. În contextul paleontologiei și al taxonomiei acvatice, descrie în mod specific morfologia anumitor radiolari, sponzi sau faune marine străvechi ale căror elemente de susținere rigide pornesc dintr-un centru comun sub formă de raze înțepătoare.
• actinamea — Denumire românească adaptată după genul taxonomic Actinamea, reprezentând o categorie de organisme marine microscopice sau meiofaunale din încrengătura Cnidaria sau înrudite cu anemonele de mare. Acestea prezintă un corp structural simplu, adesea adaptat la viața interstițială în sedimentele nisipoase, și sunt caracterizate prin tentacule dispuse simetric în jurul discului bucal, amintind de forma unei stele sau a unei raze.
• actinea — Formă populară sau arhaică de transcriere a termenului 'actinie' (genul Actinia); clasă de celenterate marine macroscopice din încrengătura Cnidaria, cunoscute sub numele de anemone de mare. Corpul lor structural este cilindric, moale și cărnos, fixat de substraturi stâncoase printr-un disc pedios, iar la extremitatea superioară prezintă o coroană de tentacule urzicatoare dispuse în mod radiar, folosite pentru capturarea prăzii.
• actini — Formă de plural pentru substantivul masculin 'actiniu' (în context zoologic, variantă pentru actinie/anemonă de mare) sau utilizat taxonomic pentru a desemna un grup structural de celenterate marine din clasa Anthozoa. Aceste organisme bentonice polypoide posedă un corp cărnos și o coroană radiantă de tentacule peri-bucale dotate cu urzicători, fiind răspândite pe fundul mărilor și al oceanelor unde trăiesc adesea fixate solitar pe stânci.
• actinie — Clasă de celenterate marine macroscopice din încrengătura Cnidaria, ordinul Actiniaria, cunoscute universal sub numele de anemone de mare. Corpul lor structural este cilindric, moale, cărnos și lipsit de schelet calcaros, fiind fixat de substraturi stâncoase sau cochilii printr-un disc pedios muscular, în timp ce extremitatea superioară prezintă o gură centrală înconjurată de coroane concentrice de tentacule retractile și urzicătoare, folosite pentru capturarea prăzii și apărare.
• actiniform — Care are formă de rază sau de stea; caracterizat printr-o structură geometrică radiară ori divergentă. În zoologie și botanică, termenul descrie organisme sau organe ale căror elemente anatomice, cum ar fi tentaculele anemonelor de mare ori petalele unor flori, sunt dispuse simetric în jurul unui ax central. În mineralogie, se utilizează pentru a defini agregatele de cristale aciculare ce pornesc divergent dintr-un punct comun.
• actinozoare — Clasă de nevertebrate marine din încrengătura celenteratelor, caracterizate printr-un corp saciform cu simetrie radiară accentuată, prevăzut cu o gură înconjurată de tentacule și o cavitate gastrică compartimentată prin septe verticale. Această grupare structurală include coralii și anemonele de mare, majoritatea fiind organisme fixate care secretă un exoschelet calcaros.
• actofilă — Forma de feminin a adjectivului actofil; organism, bacterie sau specie algală care prezintă o afinitate structurală și o adaptare optimă pentru medii caracterizate prin activitate fizică intensă, agitație mecanică continuă ori fluxuri energetice mari. Acest microorganism sau plantă inferioară prosperă exclusiv în habitate dinamice solicitante.