#mamifere

• Agutii — Formă de plural sau variantă taxonomică adaptată în literatura veche românească pentru aguti (genul Dasyprocta), mamifere rozătoare de talie medie originare din pădurile tropicale ale Americii Centrale și de Sud. Aceste animale au membre lungi, adaptate pentru alergat, corp robust și sunt recunoscute pentru rolul lor ecologic esențial în diseminarea semințelor marilor arbori tropicali.
• alcathoe — Denumire științifică a unei specii rare de liliac de talie mică (Myotis alcathoe), răspândită în Europa și caracterizată prin preferința pentru habitatele forestiere bătrâne și umede. În mitologia greacă antică, Alcathoe (sau Alcaithoe) a fost una dintre fiicele regelui Minyas din Orhomenos, care a fost transformată de zeul Dionysos într-un liliac ca pedeapsă pentru că a refuzat să participe la ritualurile baccice, preferând să rămână acasă la torsul lânii.
• alci — Denumire regională rară, utilizată istoric în anumite graiuri din nordul țării ca formă de plural pentru 'alcer' (elan); mamifere ierbivora de talie foarte mare din familia cervidelor (Alces alces), adaptate la zonele împădurite reci, caracterizate prin coarne lăbărțate și masive purtate de masculi.
• anchitherium — Formă de scriere în latina științifică pentru anchiteriu; gen fosil de ecvidee primitive tridactile care au trăit în Miocen în America de Nord, Europa și Asia. Acest mamifer de talie mică reprezintă o verigă evolutivă majoră, făcând trecerea de la formele primitive de pădure la ecvideele adaptate stepelor deschise.
• anizodontie — Stare sau caracteristică a unui organism de a avea dinți inegali ca mărime, formă ori structură în cadrul aceleiași dentiții. Acest fenomen anatomic este specific anumitor specii de vertebrate, în special reptile și unele mamifere, reprezentând o adaptare evolutivă structurală pentru eficientizarea prinderii, tăierii sau masticării unor tipuri particulare de hrană.
• anoa — Mamifer bovid de talie mică (Bubalus depressicornis / Bubalus quarlesi), endemic în pădurile tropicale din insula Sulawesi (Celebes) din Indonezia, caracterizat prin coarne scurte, drepte, îndreptate spre înapoi și o constituție robustă; bivol pitic. Este considerat cel mai mic bivol sălbatic de pe Pământ, fiind o specie structural protejată , aflată în pericol critic de dispariție din cauza pierderii habitatului și a vânătorii ilegale.
• anthracotherium — Gen dispărut de mamifere ungulate artiodactile din familia Anthracotheriidae, care a trăit în perioada Oligocenului și Miocenului în Eurasia și Africa. Aceste animale aveau o înfățișare robustă, asemănătoare hipopotamilor moderni, fiind adaptate la un mod de viață semiacvatic în zonele mlăștinoase, și sunt considerate de paleontologi un verigă evolutivă crucială în studiul originii cetaceelor și hipopotamidelor.
• antilopă — Nume generic dat mai multor specii de mamifere erbivore rumegătoare din familia bovidelor, răspândite mai ales în savanele africane și asiatice, caracterizate structural prin corp zvelt, picioare lungi adaptate la alergare rapidă și coarne persistente, goale pe dinăuntru. Reprezintă un element esențial în lanțul trofic al regiunilor tropicale.
• aplacental — Care este lipsit de placentă; mamifer sau organism care nu dezvoltă o placentă în timpul perioadei de gestație a embrionului, reproducerea realizându-se prin ouă sau prin dezvoltarea fătului într-o pungă marsupială externă (de exemplu, monotremele și marsupialele).
• aricioaică — Femela ariciului; mamifer insectivor femelă din familia Erinaceidae, cu corpul acoperit de țepi, recunoscută pentru comportamentul său solitar și tendința de a se strânge într-un ghem protector în caz de pericol.
• ariciu — Formă articulată sau variantă regională pentru substantivul 'arici'; mic mamifer insectivor cu corpul acoperit de țepi. În onomastică, reprezintă o variantă grafică sau arhaică pentru numele de familie românesc Arici.
• arvicol — Care trăiește sau se dezvoltă pe câmpuri cultivate, ogoare ori pășuni; în mod specific, termenul este utilizat în zoologie și ecologie pentru a descrie animalele, în special speciile de rozătoare mici (cum sunt șoarecii de câmp din subfamilia Arvicolinae), ale căror obiceiuri de hrănire, cuibărire și habitat sunt strâns legate de ecosistemele agricole deschise.
• avellanarius — Termen latin utilizat în taxonomia biologică modernă ca epitet specific în denumirea științifică a pârșului de alun (Muscardinus avellanarius), un mamifer rozător de talie mică din familia gliridelor; cuvântul provine etimologic din substantivul latin 'avellana' (alună), făcând referire directă la habitatul preferat al acestui animal și la hrana sa principală, constând în alune și fructe de pădure. Este utilizat exclusiv în literatura academică, ihtiologie, ecologie și ghidurile de specialitate pentru identificarea riguroasă a speciei.
• babirusa — Gen de mamifere omnivore din familia Suidae (porci sălbatici), endemic în insulele indoneziene Sulawesi, Togian, Sula și Buru; se remarcă structural prin caninii superiori ai masculilor, care străpung pielea botului și cresc curbați în sus și înapoi spre frunte, amintind de coarnele unui cerb.