#hoinar

• agădăi — A umbla de colo-colo fără un scop precis, a hoinări sau a lenevi pe drumuri; în sens figurat și contextual, acțiunea de a ezita, a sta la îndoială sau a tândăli înainte de a lua o decizie ori de a începe o activitate fizică. Este un termen folosit cu precădere în graiurile populare din anumite regiuni rurale ale României, descriind un comportament indolent, nehotărât sau o pierdere inutilă de timp.
• agădăire — Acțiunea de a agădăi și rezultatul ei; procesul de a hoinări, de a umbla de colo-colo fără o țintă precisă sau de a tândăli înainte de începerea unei activități. Reprezintă manifestarea unei stări de lenevie, ezitare sau indolență, fiind o formă nominalizată utilizată exclusiv în graiurile populare ale anumitor regiuni rurale din România pentru a descrie pierderea timpului sau temporizarea nejustificată a unei acțiuni.
• agădăit — Care a fost supus acțiunii de a agădăi; persoană care hoinărește, tândălește sau ezită în mod constant. În sens regional, descrie un comportament moale, lipsit de energie, caracteristic unui om care își pierde vremea fără rost sau care lucrează extrem de încet. Ca participiu, indică starea finală a timpului irosit sau a unei acțiuni amânate din cauza indeciziei.
• alândurișe — Termen abstract rarisim, regional sau arhaic utilizat în vechi graiuri locale pentru a descrie o rătăcire, o stare de confuzie spirituală, o hoinăreală fără țintă ori o acțiune făcută în mod dezordonat (de-a-ndouălea). În anumite texte populare izolate, cuvântul sugera o deviere de la drumul drept sau o comportare bizară, excentrică.
• alângar — Termen regional sau arhaic atestat în mod izolat în anumite graiuri rurale, utilizat pentru a descrie o persoană leneșă, un hoinar sau un individ guraliv care își petrece timpul stând degeaba pe la porțile oamenilor ori de-a lungul ulițelor (alungul). În alte contexte etnografice secunde, cuvântul poate face referire la un muncitor sezonier care se ocupă cu mânatul sau alungarea animalelor dăunătoare de pe culturile agricole.
• bădădui — Formă regională rară (înrudită etimologic cu termenul 'bădăni') care înseamnă a hoinări, a umbla fără rost prin sat, a colinda potecile munților sau a lenevi în loc să lucrezi. În anumite graiuri carpatice izolate, cuvântul a căpătat și sensul de a flecări, a vorbi vrute și nevrute sau a povesti întâmplări vechi și lipsite de importanță la șezători.
• bădăduire — Acțiunea de a bădădui și rezultatul ei; procesul de a hoinări, a rătăci fără țintă sau a umbla fugar prin diverse locuri. În sens figurat, termenul descrie starea de zăpăceală, rătăcire a minții sau oscilație mentală în luarea unei decizii, reflectând o căutare continuă, adesea lipsită de un scop bine definit sau de o finalitate clară.
• bădăduit — Care a fost supus bădăduirii; persoană care hoinărește, rătăcește sau umblă fugar dintr-un loc în altul fără o țintă precisă. În sens psihologic sau comportamental regional, descrie un om zăpăcit, buimăcit, cu mintea împrăștiată ori abătut din drumul său drept, care manifestă nehotărâre structurală în acțiuni.
• bădâni — Variantă regională sau formă alterată a verbului bădădui; a umbla fără țintă, a hoinări de colo-colo prin diverse locuri fără un scop precis. În sens figurat și local, poate însemna și a sporovăi, a vorbi vrute și nevrute sau a trăncăni vorbe deșarte.