#gust amar

• amara — Forma de feminin singular a adjectivului amar; descrie o substanță, o băutură sau un aliment care are un gust intens de bilă sau de pelin, ori, în sens figurat, o experiență de viață, o veste sau o amintire chinuitoare, dureroasă și plină de tristețe. Structural, califică substantive feminine, adaptându-se contextual atât în exprimarea senzorială brută, cât și în metaforele literare.
• amarare — Acțiunea de a se amărî sau de a deveni amar și rezultatul ei; proces fizico-chimic sau biologic prin care un aliment, o băutură (precum berea sau vinul) ori o substanță organică capătă un gust amar pronunțat. În industria alimentară, definește fie o transformare controlată (cum este adăugarea de hamei pentru amararea berii), fie o degradare nedorită cauzată de oxidare, râncezire sau activitate bacteriană negativă.
• amăreală — Senzație gustativă neplăcută de amar resimțită în gură, provocată de tulburări gastrice, afecțiuni biliare, consumul anumitor alimente sau medicamente. În sens figurat, termenul descrie o stare sufletească de tristețe profundă, amărăciune, supărare sau necaz declanșată de vicisitudinile vieții ori de o mare dezamăgire; de asemenea, în botanică, reprezintă o denumire populară pentru planta medicinală numită amărăluță.
• amăreață — Termen regional rar ce desemnează calitatea de a fi amar, intensitatea unui gust amar sau o substanță cu proprietăți amărui. La nivel figurat, în anumite comunități rurale arhaice, cuvântul este întrebuințat pentru a descrie o stare trecătoare de necaz, supărare ascunsă sau o nuanță de răutate și sarcasm prezentă în vorbele cuiva.
• amăreț — Termen regional ce funcționează ca o variantă sinonimă sau de nuanță pentru 'amărui' ori 'amărăcios'; care tinde spre gustul amar, având o asprime discretă în savoare. În mod figurat, în graiul anumitor comunități rurale, se poate aplica unui discurs sau unui caracter uman, desemnând o persoană ușor posacă, tăioasă sau ironică în exprimare.
• amărie — Termen arhaic sau regional ce desemnează calitatea de a fi amar, gustul intens neplăcut al unei substanțe sau intensitatea unei senzații de amărăciune. În sens figurat, în textele vechi sau în graiurile populare, termenul definește o stare profundă de supărare, necaz, deznădejde sau o suferință morală greu de îndurat.
• amăriu — Variantă fonetică regională și arhaică a adjectivului 'amărui', descriind un aliment, o băutură sau o substanță care posedă un gust parțial sau fin amar; amărui. În sens figurat, în graiul vechi din anumite zone rurale, termenul se aplică stărilor sufletești sau expresiilor faciale, caracterizând un sentiment de resemnare, melancolie discretă ori o tristețe ușoară și trecătoare.
• amăruță — Denumire populară atribuită unor specii de plante erbacee din flora spontană locală (cum este Polygala amara sau unele specii de jaleș), caracterizate structural prin gustul lor intens amar, folosite în medicina empirică rurală ca tonice gastrice, expectorante ori stimulente ale poftei de mâncare. Ca adjectiv, reprezintă forma de feminin singular a termenului amăruț, descriind o substanță sau o stare sufletească ușor amară ori melancolică.
• andivă — Plantă erbacee legumicolă din familia compozitelor (Cichorium endivia), cultivată pentru frunzele sale etiolate (albite artificial prin privare de lumină în timpul creșterii), care formează un mugure alungit, compact și crocant. Are un gust caracteristic, ușor amărui datorită intibinei, fiind intens apreciată în gastronomia internațională pentru prepararea salatelor rafinate ori a unor garnituri termice.