#geomorfologie

• ablațiune — Formă conceptuală sau variantă terminologică pentru 'ablație', utilizată în geomorfologia clasică pentru a descrie fenomenul de îndepărtare, spălare sau dezgolire a rocilor sub acțiunea agenților externi (vânt, ape curgătoare, valuri). În dinamica solului, termenul subliniază faza inițială de transport a materialelor detritice fine înainte ca acestea să fie depuse în bazine sedimentare.
• adâncos — Care prezintă multe adâncituri, neregularități de relief sau cavități structurale pronunțate; teren, parcurs sau mediu fizic plin de gropi, văi adânci ori depresiuni succesive. În sens stilistic sau regional, termenul descrie o suprafață fragmentată geomorfologic care îngreunează deplasarea și colectează în mod natural apele de șiroire.
• albiat — Care are o formă scobită, adâncită sau concavă, asemănătoare cu structura unei albii sau a unui jgheab; prevăzut cu o albie vizibilă. În geografie și geomorfologie, termenul descrie o vale, un canal sau un segment de relief modelat prin eroziune fluvială continuă. În sens arhaic, se poate referi și la un buștean sau obiect de lemn gata scobit de către un meșteșugar.
• altiplanație — Proces geomorfologic complex de nivelare și aplatizare a reliefului în regiunile muntoase înalte, desfășurat sub acțiunea combinată a înghețului și dezghețului repetat (gelifracție, solifluxiune și nivație); duce la formarea unor terase etajate și a unor platforme netede numite suprafețe de altiplanație.
• anaclinal — Care curge sau este orientat în direcție opusă înclinării stratelor geologice structurale; se spune despre o vale sau un curs de apă care traversează un relief străpungând stratele stâncoase invers față de panta lor naturală de depunere. Reprezintă un concept fundamental în analiza rețelelor hidrografice, indicând adesea cursuri de apă foarte vechi, anterioare mișcărilor tectonice care au înclinat stratele respective.
• anemogen — Produs, generat, modelat sau determinat structural de acțiunea vântului ori a curenților de aer (cum sunt formele de relief eoliene sau valurile marine de suprafață). În terminologia medicală și imagistică rară sau adaptată, poate descrie fenomene dinamice acustice legate de deplasarea fluidelor care simulează turbulențe sau sufluri similare curenților de aer.
• anemolitoză — Proces geomorfologic de dezintegrare, mărunțire și distrugere structurală a rocilor sub acțiunea directă și prelungită a vântului încărcat cu particule abrazive de nisip sau praf; coroziune ori sablare eoliană naturală. Această formă de eroziune mecanică alterează profund arhitectura masivelor muntoase expuse din zonele aride și semiaride.
• anerosie — Formă rară de evoluție sau micro-relief structural caracterizat prin absența totală sau diminuarea severă a proceselor normale de eroziune fluidă ori eoliană într-un anumit areal. Acest fenomen geologic static este determinat de prezența unor roci cu o duritate extremă sau a unor straturi protectoare compacte care blochează degradarea și mențin intacte formele de relief inițiale.
• anticlia — Formă de relief rară sau structură geologică anticlinală minoră, reprezentând o cută a scoarței terestre bombate în sus, a cărei axă longitudinală prezintă o înclinație specifică sau o curbură inversă. În sens structural geomorfologic, termenul este utilizat izolat în tratatele vechi de specialitate ca variantă grafică sau conceptuală simplificată pentru anticlinal.
• arenogenie — Originea, modul de formare și evoluția istorică a depozitelor de nisip sau a dunelor și plajelor nisipoase dintr-o anumită regiune geografică. Din punct de vedere structural, arenogenia studiază totalitatea interacțiunilor dintre dinamica tectonică, alterarea petrografică și factorii climatici care determină apariția și extinderea rețelelor de particule fine de siliciu în scoarța terestră.
• arhipelag — Grup sau lanț de insule relativ apropiate unele de altele, care au adesea aceeași origine geologică (frecvent vulcanică ori coraligenă) și sunt înconjurate de aceleași ape marine sau oceanice. În sens larg, termenul desemnează și întreaga zonă de mare care conține aceste insule, cum ar fi cele din Marea Egee sau Indonezia, reprezentând un concept cheie în geopolitică și biogeografie.
• arierdună — Formațiune de dune de nisip situată în spatele dunelor frontale sau de coastă, fiind mai stabilizată prin vegetație și mai puțin expusă acțiunii directe a vânturilor puternice marine.
• arierplajă — Zonă din spatele plajei propriu-zise, situată de-a lungul coastelor marine sau lacustre, dincolo de linia atinsă de valuri în timpul fluxului normal; această structură cuprinde adesea dune de nisip, vegetație halofilă și depozite sedimentare aduse de vânt ori de furtunile violente, având un rol ecologic critic în stabilizarea liniei țărmului.
• arroyo — Un termen geografic de origine hispanică utilizat internațional pentru a desemna albia uscată, adâncă și abruptă a unui pârâu sau torent situat într-o regiune aridă ori semiaridă, care se umple rapid cu apă doar în urma unor ploi torențiale scurte și violente. Fenomenul este caracteristic peisajelor de deșert sau stepă, provocând adesea viituri rapide și fenomene intense de eroziune liniară a solului.