#manufacturing

• argintare — Acțiunea de a acoperi suprafața unui obiect metalic (sau din alt material conductor ori tratat) cu un strat subțire și protector de argint, utilizând metode galvanice, chimice sau prin evaporare; procesul tehnologic în sine. În sens structural și industrial, această procedură îmbunătățește conductibilitatea electrică a pieselor electronice, oferă protecție anticorozivă și conferă valoare estetică și reflectorizantă elementelor decorative, oglinzilor sau tacâmurilor.
• arsină — Compus chimic anorganic gazos, extrem de toxic și inflamabil, format din arsenic și hidrogen, având formula moleculară AsH3. Acest gaz incolor, cu un miros neplăcut asemănător cu cel de usturoi, este utilizat în industria semiconductorilor pentru doparea siliciului, însă reprezintă un pericol major de otrăvire prin distrugerea masivă a globulelor roșii în caz de inhalare.
• artizanie — Formă regională sau arhaică rară utilizată în trecut pentru a desemna profesia, atelierul sau activitatea de producție manuală a unui artizan ori meșteșugar; artizanat. În structura comunităților economice tradiționale, termenul evoca totalitatea tehnicilor de manufactură transmise familial pentru realizarea obiectelor casnice de utilitate restrânsă.
• asamblare — Acțiunea de a asambla și rezultatul ei; operație tehnologică, manuală sau automatizată, prin care se grupează, se potrivesc și se unesc elementele componente ale unui produs, utilaj sau structuri conform unei scheme tehnice prestabilite. Reprezintă faza finală a procesului de fabricație industrială în care piesele disparate devin un tot funcțional.
• asamblator — Muncitor specializat sau tehnician responsabil cu montarea, potrivirea și fixarea componentelor unui aparat, vehicul sau sistem mecanic. În informatică, termenul desemnează un utilitar software sau un program de sistem (numit de regulă și assembler) care preia codul scris în limbaj de asamblare și îl traduce în mod automat în instrucțiuni binare cod-mașină pe înțelesul unității centrale de procesare.
• asambleuză — Muncitoare calificată în operațiunile de montare, îmbinare și asamblare a pieselor componente ale unui ansamblu tehnic, dispozitiv mecanic, electronic sau articol industrial; mașină, dispozitiv ori echipament automatizat utilizat pentru unirea structurală a diverselor subansambluri în liniile de producție în flux continuu.
• asambleză — Formă secundară, adesea utilizată regional sau în jargonul tehnic vechi, pentru termenul 'asambleuză'; desemnează fie o femeie care lucrează la asamblarea unor repere tehnice, fie un utilaj sau masă specială destinată poziționării și fixării elementelor geometrice componente ale unui produs.
• așchiat — Care a fost supus procesului de așchiere; material solid fasonat, tăiat sau finisat prin îndepărtarea succesivă de straturi fine sub formă de așchii. Ca substantiv neutru, indică operațiunea tehnică în sine ('așchiatul') realizată pe mașini-unelte. Descrie starea structurală a unei piese ale cărei dimensiuni finale și precizii geometrice au fost obținute prin acțiunea directă a unei scule tăietoare.
• așchie — Fragment mic, subțire și alungit desprins dintr-un corp solid (lemn, piatră, os sau metal) în urma unui șoc, a unei operații de tăiere, cioplire sau prelucrare mecanică. În context medical, reprezintă un corp străin liniar care pătrunde accidental sub piele sau țesuturi, generând inflamații locale dacă nu este extras la timp.
• așchiere — Proces tehnologic mecanic de prelucrare a unui material solid (metal, lemn, plastic) prin îndepărtarea succesivă a adaosului de prelucrare sub formă de așchii, cu ajutorul unor scule tăietoare specifice (cuțite de strung, freze, burghie), pentru a obține o piesă cu dimensiuni, forme și rugozități geometrice bine determinate.
• așchietoare — Mașină, unealtă sau componentă mecanică proiectată special pentru a tăia, strunji sau freza un material, îndepărtând surplusul sub formă de așchii; sculă așchietoare. Ca adjectiv, descrie orice acțiune, mișcare ori capacitate structurală a unui instrument de a pătrunde în straturile unui obiect solid pentru a-i modifica geometria prin așchiere.
• așchietor — Care efectuează sau servește la așchiere; sculă, dispozitiv ori mașină-unealtă concepută structural pentru a îndepărta adaosul de prelucrare de pe o piesă sub formă de așchii. Ca substantiv masculin, desemnează muncitorul calificat (strungar, frezor, rabotor) care operează aceste utilaje industriale tăietoare pentru fasonarea metalului sau a lemnului.
• așchii — Formă de plural a substantivului 'așchie'; fragmente mici, subțiri și ascuțite detașate dintr-un corp solid (lemn, metal, piatră, sticlă) în urma unei acțiuni mecanice de tăiere, spargere, cioplire sau strunjire. În sens tehnic industrial, reprezintă deșeul de producție rezultat din prelucrarea materialelor pe mașini-unelte, clasificat structural în așchii de smulgere, de curgere sau de rupere.
• așchioară — Diminutiv al substantivului 'așchie'; fragment extrem de mic, fin și subțire desprins dintr-un corp solid de lemn, metal sau piatră. Datorită dimensiunilor sale reduse, reprezintă un reziduu microscopic frecvent în atelierele de tâmplărie sau prelucrări mecanice, fiind periculoasă în caz de contact ocular sau penetrare cutanată.
• autoreproducere — Capacitatea sau procesul prin care un sistem biologic, un organism artificial ori un ansamblu economic generează copii fidele sau noi generații similare miezului structural din care provin, acționând în mod autonom. În cibernetică și robotică, reprezintă proprietatea teoretică a unor mașini inteligente de a produce alte mașini fără asistență umană, o trăsătură esențială explorată în dezvoltarea sistemelor industriale de tip von Neumann.
• autotransportor — Echipament mecanic, dispozitiv sau bandă rulantă autopropulsată utilizată în industrie, minerit sau depozite pentru deplasarea, vehicularea sau transportul automat și continuu al materialelor vrac, agregatelor ori al componentelor de-a lungul unui flux tehnologic. Acest utilaj structural funcționează de la sine prin motoare electrice integrate, optimizând timpii de producție fără a necesita manipulare manuală.
• autoutila — A dota sau a înzestra o întreprindere, un atelier, o instituție ori un sistem tehnic cu mașini, utilaje, scule sau aparatură industrială prin eforturi financiare și logistice proprii, fără a apela la credite externe ori la subvenții guvernamentale suplimentare; a se autodota din resurse interne.